TEATRU. Absurdul nostru cel de toate zilele

Paradoxal, poate, pentru cel care avea să devină una dintre figurile reprezentative ale teatrului secolului al XX-lea, Eugen Ionescu nu s-a simţit atras deloc de această formă literară/artistică în adolescenţă și prima tinereţe. Îl deranja evidenţa procedeelor care stăteau la baza scrierii unei piese și nu știa cum să se raporteze la acest gen literar care era undeva între artă și filozofie. Dar fascinaţia pe care i-a produs-o această formă prin care personajele și ideile prindeau viaţă în faţa lui l-a făcut să se apropie tot mai mult de teatru, dezvoltînd o direcţie provocatoare și ofertantă pînă în prezent: un teatru care să „meargă în adîncimea grotescului, în caricatură, dincolo de palida ironie a spiritualelor comedii de salon… Un comic dur, lipsit de fineţe, excesiv. Nici comedii dramatice. Ci o revenire la insuportabil. Să fie împins totul la paroxism, acolo unde sînt izvoarele tragicului“, spunea Eugen Ionescu în Note și contranote. Prima sa piesă de teatru, Cîntăreaţa cheală (1950), care a avut premiera la Théâtre des Noctambules, în Paris, și care, la acea vreme, a fost primită mai degrabă cu scepticism, a ajuns să fie una dintre cele mai montate piese, în Franţa și în România. Cea mai recentă montare […]