Mare departata

Lui José Trujillo, prieten drag, pe tot cuprinsul marii Cind timpul ne va-ncetosa memoria vom reveni la mare. La marea ce aduce alge pe plajele ei negre, unde-n rastimpuri ne-am iubit, unde se stinge fosnetul si-i mai adinca noaptea ce-n nisip se cuibareste. Cind timpul ne va-nchide ranile si-n schimb ne va deschide spre tacere, spre vana provocare a stincilor in zori. Cind in galop vazduhul cu-aripi de pesti goni-va indepartind ecoul, cind timpul ne va duce la tarm cu firele-i de sare pe buze, cind luna razele-si va revarsa peste conturul fin al numelor noastre, vom reveni la mare. La marea unde ne-am cuibarit cindva. Doar la aceasta mare ce-acuma ne priveste si ne asculta. Nimeni nu va putea sa-mi spuna ca numele scrise dupa ce rasuflarea noastra a aburit geamurile si-nvaluiti in fum am zimbit nu veneau din acest loc intunecos unde-si au salasul dorintele. Totusi, roadele la care niciodata n-am ajuns sint tot de partea cealalta si, daca-ntindem mina, doar aerul il prindem. E confirmarea tacitului acord de-a ne iubi doar plutind pe apa ce cade din cer ori pe apa care-n joaca, linistita, s-a preschimbat in geamuri de clestar. Asa va fi. Dar e inevitabil ca […]