A fi ca activitate si a spune ca exercitiu

O sursa a gindirii lui Emmanuel Lévinas este Émile Benveniste, care in anii saptezeci perfecta teoria enuntarii. Ceea ce il interesa pe Lévinas la marele indo-europenist francez era distinctia dintre spunere si spus (le dire et le dit), enuntare si enunt, prin care acesta incerca sa instituie ca obiect al lingvisticii nu numai categoriile enuntului (nume, verb etc.), ci si ceea ce el numea „aparatul formal al enuntarii“, adica acele marci lingvistice ce indica prezenta si optiunile vorbitorului in activitatea sa de enuntare (modalizari ale enuntului, timpuri verbale, forme pronominale, deictice spatio-temporale etc.). Pentru Benveniste, care raminea in aceasta un lingvist, categoriile filozofice sint esentialmente niste reflexe ale formelor verbale folosite, ceea ce inseamna ca timpul, bunaoara, nu e altceva decit totalitatea distinctiilor pe care limba le face in sistemul verbal si adverbial, iar orice alta incercare de a-l institui drept categorie filozofica vine doar dintr-un soi de „impresie psihologica“ pe care minuirea limbii o produce asupra vorbitorilor ei. Lévinas preia distinctia enunt/enuntare si o muta in orizontul sau, care consta in principal in incercarea de a gindi o fiintare (étant) care sa nu fie resorbita in fiinta (être). Pentru el, ceea ce este vital in teoria enuntarii este ca […]