Cartea saraca sau ceea ce salveaza litera

La ora la care orice comunicare trece fie prin telefon, prin sms sau prin e-mail, nu mai ramine practic loc pentru litera scrisa de mina. Sint convins ca Le Livre pauvre/Cartea saraca nu s-a nascut din ideea ca manuscrisul unui poet trebuie conservat cu orice pret. Nu. Dar putem saluta totusi demersul lui Daniel Leuwers – initiatorul – tocmai pentru o astfel de idee. Desigur ca mai exista si altele, bienvenues, dupa cum afirma cu patos prietenul meu Stefan Calarasanu. Ma opresc asupra acestei ipoteze. Cine n-a visat sa vada scrisul, semnatura, mizgalelile, stersaturile, ciornele unui autor indragit? Nobody. Toti sintem atrasi de document – de documentul unic. Visam la el ca la unica iubire? Desi Cartea saraca a fost conceputa in 7 exemplare realizate de mina unui poet si de cea a unui pictor – uneori poetul deseneaza si schiteaza el insusi – nu o putem considera un obiect bibliofil. Raritatea ei – decurgind din numarul redus de exemplare – si libertatea ei de creatie, dincolo de orice constringere tipografica sau editoriala, deschide o perspectiva prea adesea uitata: aceea a inimii. A inimii care bate in ritmul timpului traversat de fluvii care spumega. Ca si intilnirea cu sine, in […]