Fara diacritice

KREMS, AUSTRIA. 5 IANUARIE 2004 Nu poti sa mergi inainte daca nu te disciplineaza ceva: o regula, un mediu de viata, principiile de functionare ale unei situatii de moment. Ma trezesc dimineata la 7 si un sfert si deschid computerul. O anxietate incordata care ma face sa ma simt fragil. Am venit aici sa scriu. Am intrat intr-un program. Sau, cel putin, trebuie sa intru. Aici munca se deconteaza. Aici procesele, proiectele, situatiile sint urmarite, clasificate, verificate. Oamenii sint si ei verificati. Au si ei termene de garantie. Asta imi da de inteles prietenul meu I. Trebuie sa se supuna si ei unor norme de calitate si randament. Vreau sa devin un astfel de individ? Sint prietenul lui I, altfel poate n-as fi fost aici. Sau, cine stie, cu Europa asta integrata de care se vorbeste atit de mult, poate ca lucrurile au devenit mai simple. Si eu nu stiu. Nu-mi dau seama. Pentru ca am o virsta. Pentru ca mi-am pierdut mobilitatea si nu mai recunosc in mine vechea dorinta de a ma depeiza. De a ma deloca (de analizat deosebirea dintre delocare si dizlocare – in ce ma priveste, in general accept delocarea fara retineri, pentru a constata […]