Critica fara criza, criza fara critica

[…] Acum citeva luni […] am moderat o discutie al carei subiect era mostenirea de azi a avangardei artistice in Europa de Est postcomunista. Speram ca toata lumea sa fie de acord cind spun ca avangarda e inca cel mai radical caz de critica modernista de arta – atit in termenii unei critici a artei traditionale a timpului ei, cit si in cei ai unei critici a realitatii existente, exact in momentul – unanim recunoscut si admis – al crizei sale. Dupa cinci ore de dezbateri, concluzia a fost ca nimeni n-are nici o nevoie azi de experienta critica a artei de avangarda, cel putin nu in Estul Europei. Participantii la discutie erau cu precadere tineri artisti din Centrul si Sud-Estul Europei, din Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Serbia, Romania, dar si din Turcia. De fapt, doar reprezentantul Turciei era pregatit sa ia subiectul in serios si credea ca situarea critica a avangardei are inca sens pentru noi, acum. Cel mai deschis si radical in refuzul sau fata de chestiunea avangardei era reprezentantul Republicii Cehe. El a comentat ca experienta avangardei e, in realitate, o problema de generatii; pentru el, cei care inca vad in avangarda o provocare si sint preocupati […]