Poetul si despartirea de lume

In literatura universala motivul despartirii este, dupa cum se stie, foarte raspindit. Despartirea – ca fapt omenesc –, fie despartire de tara („destararea“ sau exilul), de o fiinta apropiata (mama, iubita, fiica) sau despartirea de viata (in care este angajata, in cel mai inalt grad, propria fiinta), se intilneste ca tema de mare intensitate emotionala, nu numai in literatura, ci si in arta (pictura, muzica). In planul literaturii, cele mai expresive momente, mai realizate artistic, ni le ofera poezia. Cum despartirea ca atare se produce, de regula, pe neasteptate, mai mult ca moment decit ca proces de durata, e firesc ca ea sa-si gaseasca cel mai propice teren de realizare artistica in poezie, mai ales in oda sau elegie; chiar si in proza sau teatru (in care avem de-a face cu actiuni, cu procese de larga respiratie sau cu intrigi nu lipsite de meandre s.a.) momentele de despartire nu constituie, de cele mai multe ori, canavaua principala, axa centrala, ci se regasesc, intruchipate artistic, in fragmente ale romanului, nuvelei etc. sau in monologurile unuia sau altuia dintre eroii piesei. In poezie momentul despartirii de lume este transfigurat in diferite ipostaze, de regula, cea mai frecventa fiind cea in legatura cu […]