Către un ghetou virtual?
- 31-07-2008
- Nr. 434
-
Florin BOTONOGU
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
Ne-am obişnuit să privim problema locuirii persoanelor defavorizate din România într-un mod deja stereotip: în contextul sărăciei, legat în principal de evacuări şi ca problemă ce ţine de segregare şi discriminare. Deşi adevărată, peste această imagine se suprapune de obicei o alta, mai soft, cea a percepţiei cotidiene, dat fiind că nu vedem prea mulţi romi fără adăpost. Criza recentă din Italia ne arată, de fapt, cît de importantă este problema locuinţelor şi, în special, cum o abordare inadecvată a acestei chestiuni poate genera acţiuni discriminatorii. Reacţia politică a Europei faţă de criza din Italia se bazează pe violările drepturilor omului, acesta fiind, evident, discursul potrivit şi urgent în momentul de faţă. Acest text argumentează însă că problema locuirii se află în miezul crizei şi că nu ar trebui să ne limităm analiza şi reacţiile doar la violarea drepturilor omului. Nu există nici o dezbatere serioasă în legătură cu tema locuirii în România şi credem că acesta este un moment bun pentru a porni această discuţie. Scopul acestui text este de a evidenţia diferite aspecte ale problemei locuinţelor romilor români în Italia şi de a sugera direcţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale persoanelor care trăiesc în sărăcie în România. […]