Decorul sub formă de machetă
- 26-02-2009
- Nr. 463
-
Andrei Both
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
Biblioteca Dincolo şi chiar înainte de text (care pentru mine are o importanţă primordială), există o acumulare de idei, documente şi realităţi vizuale cum este, în cazul de faţă, cea a manuscriselor, a bibliotecii, în esenţă imagini care existau de mai mult timp suspendate în memoria mea. Adunate, depozitate sub formă de fotografii, schiţe şi text/comentarii etc., ele fac parte dintr-o realitate duchampiană a ready-made-urilor, a lucrurilor care „există“ şi cu care mă identific. O vizită la British Museum, în urmă cu mulţi ani, imaginea manuscriselor ca „obiecte“, ca fragmente de realitate, cu toate semnificaţiile culturale pe care le au, intersectate cu acest text – Ghilgamesh – şi cu viziunea regizorală pe care, evident, o împărtăşesc, sînt datele naşterii acestui spaţiu teatral. Procesul intim al lucrului, al inventării spaţiului scenografic nu este unul ordonat sau coerent. Lucrez haotic, impulsiv şi tot timpul. Practic, cînd nu fac aparent nimic, îmi vin cele mai bune idei. Textul, imaginile şi ideile stagnează suspendate într-o „supă“ a tuturor posibilităţilor, a variantelor incoerente, a asociaţiilor neaşteptate în care descoperirea ideii sau găsirea soluţiei devine posibilă. De cele mai multe ori nu este decît o agonie în care caut ideile cele mai bune. De data aceasta, […]