Am lucrat în triunghi

Eşti la a doua colaborare cu regizorul Dragoş Galgoţiu, după ce aţi lucrat împreună la spectacolul Portretul lui Dorian Gray. Cum s-a desfăşurat procesul de lucru de data aceasta? Prima dată eram într-o altă postură, aceea de asistent de coregrafie, pentru că Răzvan Mazilu dansa, era mult pe scenă şi avea nevoie de cineva din afară, care să privească detaşat şi să lucreze cu actorii. De data aceasta, toată responsabilitatea îmi aparţine. A fost mai greu, dar şi mai provocator.   Cu atît mai mult cu cît Dragoş Galgoţiu acordă o importanţă foarte mare expresiei nonverbale în spectacolele sale. Da. Spre deosebire de Portretul lui Dorian Gray, în care erau fragmente întregi de coregrafie interpretate de dansatori, de data asta, n-am mai făcut dansuri, coregrafii, procesul a fost invers, am pornit de la actori şi de la propunerile lor, pe care eu mai mult le-am dirijat. E ca şi cum ai încerca să pui o haină de-a ta pe o altă persoană şi apoi o tai ca să îi vină bine. E destul de complicat. Acum am lucrat în triunghi. Dragoş venea cu propunerea către actor, acesta, la rîndul lui, venea cu o propunere, după care urmam eu cu sugestiile […]