Cum ştie să tacă celebrul animal

Într-o zi, poate prin 2005, poate mai devreme, mi-a spus tata că un băiat din Arad, care i-a citit cărţile, l-a sunat la şcoală. În autismul meu, nu am acordat atenţie. Pe urmă au venit revistele, pe care le citeam, ca să văd ce mai scriu tinerii scriitori. Nu debutasem încă, dar poemele lor mă întărîtau. În scurt timp, după tabăra de la Rîşca din toamna anului 2005, mi-am văzut cîteva poeme în paginile revistei Ca şi cum, poeme care puteau fi scrise oricînd de acei tineri cu care nu voiam să semăn. Am aflat apoi că de revistă se ocupau V. Leac, „băiatul din Arad“, Cătălin Lazurca şi Florin Măduţa. Iar prima dată cînd ne-am întîlnit a fost la lansarea mea şi a Andrei Rotaru, la tîrg, unde-l văd pe V. Leac stînd deoparte, timid, şi pe tata îndreptîndu-se spre el. Nu ştiu să spun despre lucrurile minunate pe care le-au făcut, vor fi alţii mai pricepuţi, memoria mea este pur afectivă. Pot selecta acum momentele în care stăteam cu Vasile la stand, în timpul tîrgului, cum citea liniştit şi nu-i păsa de potenţialii cumpărători de tricouri inteligente, cum am mîncat Carbonara la Arad şi de atunci nu mai […]