numai şi numai literatură

  • Recomandă articolul
Cred că, dincolo de poză şi gesticulaţie, eram foarte conservatori. Iar eu am devenit şi mai şi. Existau nişte principii generale pe care, ca nişte conservatori de viţă veche, le aplicam doar parohial, în propria revistă. N-am luat nimic cu asalt, ca să zic aşa, la modul avangardist. Stimulaţi de o cît se poate de cuminte poftă de lectură, ne propusesem pur şi simplu să scoatem o revistă puristă, strict literară. Mai mult, plină doar de texte literare, fără articole critice ori de opinie. Aveam doar o rubrică, „literatura de calibru“, în care, la capătul unor cronichete, acordam un număr de gloanţe invers proporţional cu valoarea cărţii comentate. Însă cronicile erau scrise de scriitori – poate amatori, ca Bogdan Postăveanu, oricum nu de critici – şi aveau un aer foarte respirabil de notă de lectură. Mai aveam şi o rubrică de actualitate socio-politică, „Dostoievski FM“, dar care comenta realitatea cotidiană prin intermediul unor proze cu personaje reale: de la mesianicul Gigi Becali, cu o scenă involuntar-arhetipală – „Ia patul tău şi umblă!“–, pînă la provincialii cetăţeni din secuime care lăcrimau la un film de import despre gloria apusă a Ungariei Mari. Era şi o rubrică foarte explicită, un fel de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }