Cercul lui Levi

Capitolul I (fragmente)   Se întîmplase de atîtea ori, fuseseră atîtea simulări, încît îmi închipui că au sunat sirenele, iar pe ecran a apărut acelaşi mesaj dintotdeauna. Nu sînt foarte sigură. Îmi aduc aminte că eram în cafeneaua care-mi fusese desemnată şi beam cafea. Nimic deosebit, un loc obişnuit, fără cea mai mică grijă pentru simţuri. Cîte mese erau, atîtea încăpeau: una în plus şi te-ai fi împiedicat de ea, una mai puţin şi-ar fi rămas un gol dificil de explicat în această schemă existenţială care se lepădase de tot ce era de prisos, care subjuga printr-o idee banală şi meschină despre lume şi lucruri. Lumina care intra prin geamuri aducea o aură de dincolo de mormînt, iar feţele livide erau exact ceea ce-mi închipuiam eu c-ar trebui să existe într-un loc pentru morţii vii care deveniserăm. Responsabilii pentru arhitectura acestor dependinţe uitau de funcţia lor de recreere şi le concepeau ca pe nişte nave anodine, uriaşe garderobe unde utilizatorii să-şi poată dezgoli spiritul de propriile acoperăminte. Eram carne pe punctul să se transforme în pulbere – sau poate deja eram pulbere. Era decepţionant să părăseşti izolarea spaţiului personal, ca să vii în această sală de aşteptare cu tejghea, unde […]