Copy/paste, stop joc!
- 27-02-2015
- Nr. 761
-
Oltiţa CÎNTEC
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
Declaraţie de intenţii critice. La Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iași, la începutul anului, a fost prezentată drept „premieră“ O scrisoare pierdută, în regia lui Mircea Cornișteanu, realizată exact la fel, în 2012, la Naţionalul din Craiova. „Evenimentul“ a detonat în lanţ, mai întîi pe reţelele de socializare, apoi și în presă, o serie de aspecte problematice din viaţa teatrală autohtonă: în primul rînd, chestiunea reluării, în sistem copy/paste, a aceleiași viziuni regizorale în mai multe teatre de stat; în al doilea rînd, cotele de piaţă ale regizorilor autori de replicate, box office cunoscut în folclorul teatral, dar secretizat sub pretexul confidenţialităţii; în al treilea rînd, obiceiul managerilor de teatru care sînt și regizori de a se pofti reciproc la colaborări, după algoritmul „mă inviţi, te invit!“; în al patrulea rînd, zvonul că unii manageri ar vămui printr-o cotă-parte onorariile consistente, acordate, conform prevederilor legale, prin negociere directă. Din multitudinea de aspecte, zăbovesc exclusiv asupra primului: practica, nesănătoasă estetic, problematică deontologic și contraproductivă, de a muta aceeași versiune regizorală în diverse locuri. Clarificări noţionale. Că le numim reluări, spectacole copy/paste, transplantări, copii, duplicate, replici, clone ori altfel, ele rămîn același lucru: ceva care s-a mai făcut, sub aceeași semnătură. Documentînd […]