Drum Nou 2016

  • Recomandă articolul
Zilele care ne despart de noul an se împuţinează cu repeziciune. Este printre puţinele lucruri care ne leagă unii de alţii. Timpul. Altfel, problemele puse în discuţie la Washington sau la Bucureşti, la Tel Aviv sau la Damasc sînt diferite. Cu totul diferite. Chiar dacă fiecare în parte şi toate la un loc sînt de interes public. Preşedintele Barack Obama declară din nou că liderii Statului Islamic nu vor găsi scăpare nicăieri. Vor fi vînaţi şi lichidaţi oriunde ar vrea să se ascundă. Este OK, dar cum rămîne cu Statul Islamic? Nu este vorba doar de cîţiva comandanţi militari – şeful lor este un jihadist geor­gian, Abu Omar al-Shishani, principalul şef militar al Daesh – sau lideri religioşi, ci de un mecanism al violenţei/terorii, de legea islamică sharia, care guvernează acest teritoriu, şi de structurile – economice, militare, financiare şi, nu în ultimul rînd, religioase (greu de înghiţit afirmaţia care ni se livrează mereu şi pe multe canale de propagandă, anume că terorismul islamic NU are nici o legătură cu Islamul, nici pomeneală etc.). După moartea lui Adolf Hitler în Germania nazistă a urmat un lung proces de denazificare. Ce se va întîmpla după lichidarea – posibilă şi probabilă – […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.