Două premiere la unteatru
- 18-12-2015
- Nr. 803
-
Liviu ORNEA
- Arte
- 1 Comentarii
Proaspăt mutat într-un nou sediu, cu o sală mai încăpătoare, unteatru a programat deja două premiere, ambele în regia Andreei și a lui Andrei Grosu. Prima dintre ele, The Sunset Limited, după textul lui Cormac McCarthy, făcut celebru de filmul lui (și cu) Tommy Lee Jones, pune în scenă conflictul clasic dintre un om cu solide convingeri religioase (Negrul) și un intelectual ateu (Albul) care, în plus, vrea să se sinucidă. Ateul, profesor universitar, încearcă să se arunce sub „Sunset Limited“, trenul care face legătura între New Orleans și Los Angeles, dar – spre ghinionul său – e salvat de un lucrător al căilor ferate. Urmează o discuție în crescendo despre rostul vieții, despre necesitatea (în care profesorul nu mai crede) îndurării traiului, despre frumusețea vieții între oameni etc. O confruntare între două experiențe de viață profund diferite (Negrul provine din ghetou, a ucis, a ispășit în pușcărie unde, de altfel, și-a descoperit chemarea), două feluri de a trăi și de a accepta (sau nu) singurătatea. Pînă la un punct, textul îți dă senzația că pregătește clasicul deznodămînt în care omul bun, simplu, dar bine întemeiat de credința sa, biruie aroganța intelectualului pe care reușește să-l apropie de oameni. Dimpotrivă, […]
Intradevar, jocul cu spatele catre public – pe alocurea – este neinspirat in aceasta regie, dar alegerea acestui spectacol nu va va dezamagi. Subiectul este excelent pentru vremurile pe care le traim si asigura un dramatism de prima mana, caci sursa tuturor dramelor de pe Pamant este tragedia despartirii omului de Dumnezeu, Creatorul sau. Totusi, nu este o piesa care sa intereseze doar pe crestini, caci autorul prezinta cele doua perspectve diametral opuse asupra realitatii vietii – cea crestina si cea ateista – intr-o maniera destul de „democratica”, ambii protagonisti sustinandu-si ferm convingerile, fara sa cedeze celuilalt in cursul unui dialog de idei consistent si de durata. Faptul ca in final ateul pleaca neinduplecat de propavaduirea crestinului nu este, asa cum ar putea parea printr-o superficiala intelegere, o victorie a conceptiei de viata pe care acesta o reprezinta asupra credintei crestine, ci o ilustrare a opozabilitatii si ireconciliabilitatii acestora.
Nu stiu daca este o lipsa a scenariului, regiei sau jocului actoricesc faptul ca demersul activ al crestinului de a-l salva spiritual si fizic pe sinucigas pare o confruntare cu accente de mandrie (tinand cont de faptul ca propavaduirea crestina e o misiune umila, nedependenta de rezultat – cedarea sau convertirea necredinciosului fiind alegerea exclusiva si personala a acestuia din urma), insa aici gasesc un minus in acuratetea prezentarii perspectivei crestine.
Dincolo de orice nedesavarsire, gasesc acest spectacol ca fiind unul deosebit, iar jocul celor doi actori mai mult decat interesant.