KINObservator. Veşnica tinereţe a cinematografului european
Premiile Academiei Europene de Film 2015
- 18-12-2015
- Nr. 803
-
Mihai FULGER
- Arte
- 0 Comentarii
Marii cîştigători ai celei de-a 28-a ediţii a „Oscarurilor europene“ (cum sînt supranumite premiile acordate anual de către Academia Europeană de Film) au fost Tinereţe, noua creaţie a regizorului italian Paolo Sorrentino, şi mereu tinerii actori Sir Michael Caine (interpret principal în filmul amintit) şi Charlotte Rampling – ambii născuţi în Anglia, dar deveniţi staruri inconfundabile şi de neînlocuit ale cinematografului european (sau continental, căci, pentru insularii britanici, Europa a rămas, după cum ne-a reamintit actriţa distinsă, „continentul“) şi mondial. O dată la doi ani, Gala Premiilor Europene de Film se desfăşoară la Berlin, unde îşi are sediul Academia Europeană de Film (EFA), condusă de aproape un deceniu de către cineastul german Wim Wenders. Dacă ediţia din 2014 a fost găzduită de capitala letonă Riga (iar cea din 2016 va avea loc în oraşul polonez Wrocław), ediţia din acest an a ceremoniei s-a ţinut, în seara de sîmbătă, 12 decembrie, într-o cunoscută sală de spectacole (Haus der Berliner Festspiele) din Capitala Germaniei. Prezentatorul Galei (ai cărei organizatori încearcă să rivalizeze cu Oscarurile, chiar dacă nu beneficiază de fastul şi glamour-ul Premiilor Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice) a fost, la fel ca şi anul trecut, actorul comic, regizorul şi […]