Visuri insistente şi convingeri mereu ajustate

Maestre Drag, Pregătisem scrisoarea încă din decembrie trecut, dar senzaţia că anul nu avea să se sfîrşească atunci, cum era prevăzut, am mai aşteptat, rescriind-o. Să cred nelimitat în sinceritatea calendarului ar însemna să mă îndoiesc de personalitatea creativă a timpului, obligînd fără argumente convingătoare şi spaţiul, la un fel de prudenţă dependentă de lipsa de imaginaţie a cronologiei. În fapt, anul încheiat în scripte îmi părea să aibă o extindere majoră, cel puţin faţă de alţi cîţiva, de care sînt sigur că s-au încheiat chiar înainte de vreme, astfel că cel despre care vă scriu, pare să mai dureze, şi nu neapărat în favoarea şevaletului; nu-mi amintesc să fi lăsat vreodată timpul din mînă, doar în folosul de altfel nejustificat, al cîtorva linii în plus. Cum ştiţi, pictura nu-mi este îndeletnicire, ci mai cu seamă iluzia unei culmi etern virgine, spre care sui, doar că, adesea, ca în vis, cineva aplaudă şi mă trezeşte fără ca apoi să pot înnădi cele două capete ale întreruperii suişului, pentru a-l continua; aplauzele au fost mereu prilej pentru un alt început. Oricum, cîntecul viclean şi ademenitor al culorilor nu mă mai clinteşte; pot sta dezlegat de catarg, le pot mîngîia, sau contrazice, […]