Nimeni nu este exclus
- 22-01-2016
- Nr. 806
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Actualitate
- 5 Comentarii
Ce este foarte important în cartea Papei Francisc, în dialogul purtat cu Andrea Tornielli, aparţine ideii că nimeni nu este exclus de la posibilitatea refacerii vieţii sale. Nu există proscrişi, oameni cărora să le întoarcem spatele, să-i abandonăm, eventual – să-i uităm şi să-i „aruncăm“ din existenţele noastre ca pe un măr putred şi viermănos. Chiar şi celor care nu merg la biserică, oameni care arată indiferenţă, care nu cred, biserica n-are dreptul să-i refuze. Şi nici noi n-ar trebui să-i refuzăm, pentru că vieţile nostre sînt ciuntite prin lipsa noastră de empatie. Dimpotrivă, tocmai la cei mai puţin habotnici, mai puţin „duşi la biserică“, preoţii trebuie să le vină în întîmpinare. Tema acestei înţelegeri a Celuilalt – pentru care nu există pedeapsă definitivă – ţine şi de o etică nu neapărat religioasă. Ţine de înţelegere, compasiune, umanitate, ceea ce la Papa Francisc are sensul de milostenie. Înteresant este că în această etică nu avem un judecător („ascultaţi, nu interogaţi!“ este mesajul Papei Francisc), ci o persoană (preotul) care ajută, nu condamnă, care trebuie să poată fi în relaţie cu toţi, indiferent de prejudecăţi. Acolo unde există păcat va trebui să existe şi un preot care să asculte, indiferent cum […]
La nivel de discurs actualul papa da o lectie de PR liderilor altor religii. Dar doar atat. Vorbeste de grija fatza de aproapele, se duce in vizite bine-mediatizate dar NU FACE NIMIC pentru a pune puternica fortza financiara a Bisericii Catolice in slujba celor in nevoie. Putea de exemplu sa fortzeze dublarea bugetului CARITAS.
„milostivirea”, regret, nu e o construcție lingvistică artificială, ci, exact expresia milei în acte. un termen cel mult învechit, poate un pic livresc, dar uzitat și în textele biblice și în literatură, prezent încă în limba vorbită în ortodixie.
cît despre pontificatul lui Francisc, cred că nu sunt singurul care remarcă o ruptură reală față de discursul predecesorilor : atenția pentru soarta săracilor, îndemnurile la compasiune și ajutorarea celor în suferință, luări de poziție repetate contra politicilor de austeritate, inflexiunea în ceea ce privește discursul homofob, pentru a numi doar pe cele mai importante.
Cu alte cuvinte un papă care se revendică mai întâi ca om înainte de a fi suveranul pontif vorbind în numele unei dogme.
Cu siguranță Francisc a înțeles misterul sufletului uman, în manieră dostoievskiană. Un pontificat întru adevăr, un mare pontificat sper, pe măsura provocărilor.
Intai despre traducerea principiului papal. Mila este echivalentul ortodox al misericordiei catolice, milostivirea e o constructie lingvistica artificiala, sa nu uitam ca in romaneste se spune „s-a milostivit de X” in sensul ca i s-a facut lehamite si pana la urma i-a satisfacut cererile chiar neexprimate ale lui X. Nici milostenia nu e perfecta ca traducere.
@popa sapca are dreptate. Si cel „miluit” trebuie sa raspunde „miluitorului” prin pocainta sincera pe care s-o „simta” efectiv, pot spune pe propria-i piele. Modelul este in Luca, talharul de pe Cruce, care in groaznicele-i chinuri isi recunoaste pacatele iar Iisus ii spune „astazi vei fi cu Mine in Rai”.
Evanghelia mai are o pilda de mila din pacate prost inteleasa de cei mai multI; samarineanul si cel cazut intre talhari. Se crede indeobste ca preotul si levitul isi dovedesc falsitatea si ipocrizia ocolind victima. Nici vorba, preotul si levitul respectau strict Legea care le interzicea contactul cu sangele (de la ranile victimei), deci atunci cand mila si iubirea de aproapele se contraziceau cu prescriptiile concrete ale Legii au ales litera acesteia.
Toata aceasta avalansa de laude la adresa unui papa, care nu a facut practic nimic pana acum in pontificatul sau, venita din partea unor stangaci declarati mi se pare penibila si mai ales ipocrita daca ma gandesc ca absolut nici un stangaci nu a scris vreodata de Parintele Tanase din Valea Plopului, cel care a ingrijit si ingrijeste sute de copii abandonati si zeci de mame care refuza sa comita crima avortului („dreptul de a dispune de propriul sau corp” al femeii – jalnica justificare a curmarii vietzii) dar nici nu au conditiile sa pastreze copilul asa ca nasc la Parintele Tanase si lasa acolo copilul.
Hic Rhodus, hic salta!
Papa e la el, la Roma, in Romania avem din ce in ce mai mult preoti precum Parintele Tanase. Pe ei trebuie sa-i ajutam mai ales financiar daca ne consideram milostivi.
Pare-se că aceasta e capcana. Crezându-se că nimeni nu este exclus, cei mai mulți consideră că pot face orice după care, în ultima clipă își pun cenușă pe cap și gata, sunt ca proaspeți botezați ! Dacă, Dumnezeu ar face într-adevăr așa, atunci vorba lui Marin Preda : Adio, ultima speranță în spiritul de dreptate pe care îl visăm !