Schimbarea climatică, o „religie“?
- 05-02-2016
- Nr. 808
-
Mădălina DIACONU
- MENTALITĂŢI
- 1 Comentarii
În decembrie 2015, a avut loc, la Paris, Conferinţa Naţiunilor Unite dedicată climei. În acelaşi an, a fost reeditată lucrarea lui Lucian Boia Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (Humanitas, 2005). Monografia conţine toate atuurile „mărcii“ Boia, capitolul final produce însă un amestec de decepţie şi iritare, care culminează cu ultima propoziţie a cărţii: „Sîntem oare pe cale să inventăm o religie a climei?“. Dacă Naomi Klein ar fi citit aceste rînduri, ar fi explodat. Clima, între real şi imaginar Omul şi clima reprezintă un tratat de popularizare a teoriilor despre interdependenţele dintre culturi şi climate. Bibliografia consultată este impresionantă, stilul, captivant. Rezumate parţiale oferă repere orientative în corpusul istoric-argumentativ, aparatul bibliografic din notele de subsol este redus la minimum, pentru a nu obstrucţiona lectura prin pedanterie ştiinţifică, iar citatele sînt aproape inexistente. Pe scurt, lucrarea oferă o excelentă introducere în temă şi menţine viu interesul de la prima pînă la ultima pagină, lectura răsplătindu-i deopotrivă pe amatorii de cultură generală şi pe vînătorii de teorii pseudoştiinţifice şi extravaganţe. De fapt, Omul şi clima nu prezintă o istorie propriu-zis a climei, nici măcar o istorie culturală a acesteia (cum a făcut-o, de pildă, Wolfgang Behringer), ci reconstituie teoriile referitoare la această […]
Excelenta critica a cartii lui L. Boia. Istoricii cu adevarat mari ar trebui cred sa aiba mai ales curajul unor analize si concluzii cu miza social-politica si nu sa ramana mereu in zona confortabila a propriei transee disciplinare si sa promoveze doar o singura paradigma de interpretare de tipul celebrelor „mituri istorice”.