Curat ca lacrima

Dintre numeroasele montări pe care le-am văzut cu Emigranții de Sławomir Mrożek, spectacolul regizat de Tudor Lucanu la Teatrul Național Cluj a însemnat numărul unu în coerență și consistență. În loc de obișnuita agitație de dragul dramatismului care adesea obturează stratul de adîncime al textului, montarea lui Tudor Lucanu merge mult mai departe, propunînd sensuri de limpezimea cristalului. În loc de tema care ia, în general, caimacul, și anume inadaptarea într-un spațiu și o cultură străine, însoțită de suferințele antrenate de ruperea de mediul și de cutumele familiare, spectacolul clujean se transformă într-un dialog viu, în care rolurile celor două personaje sînt în continuă schimbare. În discursul construit dihotomic, cu două tipuri umane excelent conturate de actorii Matei Rotaru și Tudor Lucanu, sensurile înfloresc pentru ca întregul să se asambleze într-un dialog despre libertate versus sclavia omului modern. O sclavie de două tipuri: mai întîi, cea a atașamentului de material și de habitudinile dictate de acel modus vivendi tradițional, care nu încurajează vreun efort de conștientizare. Apoi, una mai subtilă și mai sumbră, cea a disprețului față de inferiorul intelectual, privit ca material de studiu, „insecta din microscopul“ ideologic și psihologic al teoreticianului. Doar că respectivul tip de sclavie dezvoltă […]