Parlamentul îl sărbătoreşte pe Brâncuşi?

Parlamentul României n-a fost de acord cu achiziționarea lucrării lui Brâncuși Cumințenia pămîntului. Hotărîrea, afectînd componenta culturală a avuției naționale, nu s-a dezbătut în opinia publică la dimensiunea ei păgubitoare.

O moştenire neglijabilă

În România, aproape toată suflarea afirmă, sus și tare, că Brâncuși e mai mult decît un nume. O emblemă, un simbol, o marcă, un stindard. Deși, să fie limpede:  recunoaș­terea foștilor conaționali a venit abia după aprecierile unor străini față de opera sa cu ecou românesc. Numai așa se explică de ce „Ansamblul comemorativ“ de la Tg. Jiu a ajuns obiectiv turistic de vîrf, Coloana (recunoștinței) fără sfîrșit apare pe firme și etichete, iar Poarta sărutului a devenit fundal pentru nunți și botezuri. În paralel, s-au publicat monografii și albume lucioase, au fost organizate simpozioane gureșe ori congrese, numele fiind pronunțat cu nedisimulată emfază ori sfioasă pioșenie. Evident că, în 2016, „Ziua și anul Brâncuși“ (electoral) vor prilejui înmulțirea și amplificarea acestor semne de respect aparent, care pot culmina, cum altfel, printr-o nouă tentativă de a-i aduce osemintele pe meleagul natal.

Trist, dar adevărat: doar la atît se reduce cinstirea. Ansamblul comemorativ gorjean, fără discuție, o piesă de excepție nu numai sub aspect plastic, dar și pe plan urbanistic, nu și-a găsit încă locul pe Lista Patrimoniului Cultural Mondial. Autoritățile nu au reușit să-i convingă pe experții Comisiei UNESCO nici la recenta vizită pe teren despre unicitatea, în spațiu și timp, a acestui dromos modern. Indolență, lipsă de profesionalism, combinații politice, indiferență? Mai mult: după miraculoasa salvare de buldozerele proletcultiste, disputele locale privind neputința de a restaura componentele ansamblului au trecut granițele României. Au fost comentate modul de consolidare a Coloanei infinite, dar și soluțiile aplicate la curățarea Porții sărutului. Pe deasupra, a venit şi reproșul privind agresarea, prin intervenții nepotrivite, a cadrului arhitectural de-a lungul întregului ax, pînă la digul care ascunde apele Jiului, parte notabilă din întreg.

Dar nici în alte cazuri situația reperelor concrete legate de fenomenul Brâncuși nu-i de lăudat. Adevărata casă natală din Hobița se află în totală delăsare, după unii drept coteț de animale (vizitatorii fotografiază altă casă, strămutată), atelierul de sculptură din Impasse Ronsin a fost reconstituit la Paris-Beaubourg, nu în România, a cărei Capitală nu deține nici o galerie dedicată artistului (precum la Chișinău), iar recent Statul român a ignorat dreptul de preempţiune pentru cumpărarea conacului Domnișoarei Pogany din județul Hunedoara (fără măcar să îndemne autoritățile locale într-un asemenea demers). Și-atunci se mai miră cineva că de-acum celebrul creator și-a lăsat ființa și operele păstrate Franței (137 sculpturi, 87 socluri, peste 1.600 plăci fotografice cu copiile autorului, cîteva picturi). Este reacția naturală a unui om cu un talent și cu o siguranță de sine ieșite din comun în fața neînțelegerii și a umilințelor trăite din cauza mediocrității celor care-ar fi trebuit să-i aprecieze lucrările. Umilințe din partea conaționalilor care, iată, n-au încetat nici la şase decenii după moarte. „V-am lăsat înguști la minte cînd am plecat, dar nici acum, la revenire, nu vă dezmințiți“, ar fi declarat, mai puțin ocolit, în timpul lucrului la „Ansamblul comemorativ“ de la Tg. Jiu.

La fel de tristă e povestea sculpturilor brâncușiene aflate în România. În afara puținelor lucrări din anii de formare, originalele și copiile din perioada matură, cele care l-au consacrat în lume, se numără pe degete. În Cimitirul din Buzău s-a remontat (după ce-au fost furate de cîteva ori) ultima (?) reconstituire a ceea ce a fost inițial o copie autorizată de autor după Rugăciune. De asemenea, există, la Muzeul Olteniei, una dintre multele variante de început ale Sărutului, temă asupra căreia sculptorul a insistat toată viața printre străini. Deși nu unicate, specialiștii le includ la baza creației inovatoare a lui Brâncuși, cînd și-a format propriul limbaj artistic oscilînd între simplitatea ancestrală și perfecțiunea geometrică. În aceeași categorie poate fi inclusă Cumințenia pămîntului, o piesă unică ofertată de moștenitori Statului român la o sumă importantă, dar care, în viitor va crește sensibil. După ratarea penală (sic!) a unei alte posibile achiziții (un bust din lunga serie dedicată iubitei sale Margit Pogany de Pâclișa), se prefigurează posibilitatea ca și Cumințenia să ia calea străinătății. Pur și simplu, Parlamentul României a respins solicitarea (insuficient sus­ținută) a Ministerului Culturii de acordare a fondurilor pentru negocierea achiziției lucrării! Asta după ce a votat o lege festiv/elec­torală, dedicată „Anului Brâncuși“, pentru amenajarea unui muzeu (virtual?) la Tg. Jiu. Așadar, pentru sălile de expunere a găsit resurse (probabil, cu dedicație), dar cu ce exponate îl va mobila, dacă nu cu lucrări ale autorului, precum cea refuzată?!

Post-scriptum

Între timp, după fumigenele predecesorului, actualul premier, aflat pentru diverse treburi la Paris, a vizitat Muzeul Brâncuși de la Beaubourg. Se prefigurează, oare, altă variantă pentru achiziționarea Cumințeniei pămîntului? Pot exista alternative, de la averile ilicite și fondul de pensii speciale pînă la mecenat și colecta publică. Oricum, sculptura n-ar trebui să plece din țară, pentru că nu se va mai întoarce. Operele lui Brâncuși se licitează foarte rar (și atunci, la prețuri fabuloase). E de sperat că se va înfăptui invocarea Domnului de „a dărui românului (a se citi Parlamentului, Guver­nului, Ministerului de resort etc. etc.) mintea cea de pe urmă“?