Solidaritatea, antena unei naţiuni

Ultimele mişcări pe plan politic se derulează cu repeziciune. Cu activitatea politică externă stăm bine. Este limpede că, pe plan extern, atît preşedintele Iohannis, cît şi premierul Dacian Cioloş au mai bune contacte UE & NATO şi prezenţe internaţionale decît predecesorii lor. Legă­turile personale fac mai multe parale decît zeci de hîrtii diplomatice. De aici, importanţa contactelor directe, de aici, importanţa încrengăturilor dintre oamenii politici din diferite ţări/alianţe. De aici şi capacitatea de-a negocia şi de-a găsi alternative viabile, chiar şi acolo unde s-ar părea că nu există căi de înţelegere.

După o mie de ani, Papa Francisc s-a întîlnit, pe aeroportul din Havana, cu Patriarhul Chiril al Pravoslavnicei Rusii. Degeaba fac comentatorii noştri (puţini, altfel) aprecieri oaţe [sic!], acordul semnat între cei doi lideri religioşi creştini poate avea o însemnătate uriaşă. Creştinătatea unită ar putea găsi soluţii la problemele acute ale actualităţii europene. Mai ales, dar nu numai, situaţia din Orientul Mijlociu şi fenomenul migraţiei impunînd măsuri concrete şi pragmatice. Ajunşi aici, am spune că ar trebui să depăşim ide/i/osin­craziile şi partizanatele intestine, spre binele ţării numite România şi al poporului numit român.

Una dintre marile belele lăsate pe capul României şi al românilor de către fostul preşedinte Traian Băsescu a fost această duşmăneală româno-română, care a atins cote de mare emoţie (ca să nu spunem ură) şi a produs mari prejudicii nu doar imaginii (de care se face mult prea mult caz) României pe plan extern, ci şi găsirii şi adoptării unor măsuri/legi care să îmbunătăţească viaţa naţiunii. Om cu om, popor în întregul lui.

Dihonia mereu întreţinută între diferite segmente de populaţie, clivajul adîncit între băsescienii (activi şi profitori şi astăzi) şi nebăsescienii (neputincioşi de a lupta cu sistemul şi serviciile coordonate malefic pe căi oculte de fostul rezident de la Anvers) mai produc efecte şi astăzi. Lupta anticorupţie – care este mereu clamată ca prioritate ZERO a naţiunii române (am mai spus-o/scris-o) nu poate produce efecte viabile de una singură. Lupta anticorupţie şi la fel de clamatele stat de drept&indepen­denţa Justiţiei nu pot exista benefic întru folosul ÎNTREGII societăţi, fără a fi cuplate la un între set de reforme şi modificări de substanţă în felul nostru de a trăi. Munci. Educa. Învăţa. Împărţi dreptatea. Ca şi bunăstarea. Bucuria de a trăi. Seninătatea de a muri. De la viaţa de zi cu zi – sănătate, educaţie, protecţie socială, cultură etc. – pînă la proiectele de anvergură ce s-ar întinde pe ani şi decenii. Nu doar prin cîrpăcirea unor clădiri părăginite şi toată tevatura din jurul lor, că sînt potenţiale surse de nenorociri prin riscul lor seismic ridicat, nu doar prin zumzăielile multiple legate de interdicţiile la fumat sau defăimat.

Da, avem nevoie de o sală de concerte la Bucureşti care să vină în întîmpinarea pretenţiilor şi a prestigiului Festivalului „Enescu“. Dar tot atît de important ar fi ca, în trei-cinci ani, să NU mai existe localităţi fără apă curentă şi fără WC-uri (faimoasele haznale) care produc Breaking News şi ucid copii în ultimii ani. Ministerele şi experţii noştri, în loc să producă proiecte (cu sau fără bani europeni, care de multe ori sînt aruncaţi în vînt, dacă nu livraţi unor buzunare prea largi) viabile şi cu impact în ridicarea nivelului de trai – de ce să ne fie ruşine de o astfel de formulare? –, sînt angrenaţi în fel de fel de hărţuieli haiduceşti, legate de zîzaniile dintre partidele politice. Şi partizanii lor.

Ceva trebuie făcut. Ceva trebuie să se mişte. Schimbarea de dragul schimbării unor nume cu alte nume, al înlocuirii unei generaţii de politicieni cu lupi tineri puşi pe acelaşi tip de căpătuială nu va duce, nu duce deja, nicăieri. Trebuie timp, răbdare şi puţină toleranţă. Chiar şi la rău. Noţiunea de compasiune şi cea de generozitate parcă au dispărut din imediatul nostru. Am ajuns să ne bucurăm de răul altuia. Nu avem de ce să ne bucurăm de răul/necazul altuia. Medicii nu reuşesc să depisteze de unde provine nu ştiu ce bacil/bacterie/virus şi deja Monica Macovei vrea pedepsirea vinovaţilor. O mamă cu copil bolnav spunea emoţionată că ar vrea ca să se facă bine copilul ei şi că nu e interesată să depună plîngere penală împotriva autorităţilor. Doar un exemplu.

Ceva trebuie făcut. Ceva trebuie să se mişte. Nu prin închiderea posturilor de televiziune ale grupului media Intact se va face drepate în România. Justiţia selectivă şi vădit partizană nu va aduce decît zîzanie şi conflict. Nu strada poate decide ce să facă sau nu un guvern. Alegerile sînt singurul drum al democraţiei. Altfel ajungem la situaţia hilară ca DNA, ANI, DIICOT, ANAF, Procuratura Generală şi celelalte instituţii de forţă, aliate cu serviciile secrete, să decidă agenda politică a unei naţiuni. Asta ar însemna autocraţie, şi nu democraţia pe care a tot blamat-o extrema dreaptă românească interbelică. Şi s-a ajuns la crime politice, la Holocaust şi la destrămarea României Mari.

În situaţia geopolitică actuală, România nu-şi poate permite o destabilizare a ţării din motive de ambiţii politice. Ale unui partid sau ale altuia. Iar preşedintele actual, Klaus Iohannis are un rol extrem de important, de a ţine în frîu toate forţele, interne şi externe, care ar dori destabilizarea României. România şi poporul român sînt mai importante decît toate ambiţiile, orgoliile şi vanităţile unora sau altora de pe eşichierul politic. Şi nu doar. Incidentul de ultimă oră cu postul de televiziune Antena 3, aflat în pragul unei evacuări silite, oricît de aparent legale, trebuie tratat cu maximă înţelepciune. Se pot găsi soluţii, fără istericale de intelectuali justiţiari în călduri şi fără satisfacţia gregară de a primi răul ca pe o mare bucurie sau ca pe un succes personal.