La bal cu Hugo Ball

La 5 februarie 1916, unda unui şoc seismic străbătea lumea artei. În neutra Elveţie, în capitala cantonală Zürich, la cabaretul purtînd numele ilustrului filozof Voltaire – retras la senectute undeva la graniţa cu Franţa –, germina o mişcare cu un nume sonor, dar a cărei origine lingvistică venea, parcă, de undeva din adîncuri. Era un nume uşor de pronunţat, se memora repede şi se răspîndea cu viteza vîntului: Dada. Funcţiona perfect, asemenea unei săgeţi încărcate de iubire, expediată în inimile tuturor acelor artişti dornici de a ieşi, prin arta lor, din tiparele artei anchilozate, clasicizante.

Deşi s-ar fi crezut, la începuturi, că aria mişcării se va limita doar la literatură, febrilitatea creaţiei s-a extins rapid la artele frumoase, fotografie, balet, muzică, film şi, mai ales, la tipărituri. Arta grafică va beneficia de un teren fertil, descoperindu-şi noi valenţe care o vor impune în arena atît de elevată a esteticii, într-o simbiotică valenţă cu arta vizuală.

Fotografia unui personaj hieratic

Explodînd în Elveţia, translată pîlpîind la Paris, stinsă la Berlin, mişcarea Dada a trăit mereu, cu urcuşuri şi coborîşuri, în această sută de ani, unii dorind s-o ridiculizeze printr-o aliniere la şuvoiul de curente ce i-au urmat. La centenar, desigur, în tot acest an, se vor produce multe manifestări care-i sînt dedicate, în locurile importante unde a fiinţat şi, bineînţeles, la noi, doi dintre promotorii mişcării fiind conaţionalii noştri: Tristan Tzara şi Marcel Iancu. În ziua aniversării centenare, la Bucureşti s-a deschis o documentată expoziţie – TZARA. DADA. ETC. – bazată pe o colecţie particulară, ceea ce este un fapt interesant. De ce? Pentru că multiplele instituţii de cultură ale Statului dovedesc o lentoare burgheză, anunţînd manifestări pe care de-abia  se străduiesc să le încropească. Vom analiza cum se cuvine evenimentul petrecut la ArCuB Gabroveni, într-un material viitor.

În aceeaşi clipă aniversară, la Berlin, într-o galerie particulară de ţinută, condusă de Günther Linke, în 5 februarie s-a deschis expoziţia: DaDa. Zürich 1916-1920. O colecţie. Trebuie subliniat faptul că Günther Linke a organizat, în galeria pe care o conduce, în urmă cu un deceniu, o expoziţie cuprinzătoare, sub aspectul multiplei creaţii a pictorului nostru participant la Sturm, în 1923, Max Hermann Maxy, totodată lansîndu-se catalogul Maxy – Der Integrale Künstler. Desigur, Berlinul şi galeriştii lui au cochetat în tot acest interval centenar cu Dada, în cadrul căreia au avut numeroşi reprezentanţi: anticari, artişti, teoreticieni ai artei.

Un afiş al lui Otto Burchardt, din 1920, ne reaminteşte manifestarea Dada-Messe, desfăşurată în Lützow-Ufet 13, în anticariatul berlinez Dr. Otto Burger, la care au paticipat Hanah Hoah, Georg Grosz, John Heartfield, Raoul Hausmann, date aflate în seara premergătoare evenimentului Dada, într-o vitrină de la Berlinischer Galerie, unde funcţiona expoziţia Berlin 1870-1970. Aici, vizitatorul se bucură de o suită de vitrine cu exponate de la Sturm, creaţie a celebrului Herwarth Walden. Primul număr al revistei Sturm, anunţul pentru Sturmball din 24 noiembrie 1927, un bilet pentru Sturm –Abend. Să nu uităm Soirée Dada (1916) sau acele Nacht Verstellung (reprezentaţii nocturne), tot atîtea piese care încălzesc sufletul.

Vineri, 5 februrie 2016, Berlin, atmosferă mohorîtă, circulaţie rutieră liniştită. Aglo­meraţie ioc! Mă gîndesc, instantaneu, la bulevardele noastre şi la marile aglomerări de peste zi.

Galeria Linke se află în cartierul Char­lotten­burg, celebru pentru Politehnica de aici. Dacă pentru conaţionalii noştri artişti, care-şi desăvîrşeau studiile interbelice în Occident, Parisul şi, într-o oarecare măsură, Münchenul erau locurile preferate, pentru ingineri – Charlotenburgul era, fără îndoială, locul de predilecţie, iar diploma obţinută aici era un paşaport care deschidea orice frontieră.

Galeristul  Günther Linke îşi primeşte oaspeţii între orele 17.00 şi 20.00. În Berlin, în după-amiaza de vineri, au loc, de regulă, cîteva zeci de vernisaje, concerte, lansări de carte, conferinţe. Berlinezii au o viaţă culturală intensă, muzeele şi sălile de concerte, teatrele sînt intens populate, aşa că la aceste manifestări există un du-te-vino continuu, într-o disciplină tipic teutonă. De remarcat: mult tineret, de pe diverse continente.

Galeria Linke a fost pregătită cu minuţiozitate pentru evenimentul pe care realizatorul său îl gîndeşte de cîţiva ani buni. A fost editat şi un catalog, prezentat încă de săptămîna trecută la prestigiosul tîrg de antichităţi de la Stutt­gart. Expo­ziţia îşi propune o documentaţie minuţi­oasă – cu lucrări inedite sau mai puţin cunoscute – asupra mişcării Dada, din perioada Zürich, desfăşurată între anii 1916 şi 1920, fiind structurată pe următoarele teme: antologii, afişe, cataloage, programe, manuscrise, catalogul a­vînd aceleaşi secţiuni, fiecare debutînd cu fotografia unui personaj hieratic, cu alură sacerdotală, aflat între două pupitre pe care se află partituri şi care are rolul de a oficia centenara manifestare. Este Hugo Ball, costumat de Marcel Iancu. Fotografia lui Hugo Ball captează din prima clipă privirea vizitatorului. Un impuls a­proa­pe magnetic, prin cromatică, dar şi prin intermediul titlului este transmis vizitatorului de acel triptic al antologiei Cabaret Voltaire. Pe culoarea roşie a copertei este aplicat, în stînga, sus un colaj cu grafica lui Hans Arp, dar cu o nuanţă coloristică diferită pe fiecare exemplar – albastru, auriu şi argintiu –, acestea fiind singurele exemplare din lume, grupate în această triadă valoroasă. Pe fiecare dintre colaje, Hans Arp a aplicat o gravură, ceea ce îi conferă exemplarului aspectul unei scrisori francate.

Păzea, vine DADA!

Mai este încă un element deosebit. Exem­plarul auriu poartă dedicaţia luiTzara către peotul italian Nicola Moscardelli, cel care a condus revista avangardistă Le pagine (13 numere). Un alt exemplar, cel cu vignietă argintie, Tzara l-a dedicat unui alt italian, Francesco Meriano, cu care a susţinut, o bună perioadă de timp, o bogată corespondenţă, la care s-a asociat şi Marcel Iancu. Francesco Meriano a condus revista avangardistă La Brigata (14 numere).

Iată, constatăm, un element interesant şi o lărgire a sferei de aprofundare a momentului elveţian al avangardei. Se consideră că românii noştri din Dada au avut legături mai mult cu francezii, dar lucrurile stau altfel. Iată rodul colaborării cu italienii, la care mai adăugăm şi participarea lui Iancu, cu dedicaţia lui Tzara, în paginile publicaţiei Noi (13 numere), conduse de poetul şi pictorul Enrico Prampolini, unde îl găsim şi pe Tzara, cu poemul Froid Jaune.

Să trecem într-un alt registru. Să admirăm, în Galeria Linke, invitaţiile-afiş din 14 iunie 1916, titrate în germană I.DADA-ABEND – în care se anunţă muzică, dans, teorie, manifeste, versuri, tablouri, costume, măşti, compatrioţii noştri fiind animatorii principali ai evenimentului. Tzara participă prin „poemul simultan“ Febra puerperală interpretat de Ball, Huelsenbeck, Iancu şi de însuşi autorul. Pe Tzara îl întîlnim şi printre cei care vor dansa în cadrul Leben des Menschen, în timp ce pe Iancu îl găsim ca realizator al celebrelor măşti la Poemele mişcătoare (Tzara-Huelsenbeck). Ar fi exagerat să fiu considerat un naţionalist scriind atît despre ai noştri, dar în galeria unui neamţ get-beget, aflăm şi alte elemente ale strînsei colaborări dintre Tzara şi Iancu: La prèmiere aventure céléste de Monsieur Antepyrine de Tzara, cu gravuri colorate de mînă de Iancu, unicat, pe care toate marile biblioteci şi le doresc; de altfel, remarcăm cele opt gravuri alb-negru, pe lemn, ale lui Marcel Iancu şi un poem de Tzara: Circuit total par la lune et la couleur.

Desfăşurarea de forţe continuă în Galeria Linke: broşura originală de la prima expoziţie Dada, pictura modernă de la Galeria Corray (ianuarie-februarie 1917), desigur, o altă raritate, ca să nu mai vorbim despre afişul pe fond negru al primei expoziţii Dada, expoziţie în care Tzara va ţine conferinţe săptămînale în ianuarie 1917, despre cubism şi artă neagră, subiecte care îl vor captiva întreaga viaţă, devenind el însuşi colecţionar în domeniu. Tot la Corray, Tzara va ţine o serie de prelegeri despre dezvoltarea artei moderne.

Tipăriturile referitoare la expoziţiile Sturm I şi II la care au luat parte în Galeria DaDA mari artişti (precum Kandinski, Klee, Gabriele Münter, Nell Walden, Carl Mense) vor continua cu Abend neuer Kunst (seara noii arte) şi expoziţii de grafică, broderie şi relief, fiecare tipăritură avînd amprenta lui Marcel Iancu, prin grafică şi poveste. Să nu trecem pe lîngă acel afiş simbol al mişcării Dada, Zur Meise,  în care Tzara era amintit că va citi, pe lîngă poemele sale, şi va prezenta şi un Manifest Dada. Bomba zilei! O altă bombă este aceea că Iancu a „mîncat“ o literă în formidabilul său afiş, rezultat al unei gravuri color. Lipseşte litera finală „N“ (era localul unui club sindical).

Tot la Zur Meise – Zürich, Tzara va citi poezii proprii şi va lansa un manifest în 1918, aşa după cum arată un program, păstrînd grafica unui alt mare artist: Hans Arp.

 

 

În epocă, expoziţiile se ţineau lanţ, iar pliantele ni le prezintă: Das Neue Leben, DaDa Soirée, Mouvement Dada, cu cele două variante geografice:  Zürich şi Paris. Impresionantă este prezentarea celor şapte culegeri literare şi artistice conduse de Tzara. În DaDa 1, îl găsim pe Iancu, care semnează o construcţie, în numărul al doilea, Prampolini are o grafică, apoi în numărul 4-5 – Antologia Dada, cu un desen de Haussman, numărul 6 – Buletin DaDa, iar în numărul 7 apare textul intitulat DADA PHONE.

Într-un răsfăţ continuu pentru cunoscători şi bibliofili, Galeria Linke prezintă seria de lux a celor şapte numere din DADA, dar şi ediţia de lux a lucrării lui Tzara, Vingt-cinq poèmes.

Sînt multe alte exponate care merită comentate, dar cred că epistolele lui Tzara şi Iancu, inedite, studiate atent, pot oferi noi elemente pentru aflarea unor elemente privind relaţia avangardiştilor români cu cei din Italia. Nu pot să nu amintesc de numărul 8 al celebrei publicaţii 391, număr editat de Francis Picabia, în Elveţia, dar şi de acea bijuterie a lui Marcel Iancu – Tzara aşezat pe scena Cabaretului Voltaire, pe spatele foii desenate în creion fiind o eboşă cu acelaşi subiect.

Cea mai recentă publicaţie berlineză de specialitate, Kunstzeitung (nr. 234, februarie 2016), tipărită în 200.000 de exemplare, titrează, pe prima pagină, un titlu despre Dada. În text referiri la conaţionalii noştri.

Zarvă mare anul acesta în legătură cu Dada. Ştim să jucăm asul? Acum nouă ani, cu prilejul punerii în scenă a Epistolarului Dada (Tzara, Iancu, Meriano), la Teatrul Metropolis, în regia Cătălinei Buzoianu, cu Vlad Ivanov interpret, am lansat sloganul: Păzea, vine DADA!. Dacă-i bal, bal să fie!