Dada, inconturnabilul punct zero

Modul generalizant în care vorbim despre Dada la centenarul lui – aşa cum s-a vorbit, de altfel, totdeauna la noi, fie că era în sens pozitiv, fie negativ – ne împiedică, cred, să-i sesizăm unele caracteristici ori să ne înnoim discursul. Încerc să propun aici, fie şi pe scurt, cîteva (noi) interpretări. Delimitări Mai întîi, Dada nu poate fi suprapus întregii mişcări de avangardă: alte forme ale acesteia, mai ales suprarealismul, au diferit mult sau chiar l-au contrazis. La centenarul lui, ar trebui, deci, să vorbim doar despre Dada, separat de alte forme de avangardă. Am avut noi vreo revistă exclusiv dadaistă? Grea întrebare. În al doilea rînd, Dada nu se rezumă la Tristan Tzara, nici la Zürich, nici la cîteva centre de prin alte părţi şi cu atît mai puţin din România, unde prezenţa lui a fost meteorică. Mai departe, singularitatea lui Tzara ca autor de manifeste – adesea contestat, de altfel – şi ca poet francofon la Cabaretul Voltaire nu s-a repetat la Paris, unde a intrat în marea literatură franceză interbelică, dar şi în alianţe fragile cu Breton, ori contra lui. Mulţi dintre aceşti scriitori – aş zice, oricum, Breton, Eluard, poate şi Aragon – vor conta […]