Sus, în han la Gabroveni

Strada purtînd numele negustorilor din Lipsca, de odinioară (actualul Leipzig), era una dintre cele mai aglomerate străzi ale Capitalei, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Chiar şi în zilele cumplite ale bombardamentelor din aprilie-august 1944, strada avea forfota caracteristică. Sute de dughene înghesuite, ticsite de mărfuri în galantar, ocupînd şi străzile laterale, toate purtînd nume de bresle sau de localităţi de unde soseau continuu valurile de comercianţi cu două-trei secole în urmă, dădeau pulsul urbei. Majoritatea clădirilor aveau o deschidere îngustă la stradă, înălţîndu-se pe două sau trei caturi. Aici, prin 1729-1730, Nicolae Mavrocordat, urmaş al lui Grigore al II-lea Ghica, ridică un „bezesten“, o mare clădire dreptunghiulară, înconjurată de prăvălii, care va deveni hanul unde trăgeau negustorii bulgari veniţi de la Grabovo. Între magazinele cu parfumul şi cu cea mai pură tradiţie orientală se aflau clădiri mult mai mari, care erau sălaşul comercianţilor turci, greci, polonezi, bulgari. Prin 1950, aceste mari construcţii erau ruină, Hanul cu Tei fiind restaurat în anii ’70 de către arhitectul Constantin Joja, care se va ocupa şi de Hanul lui Manuc, din apropiere, în cadrul unui program de restaurare a Centrului Vechi. N-a mai apucat marele arhitect să se ocupe şi de Hanul […]