Fantasma libertăţii şi chitara lui Hendrix

  • Recomandă articolul

Trilogia-CorsoNu e prima dată cînd Daniel Vighi este un „cartograf“ redutabil al spațiului bănățean. Pe cont propriu sau împreună cu prietenul său, scriitorul Viorel Marineasa, a scris eseuri, istorii ce îmbină literatura cu documentul, cărți de graniță care, asemenea spațiului descris, apar­țin mai multor lumi în același timp. Banatul, model al diversității, a fost parcă sortit să devină o sursă bogată pentru literatură. În acest spațiu, modernitatea a însemnat, înainte de toate, pluralitate: multietnicitate, multiculturalitate. Iar această pluralitate a dus la modernitatea central-europeană a Mittleuropei și la modernismul literar central-european. După ce am citit Trilogia Corso a lui Daniel Vighi ideea că spațiul timișorean trebuie înscris într-o configurație mai complexă, care cuprinde operele lui Robert Musil, Hermann Broch, Kafka, Hrabal și Gombrowicz, a fost întărită şi reconfirmată.

Daniel Vighi nu se mulțumește doar să „cartografieze“. Dacă hărțile politice și economice ne arată ceea ce vedem, autorul timișorean „desenează“ o hartă a ceea ce nu vom vedea niciodată, o istorie, diferită de Istoria cu majusculă, care spune un adevăr mult mai greu de acceptat și mai semnificativ.

Acțiunea romanului lui Daniel Vighi începe în „zorii mitologici“ ai comunismului, în anii ’50, atunci cînd Securitatea și prezența rusă stalinizaseră România. În segmentul intitulat Operaţiunea Aubade plonjăm în lumea absurdă a Securității, care include și un departament de activități paranormale: „Dacă Operațiunea Aubade reușește e mai bine decît oricare vis, peste orice comunicări viitoare, oricît de a’ dracului de istețe vor fi fiind ele, nimic nu are viteza gîndului, și nici o informație nu e mai bine acoperită informativ decît aceea care se mișcă de la minte la minte în tăcerea deplin conspirată“. Relația dintre Marea istorie și mica istorie îl preocupă mult pe Daniel Vighi. El identifică tipurile de discurs ale epocilor despre care scrie și folosește acest limbaj ca punct de plecare pentru construirea propriului univers fic­țional. Nu știu cum vorbeau securiștii anilor ’50 sau cum suna jargonul pe care aceștia îl foloseau pentru a comunica între ei, dar ceea ce pune Vighi în prima secțiune a romanului său sintetizează foarte convingător toate trăsăturile acelei epoci deopotrivă sinistre, absurde și comice. Autorul însuși mărturisește într-un interviu: „După Revoluţie, la vreo trei ani, am ajuns în Timişoara profundă, Timişoara de cartier, după ce iniţial am stat lîngă Catedrală […] ne-am mutat la casă, într-o zonă mai veche a Timişoarei, pe Memorandului, lîngă fosta Piaţă Hunedoara. Acolo era celebrul birt La calul bălan, unde veneau căruţaşii unguri, o lume de underground, o lume multiculturală. Acolo ne-am mutat într-o casă a familiei Neiss. […] Despre bătrînul Neiss am aflat […] că după război, ca să nu fie deportat în Rusia, ar fi stat în podul casei, vreo doi ani. Acest bătrân Neiss, cu aventura lui în pod, este primul nucleu epic al Trilogiei Corso. După care urmează experienţa mea de pe frontieră – am fost soldat pe frontiera patriei, în 1975, deci la cinci ani după moartea lui Jimi Hendrix. […] Eram burduşit de muzică şi de aspiraţii pe care muzica mi le-a construit […] muzica a fost un agent anti-comunist foarte puternic, creîndu-ne fascinaţia lumii libere pe care o simţeam în acordurile alea muzicale pe care le ascultam la Radio Luxemburg, la Radio Europa Liberă. […] Ei, în cazul meu, acestea s-au legat cu frontiera, cu lumea dură de acolo, unde am fost ca militar cu termen redus – nouă luni, că intrasem la facultate. […] În roman apare fascinaţia a patru tineri care vor să meargă la mormîntul lui Jimi Hendrix. […] Am folosit în roman aceste experienţe ale mele pentru a le împleti cu ficţiunea“ (Daniel Vighi: „În vremuri mai vechi, lumea ieşea pe Corso să se vadă, să-şi etaleze ultimele ţoale. Eu am vrut să aduc istoria pe  Corso“, interviu luat de Melania Cincea, publicat pe  site-ul www. putereaacincea.ro).  Cea de-a treia secțiune a Trilogiei Corso Minunatele afaceri ale capitalistului Ilie Şfeic – este romanul anilor ’90, o radiografie a corupției și a degringoladei generalizate a acelor ani și a proiectelor utopice, „anii romantici“, cum ar fi spus Gabriela Adameșteanu. Pentru că cele trei romane ale Trilogiei Corso pot fi citite și independent, și împreună, mă voi opri mai ales la secțiunea de mijloc a cărții lui Daniel Vighi, Podoabe, şi pălării, şi poncho, şi păr lung, şi mărgele. Pentru mine, aceasta este de departe cea mai captivantă parte a trilogiei. Dacă, în celelalte două romane, Vighi se folosește de istorie pentru a vorbi despre complexele și anomaliile noastre colective, în această parte, autorul timișorean creează cel puțin două personaje care marchează intens cititorul.

Acţiunea romanului central se desfăşoară în anii ’70 şi porneşte de la planurile a patru tineri care se pregătesc să fugă peste graniţă, în Occident. În descrierea tentativelor de trecere ilegală a frontierei autorul „s-a jucat pe patru planuri, apelînd la cele patru elemente mitologice – pămînt, apă, aer şi foc“ – pe care le-a descris ca soluţii. Pentru adolescenţii din acest roman, Dincolo este Vestul care reprezintă modelul libertăţii sociale şi politice, însă mitologia pe care aceştia o construiesc în jurul plecării în străinătate este în strînsă legătură cu muzica rock a anilor ’70 şi cu mişcările contraculturii americane.

Dacă prietenii săi provin din familii sus-puse, membri ai nomenclaturii comuniste care îşi permit accesul la cultura occidentală, J.H. este singurul în a cărui familie există o adevărată vocaţie pentru libertate. Acesta vrea să evadeze pe calea aerului, încercînd să construiască un avion cu care să treacă graniţa. Nu voi povesti mai multe despre traseul lui J.H. pentru a lăsa cititorul să descopere  povestea emoţionantă pe care Daniel Vighi a creat-o în jurul acestui personaj. J.H. şi Jimi Hendrix, ale cărui riff-uri de chitară au schimbat pentru totdeauna contracultura anilor ’70, reprezintă ipostazele umane ale mitologiei ţesute în jurul evadării Dincolo, spre un promised land al muzicii şi al libertăţii neîngrădite. Descrierea de la începutul romanului, comunicată prin intermediul lui J.H., este simptomatică pentru modul în care funcţionează mitologia creată de acesta în jurul interpretului melodiei Purple Haze: „a apărut directorul, cu cîţiva profesori şi cei de prin utece împreună cu un domn în costum, cravată, cămaşă cu mîneci scurte, s-a prezentat: sînt ofiţer de securitate Ţugui – şi a început să ne spună tot felul de chestii despre faptul că nu e bine să ascultăm postul de radio Europa Liberă deoarece la emisiunea Metronom altele erau interesele: eram atraşi cu muzică şi, pe urmă, deveneam adepţii lumii capitaliste! N-am băgat deloc în seamă ce ne spunea locotenentul Ţugui, cu mutra lui de nevinovat şoarece de la depozitele din triajul CFR de la Gara Mică, de la noi din Fabric […] ascultam Deep Purple şi-l iubeam pe Jimi. Am decis să-i spunem aşa ca să nu se prindă nici dirigintele, nici cei de pe la UTC, nici cei asemenea ofiţerului ăstuia de securitate. […] Primeam şi reviste cu muzică de DINCOLO. Revistele veneau de la cei cu părinţii pe la Securitatea lui Ţugui. Sau la Miliţie. La Partid. […] ne uitam la pozele color […] în care Jimi are jeanşi de catifea […] stă călare pe o motocicletă Harley Davidson. Pletele mari ale lui Jimi sînt strînse cu o bentiţă roşie la culoare. E ca lumea!“. În realitate, J.H. nu este neapărat „adeptul lumii capitaliste“, ci, ca orice adolescent al cărui spirit nu a fost încă învins şi a cărui minte nu a fost modificată de ideologia comunistă, el devine adeptul fenomenelor de contracultură, fiind obişnuit să spună un „Nu“ răspicat celor care încearcă să-i îngrădească libertatea. Utopia lui constă tocmai în faptul că încearcă să rămînă pe deplin liber, să nu facă deloc compromisuri, să fie minoritarul în mijlocul unei majorităţi care îndeamnă la obedienţă. J.H. este, de fapt, adolescentul liber de azi.

Mitologia care stă la baza romanului Podoabe, şi pălării, şi poncho, şi păr lung, şi mărgele are în centru figura legendară a lui Jimi Hendrix. Daniel Vighi narativizează episoade cunoscute din viaţa chitaristului şi adaugă episoade din copilăria nefericită a interpretului melodiei Hey Joe. Unele dintre cele mai reuşite fragmente ale cărţii sînt cele în care este descrisă relaţia aproape mistică pe care Hendrix o oare cu chitara Fender Stratocaster 62: „Cînd s-o fi întînit prima dată cu Fender Stratocaster, seria L, cu strălucirea ei, cu forma ei de femeie de rang, amestecul de curvă de lux şi armă, un fel de machine gun cu care va înnebuni în momentul cel mai de soi al vieţii lui, acolo, sub ploaia aceea de neuitat, departe, la marea epifanie, la marea arătare a lui Dumnezeu pe pămînt în faţa a jumătate de milion de supuşi dreptmăritori care fojgăiau prin ierburi, prin noroaie, cu sticle de bere, cu marijuana, mii şi mii de pletoşi, de bărboşi, de fuste colorate, de mărgele, acolo s-a arătat o clipă de The Big One răsărit din măruntaiele chitarei Fender Stratocaster“. Copilul Jimi Hendrix şi adolescentul J.H, fiecare în căutarea unui promised land, fiecare cu iadul său. Amîndoi încearcă să treacă Dincolo.

Trilogia Corso confirmă ideea lui Kundera, potrivit căreia anumite fapte, deşi ţin de istoria recentă, nu pot fi povestite decît într-un roman. Iar faptul că se rîde foarte mult în celelalte două romane incluse de Daniel Vighi în tripticul său, Operaţiunea Aubade şi Minunatele afaceri ale capitalistului Ilie Şfeic, ne arată o altfel de atitudine în privinţa relaţiei problematice în care scriitorii români intră cu istoria recentă. La fel ca şi Hašek, a cărui referinţă este asumată în mod explicit, Vighi ne îndeamnă aproape în fiecare pagină să rîdem. Să rîdem şi să nu uităm.

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }