Ea e băiat bun. Corpul transformat

O nuntă la care cîntă Rodica. Nimic deosebit, nici măcar dacă te uiţi mai de aproape. Pare trecută de prima tinereţe, dar ţine să-şi pună în valoare corpul cît poate mai bine. Figura destul de aspră, cu trăsături androgine, e încadrată de părul roşcat, prins în aşa fel încît să i se vadă bogăţia, decorat cu o floare. Mişcările sînt atent controlate, parcă uşor robotice. Nimic deosebit, aşadar, dacă nu ai şti ce scrie în buletin. Rodicăi, însă, nu-i pasă ce scrie acolo, după cum nu pare să le pese nici consătenilor ei din Maramureş, unde ea trăieşte şi cîntă. Ea e în continuă transformare, o transformare în general acceptată sau luată ca atare, cel mai probabil, de toată lumea. Asta pentru că ea e băiat bun.   Povestea a ceea ce reprezintă Rodica este reconcepută teatral pornind de la un documentar în care poate cel mai şocant fapt pentru cetăţeanul obişnuit (şi deprins cu homofobia sau cu a respinge ceea ce poate nu înţelege) este acela că, în mediul rural, transsexualitatea poate fi nici tolerată, nici acceptată, ci considerată „normală“, pentru simplul fapt că sătenii respectivi văd în faţa lor un om, nu o entitate biologică definită prin prisma […]