O mulţime de breaking news se bulucesc precum ienicerii în ziua primirii soldei. După opinia noastră, una dintre ele este de mare importanţă pentru relaţiile internaţionale şi pentru reaşezarea lumii într-un cadru mai rezonabil şi echilibrat. Este vorba despre anunţul făcut de şeful Departamentului de Stat american, John Kerry, cu privire la disponibilitatea ţării sale de a negocia un acord între Nord şi Sud în ceea ce priveşte Coreea. După normalizarea relaţiilor cu Iranul, după ce relaţiile americano-cubaneze se reiau şi este deja evident că intră pe făgaşul reluării colaborărilor pe diverse planuri, încercarea de a realiza o pace durabilă în peninsula coreeană ar fi de salutat. Un ultim bastion al aşa-zisei „axe a răului“ ar fi astfel anihilat şi scos de pe agenda de priorităţi – cu iz de pericol nuclear – a Statelor Unite. Sigur că este greu să credem că Phenianul va ceda uşor, dar nimic nu este imposibil cînd un popor întreg este ameninţat de foame. Acesta este un aspect greu de ascuns – faptul că o ţară cu disponibilităţi militare şi nucleare poate ţine înfometat un întreg popor. S-au mai văzut, însă, cazuri în care astfel de autocraţii au rezistat contra oricărei logici.
Dar să revenim la acele la breaking news care au făcut rating la posturile româneşti. Să le luăm în ordine. Mai întîi este punerea sub acuzare a lui Ludovic Orban, vicepreşedintele PNL şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, candidat la alegerile locale din iunie la funcţia de primar general. Chemat la DNA pentru a da explicaţii procurorului de caz, a ieşit din sediul unde Laura Codruţa Kovesi e mare şi tare cu o punere sub control judiciar: trebuie să se prezinte de două ori pe săptămînă la poliţie, nu are voie să părăsească ţara, nu are voie să dea declaraţii legate de dosarul său, să stea de vorbă cu nu ştiu cine etc. A scăpat, însă, de umilirea unei solicitări de arestare şi, eventual, a punerii cătuşelor pentru că, credem noi, cineva a grăbit toată povestea pentru a cîştiga timp.
Dincolo de acuzele concrete aduse – luatul şi datul unor sume de bani pentru obţinerea de foloase necuvenite, care urmează să fie şi probate –, rămîne momentul scoaterii din joc a unui lider PNL-PDL. Ultimul PNL-ist din vechiul PNL, în afara lui Mircea Ionescu Quintus, scos la înaintare de fiecare dată cînd e vorba de momente delicate. Nu prea sîntem convinşi că noul PNL dorea victoria lui Orban, dacă nu cumva toată manevra cu scoaterea lui din circuit este o cabală bine pusă la punct. Ei, nu se poate, nici chiar aşa. Ba bine că nu, orice se poate. Noul mare PNL cîştigă astfel teren şi vechii ciraci ai lui Traian Băsescu se înşurubează mai bine în scaunele care i-au salvat după căderea regimului băsescian.
Trecem peste faptul că DNA poate interveni şi în acest caz şi poate încurca jocurile. Este foarte posibil ca, în ultima zi de înscriere, să apară candidatura lui Traian Băsescu. Ar fi o situaţie foarte tare: ar mai apărea încă un mare expert în dispute orale contondente. Traian Băsescu redivivus. Să te ţii „caterincă“, cum ar veni în limbajul de odinioară al bucureştenilor.
La Cotroceni, discuţii cu partidele politice PSD, PNL şi UDMR despre legile securităţii naţionale. Mare zaveră mare cu aceste legi şi cu soarta serviciilor secrete, care musai trebuie să se reformeze. Adică să primească bani mai mulţi, că nu e simplu nici cu lupta împotriva terorismului, nici cu ascultările SRI-ului, nici cu cartelele prepay, care generează furtunoase discuţii, precum situaţia culturilor de rapiţă printre eroii lui Caragiale.
Am lăsat la urmă ştirea legată de incidentul în care au fost implicate rudele Codruţei Kovesi şi nişte cetăţeni israelieni. Tot ce s-a vehiculat în presă, la televiziuni şi în comunicatele de presă – lucrăm cu materialul clientului adică pe surse deschise – ne conduce la ideea unei cacialmale. Totul e cusut cu aţă albă, de la prezenţa a doi imberbi agenţi la un hotel de 5 stele – unde e super pază, totul e controlat –, care, vezi Doamne, au hărţuit rudele şefei de la DNA. De spart nu au spart mare lucru, au dat doar telefoane în crucea nopţii ca să deranjeze cetăţeni onorabili, care iute-iute au făcut plîngere. Cei doi au fost umflaţi la iuţeală – detaliul cu blocarea uşii rotative de la intrare este de tot hazul, ca şi plata cash a serviciilor. Totul este o însăilare de absurdităţi aparent logice şi lucrate cu premeditare de serviciile noastre în conivenţă cu cele israeliene. Se va dovedi în zilele ce urmează. O diversiune. O cacealma. Cine a avut/are de cîştigat din toată această aşa-zisă mare operaţiune internaţională? Ghici ghicitoarea mea, cine a primit un nou mandat la DNA?
Este o mare greşeală – cineva ar trebui să-i spună şefei – că a început să intervină prea des în spaţiul public, cu sugestii, recomandări şi solicitări de-a dreptul. Nu intră în uzanţele propriului ei post să aibă iniţiativă legislativă. Dar la noi merge oricum. Legea dării în plată – sună ca un poem de Nichita Stănescu –, ca şi legea salarizării bugetarilor nasc în continuare discuţii şi animozităţi. Dar vin cît de curînd sărbătorile pascale, care ne vor împăca pe unii cu alţii şi pe noi cu noi înşine.
@lucid
Autorul amesteca in fiecare articol lucrurile. Ceea ce nu stiu eu este
daca o face in mod voit …
Cit va mai tacea Observatorul in legatura cu MM? Cu MM si KWJ?
Acum vad ca Horasangian incearca sa bagatelizeze afacerea ex-Mossadistilor (se stie ca din orice serviciu secret treci doar in rezerva, adica esti in continuare omul lui pana la moarte) care venisera altruist sa devoaleze coruptia din Romania, probabil cea care l-a impiedicat pe Steinmetz sa ne ajute dezinteresat sa ne creasca prosperitatea precum a facut-o acum cativa ani dentistul Emilian (de aici vine Elan) ex Raduleasca.
Ce dovada mai clara asupra complicitatii intru borfasharie dintre mass-media si gunoaiele din partidele politice „mari” decat tacerea absoluta in toata presa scrisa si audiovizuala asupra identitatii celor doua latrine teveu care trebuiau „unse” ca sa-l laude pe ex-alcoolistul mandolinist? Ce credibilitate mai pot avea ziaristii la noi?
sunt mirat de jocul lui Orban, știa ce îl așteaptă, i-a netezit calea unui aventurier fără scrupule – Marian Munteanu, tristă figură a unor vremuri tulburi, emblematic pentru cei ce merg spre neant.