Pentru Mirabela și Richard, cu care am străbătut un drum
Curcubeul meu e Denis, are ochi mari, albaștri, aripi deschise și păr-soare. Pe fiecare filă de curcubeu se
înalță multe camere, în care locuiesc copiii. Ele nu sînt niciodată la fel și, fiindcă aici copiii rîd mereu, camerele își modifică tot timpul forma. Uneori sînt foarte înalte, atunci cînd un rîs zgomotos le străbate, alteori sînt colorate, cînd apare rîsul-cascadă, sau există camere dulci, ca vata de zahăr pe băț, atunci cînd se rîde încet, în șoaptă, camere‑ploaie, după cum își pocnesc degetele copiii atunci cînd se joacă, camere-zgomotoase, în care, după voie, copiii întorc acele ceasornicelor de poveste, camere-stele, după visele care îngînă noaptea, camere-căluți-de-mare. Pentru fiecare rîs, în curcubeul lui Denis există o denumire secretă, internă, doar de către copii știută. Doar copiii-curcubeu au acces la aceste camere. Acum sînt toți mari, cresc repede și rîd întruna. Ca ploaia care bate în geam rîd copiii. Sau cel puțin așa apar în visele mele. Azi, de exemplu, se aud iar rîsete acolo, iar cel care le sărută obrajii și îi face să rîdă este Chaplin. Adevăratul Charlie Chaplin.
Curcubeul meu e Denis. Are rîsul cristalin și zîmbetul larg, cu care îmbrățișează lumea. Curcubeul lui Denis a fost construit cu migală, a fost ars de ploaie, vînt și străpuns de multe și dureroase cuie. Denis l-a construit în mai bine de 5 ani de zile, l-a acoperit în timp cu nenumărate lacrimi-perle, care au devenit și mai strălucitoare, și mai parfumate, asemenea unui vin bun. Și nobil.
Curcubeul meu e Denis și a împlinit de curînd 8 ani. Prietenii lui sînt copiii și Charlie Chaplin, pe care l-a cunoscut în urmă cu aproape un an, de ziua lui de naștere, pe cînd se afla în spital. Există prietenii în care nu este nevoie decît de un baston, un joben și o mustață. Așa s-a întîmplat cu Denis și Charlie Chaplin. Au fost suficiente un zîmbet și un semn poznaș cu ochiul, de la Chaplin, ca Denis să-l îndrăgească și să-i împărtășească secretul: ridicarea unui curcubeu-pentru-copiii-stele. Etapa finală.
Pe 16 aprilie 2016, s-a dat startul, iar curcubeul lui Denis și-a luat zborul spre stele. Trei luni și jumătate a durat verificarea. În mod cert, la cît de efemere sînt visele noastre, acest lucru rar, această comoară nu putea fi trimisă spre cer decît după o temeinică și foarte dureroasă cercetare. Pentru o consistență a noastră, a celorlalți. Într-o joi, seara, Denis i-a verificat pentru ultima oară aripioarele, i le-a uns cu aceleași frumos mirositoare lacrimi-perle, i-a mîngîiat fruntea pregătită să înfrunte și norii negri, și furtuna grăbită de vară, și l-a privit, cu ochii larg deschiși, cum zboară. Ușor, fără să facă vreun zgomot, cum pleacă toate lucrurile frumoase, așa s-a înălțat curcubeul lui Denis spre soare. Lăsînd în urmă pentru unii mirare, pentru alții un mic semn de întrebare sau poate o legănare, ca un dans de pasăre, o lacrimă, dar și un zîmbet mare. Un contrast izbitor între starea de dinainte de zbor și cea de după. Ca o ușă lăsată deschisă pentru totdeauna, așa i-a dat Denis drumul curcubeului său să se ducă.
Pe 16 aprilie se mai întîmplase ceva, se năștea, în urmă cu niște ani, cel mai bun prieten al lui Denis, Charlie Chaplin. La această prietenie s-a lucrat multă vreme, cred că doar particulele mici de timp mai pot da mărturie despre asta. Denis avea 2 ani și jumătate cînd o rază sfioasă i-a bătut la geam, s-a așezat pe un scaun mic, de cristal, în fața lui, și l-a rugat s-o ajute. Razele nu vorbesc mult. Sau stelele. Și nici curcubeul lui Denis. El te privește adînc, și e suficient ca să înțelegi totul.
Frumusețea curcubeului lui Denis vine dinăuntru, și doar copiii știu cîte lacrimi poate vărsa o inimă de curcubeu, dacă nu e înțeleasă. Era clar că numai o inimă generoasă, de copil, putea duce la bun sfîrșit această sarcină.
Aripile curcubeului lui Denis sînt viu colorate acum, se zăresc la răsărit de soare, iar pe ele se unduiesc diafan nume de copii-flori, copii-stele, copii-planete, care le acoperă.
Curcubeul meu e Denis, iar Denis are chipul blînd și îmi mîngîie obrazul atunci cînd greșesc, ținîndu-mă strîns de mînă.
Pentru foarte mulți poate părea o coincidență faptul că, atunci cînd curcubeul lui Denis a fost gata, s-a născut, în alt an, însă la aceeași dată, prietenul lui, Charlie Chaplin. Nu pentru Denis însă, sau pentru Charlie Chaplin.
Curcubeul meu e Denis, iar darul lui Denis pentru fiecare este iubirea.
În curcubeul lui Denis, locuiesc copiii și prietenul lor, Charlie Chaplin. Adevăratul Charlie Chaplin. Azi e de culoare roz curcubeul, fiindcă așa vor fetele, Bibi și Cristina, iar Denis e un copil grozav și nu refuză pe nimeni.
În curcubeul lui Denis, Denis e acum împreună cu copiii-stele, se joacă și rîde întruna.
Dragă jurnalule,
Azi am primit jurnalul de la Charlie. Să mă prezint. Mă cheamă Denis. De cîteva luni, mă uit la filmele cu Charlie Chaplin și rîd mult. Dacă rîzi, se întîmplă multe lucruri bune, o să vezi. Îmi place mult Charlie, a făcut lumea să rîdă, chiar a reușit, e un drăguț! Cel mai mult mi-a plăcut dansul pîinicuțelor, și împreună cu Bu-hu-hu îl fac zi de zi. Sper să nu te superi însă dacă le mănînc… îmi plac mult!
Azi-noapte, am visat că făceam dansul pîinicuțelor, am făcut și spectacolul, a mers treaba în vis. Nu mă mai abțineam de la atîta rîs. Și azi, cînd m-am trezit, am rîs. Dacă rîzi de dimineață, e zi de rîs, jurnalule, să nu uiți asta!
Uitîndu-mă la filmele cu Charlie, m-am întrebat dacă pot merge și eu la fel. Azi nu mi-e frică, așa că vreau să fiu Charlie. Am nevoie de pantofi ca ai lui și de mustață. De fapt, am nevoie și de baston. De un costum nou, de cămașă. Ce fel de Charlie aș fi fără toate astea?!
P.S. Charlie Chaplin gîndește cu zîmbete.
Te iubesc,
Charlie mic-Denis