Între 21 aprilie şi 29 mai, are loc, la sala Foaier a Muzeului Ţăranului Român expoziţia Fig 2, avînd ca protagonişti patru artişti aflaţi la deplina maturitate a creaţiei: Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad şi Florentina Voichi. Curatorul expoziţiei este Monica Morariu. Este cea de-a doua expoziţie din ciclul Fig, după cea din 2013, care a cuprins şi lucrări ale regretatului Costel Butoi. La acel moment, Ioan Iacob nu a putut participa, din pricina unor angajamente internaţionale.
Personal, consider că cei patru artişti, deşi nu pot funcţiona stilistic ca un grup compact, prin forţa de expresie care se degajă din toate lucrările lor, se află într-un echilibru stabil de forţe. Asumarea figurativului ca formă de expresie predilectă, oferă fiecăruia dintre ei prilejul de a etala forme abil construite în care tensiunile sînt bine dozate, volumele ascultă de ritmul interior deplin aşezat, generînd compoziţii inteligibile, care nu abuzează orizontul perceptiv al privitorului contemporan. Cei patru artişti mai au în comun şi faptul că, abordînd figurativul, reuşesc să se sustragă deopotrivă manierismului, decorativismului şi realismului fotografic. Şi să-mi fie permis un punct de vedere subiectiv, pe cei patru îi mai leagă ceva: faptul că fiecare în parte a avut cîte o expoziţie personală, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, invitati, în timp, de doamna Doina Mândru.
Expoziţia de la Muzeul Ţăranului român este special creată pentru spaţiul Foaier şi izolează temporar un eveniment dramatic: incendiul de la clubul colectiv, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de tineri.
Aurel Vlad, Omul îndoit
Ioan Iacob, Cenușa zilelor I, II, III, ulei pe pînză
Ioan Iacob, profund impresionat de acest cutremurător eveniment, a compus zece pînze de mari dimensiuni, pe care le-a denumit generic Cenuşa zilei. Este un Ioan Iacob atît de narativ, încît ar fi greu de recunoscut fără etichete. Artistul surprinde scene dramatice, cu trupuri îmbrăţişate de flăcări la propriu, cu flori aliniate descurajant pe caldarîm, cu gesturi de solidaritate umană, sau, după caz, singurătatea dezolantă, flancată de valuri colorate de cenuşă. Sînt imagini-reportaj, cu un puternic impact, redate de un artist echilibrat, pentru care forma, culoarea şi lumina sînt mijloace la îndemînă.
Mircea Roman, Cain și Abel
Mircea Roman aduce în expoziţie trei lucrări de mari dimensiuni, dintre care două au fost create special pentru acest prilej: Cain şi Abel, două trunchiuri de aripi şi un singur trup, specifica sa pîlnie muchiată şi concavă, cu tălpi cuminţi, adosate şi Scara 3, un tors sîngerînd, cu picioarele etalate pe pereţi. Central, ne întîmpină Omul barcă, cu privirea perplexă, cu trăsături de scrib egiptean supradimensionat, cu trupul captiv într-un volum compact, carbonizat. Şi cu această ocazie, scump la vorbă şi atent la lumea din jur, artistul îşi pune, după cum singur mărturiseşte, o armură care nu se ştie dacă este menită să ţină durerile în interior sau să îl apere de răul din afară.
Mircea Roman, Omul barcă
Aurel Vlad spune, la rîndul său: „Cred în puterea gestului de a deveni artă. Cred în acele gesturi transmise de la începuturile vieţii, care exprimă emoţii, sentimente, pasiuni, stări, limite. Ele devin fiinţe pline de viaţă, care se sperie, vibrează, se luminează, dăruiesc, suferă sau se bucură“. Astfel de gesturi devin simboluri ale bucuriei sau durerii, ale fricii sau curajului, ale binecuvîntării sau distrugerii. Omul îndoit şi Dansul Omului Cîine sporesc forţa de expresie a întregii expoziţii. Te-ai aştepta ca piesa centrală, Întoarcerea Fiului Risipitor, să conţină un germene de bucurie şi speranţă, însă ea degajă stupoare şi cred că este emblematică pentru tragedia din Colectiv.
Aurel Vlad, Întoarcerea fiului risipitor
Florentina Voichi, Sînziana , ulei pe pînză
Florentina Voichi, Salome, ulei pe pînză
„Nu există nimic întipărit în mintea noastră, ca idee, care să nu fi fost văzut“, consideră Florentina Voichi, într-o citire în cheie personală a postulatului nihil est in intellectu quod non fuerit prius in sensu. În pictura sa, cu referinţe livreşti, culorile, îndelung elaborate, se aşază pe pînze, în compoziţii pline de mister. Contrastele puternice generează volume robuste, iar jocul luminilor şi al umbrelor este subtil distilat. Şapte pînze sînt aduse în expunere, pentru a sluji acestui demers comun. Spaima, Despărţirea, Muntele, dar şi compoziţiile cu nume de personaje feminine echilibrează raportul de forţe dintre pictură şi sculptură în această expoziţie-manifest.
Căci dincolo de momentul Colectiv, care a împărţit în două istoria noastră recentă, Fig 2 este despre condiţia umană, surprinsă în cele mai dramatice aspecte ale sale, confruntată cu situaţiile limită.
P.S. S-ar fi cuvenit un altfel de critică, mai puţin impresionistă, pentru aceşti importanţi artişti contemporani, dar n-am reuşit să beau un ceai cu Ioan Iacob. Promit să revin cu alte prilejuri, pe îndelete şi mai elaborat.