Am votat cu voioșie pentru o nouă Românie

Şi a fost ziua alegerilor locale. Rezultatele sînt în curs de evaluare, dar un punct de vedere devine treptat tot mai consistent. Stînga pesedistă a cîştigat cam peste tot, primari şi consilii locale. Motivarea e dublă: mai buna mobilizare a PSD, pe de o parte, şi, de cealaltă, trista prestaţie a PNL, aflat într-un fel de degringoladă. Preşedintele Iohannis l-a numit adesea „partidul meu“, şi s-a folosit de acesta pentru a deveni preşedinte; dar nu l‑a susţinut în mod reciproc, lăsîndu-l cumva să se descurce singur în politica românească. Cei doi conducători asociaţi (imagine a unei fuziuni discutabile), Gorghiu şi Blaga, au dat impresia unei lipse de direcţie în orientarea partidului. Au numit pe rînd, de exemplu, trei candidaţi la Primăria Bucurestiului, pe care i‑au retras, dintr-o sumă de motive, la fel de repede. Ultimul aruncat în luptă, Cătălin Predoiu, a intrat tîrziu în arenă şi n-a mai convins publicul votant. Dacă PNL nu ia măsuri urgente de îndreptare a managementului conducerii (de pildă un congres, făcut cu rostul de a analiza starea partidului şi de a alege o conducere nouă), liberalii riscă să urmeze calea (ce duce afară din politică) a ţărăniştilor.

Ce avem acum pe partea dreaptă a scenei politice româneşti? Se profilează, în perspectivă, un mare gol, care nu va putea fi umplut prin apariţia de ultimă oră, oarecum surprinzătoare, a lui Nicuşor Dan şi a Uniunii sale pentru Salvarea Bucureştiului. E greu de crezut că el ar putea deveni rapid un lider important (nu prea are nici charisma necesară), iar „sindicatul“ lui s-ar transforma, pur şi simplu, într-un partid politic naţional (structuri în teritoriu etc.). Asta în ideea că USB, devenit peste noapte USR(omânia), ar putea ocupa, în ierarhia politică viitoare, locul al II‑lea, lăsat liber de eşecul liberalilor. Oricum, liberalii au încă, răspîndiţi prin ţară, numeroşi primari, care au fost realeşi, în mare parte; căci tendinţa generală pare a fi de reconfirmare, la primării, a vechilor conducători consacraţi, fie ei chiar şi „dăruiţi“ cu dosare penale.

Pe această „sărăcie“ a manifestării formaţiunilor de dreapta, e posibilă revenirea importantă în politică a lui Traian Băsescu. El face singur mai mult decît partidul său (care a luat un scor nesemnificativ), căci „se pricepe“ la toate şi are un discurs mobilizator. O altă observaţie trebuie făcută în legătură cu insistenţa PSD de a susţine alegeri într-un singur tur. Strategia PSD a ţintit bine, primii plasaţi în sondaje au fost în general aleşi, privilegiind astfel reprezentanţii partidului. Dar se poate face uşor calculul, de pildă, pentru Bucureşti: voturile însumate ale lui Nicuşor Dan şi Cătălin Predoiu, ieşiţi pe locurile 2 si 3, ar fi depăşit, în urma unei eventuale înţelegeri între aceşti parteneri aşa-zicînd de dreapta, voturile pesediste ale Gabrielei Firea. Alegerile dintr-un singur tur nu sînt nici democratice, şi cu atît mai puţin reprezentative. Primul ieşit la vot reprezintă o minoritate, astfel privilegiată, situaţie pe care al doilea tur ar fi moderat-o, aducînd votul final mai aproape de realitatea voinţei electoratului. Nu mai menţionăm faptul că majoritatea bucureştenilor a stat acasă, adică n-a mers la vot.

Dacă ar fi funcţionat alegerea dintr-un singur tur, de exemplu, Ponta l-ar fi întrecut pe Iohannis la ultimele alegeri prezidenţiale, iar urmările, pînă azi, ale unei astfel de realităţi politice (Ponta preşedinte) ar fi greu de estimat. E de presupus că PSD va domina în continuare scena politică românească (şi asta poate pentru mulţi ani), controlînd, de la toamnă încolo, şi Parlamentul, şi guvernul, şi Curtea Constituţională; şi e de temut că printre primele măsuri pe care noua guvernare politică le va lua va fi o încercare de încetinire a ritmului de funcţionare a sistemului juridic. Tăriceanu (dar şi Ponta, şi Băsescu…) a protestat de mai multe ori faţă de „spectacolul mascaţilor sosiţi în zori de zi cu cătuşele pregătite“, cerînd dezincriminarea „abuzului în serviciu“ (transformat astfel dintr-un delict penal, într-unul simplu, contravenţional), „respect pentru prezumtia de nevinovaţie“, şi arestări după constituirea probelor la dosar. E aici mai mult decît o problemă de metodologie sau de procedură; e pus în discutie însuşi fondul definiţiei actului de justiţie. Înfăptuirea justiţiei a luat viteză în România, în ultima vreme, datorită activităţii DNA; iar clasa noastră politică a văzut aici o ameninţare gravă la adresa intereselor ei „colaterale“. Şi mai simplu ar fi ca noua guvernare, care va începe să funcţioneze de la toamnă, s-o înlocuiască, pur şi simplu, de la conducerea DNA (sub un pretext oarecare) pe Laura Codruţa Kovesi. Justiţia ar deveni atunci în România mai atentă, nu-i aşa, la respectarea drepturilor omului, în care intră şi cele ale vinovatului penal.

Ne aşteaptă, în concluzie, schimbări majore în definirea orientării politicii româneşti. E probabil că vom fi singura ţară din UE condusă de un guvern socialist; căci adjectivul social, din denumirea PSD, va exprima prea puţin faţă de schimbarea de filozofie a noului partid de guvernămînt al României. Şi mai rămîne să dăm o nouă definiţie şi corupţiei naţionale, care a crescut destul pentru a putea fi observată tot mai bine de afară; ţara noastră a devenit deja un termen de referinţă (negativă, fireşte) în materie de corupţie. Aşa că noua putere socialistă, care va veni de la toamnă la cîrma ţării, va avea multe probleme de rezolvat. Va începe, poate, cu oarece măriri de salarii şi pensii (căci a ales-o poporul…), dar va avea grijă mai ales să crească semnificativ (prin metode specifice…) veniturile clasei conducătoare. Altfel, la ce să ne mai ostenim făcînd politică? Iată, alegerile româneşti au validat această filozofie cîştigătoare a partidului socialist; poporul a votat la stînga. Rămîne doar să trecem la treabă, ţara aşteaptă (ca întotdeauna) o schimbare importantă, sînt atîtea lucruri noi de făcut.