„În România, trăim într-o structură mai puţin colocvială“
Interviu cu Christian MORARU
- 06-07-2016
- Nr. 830
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Actualitate
- 4 Comentarii
Afirmat strălucit în Occident, şi nu oriunde, ci în spaţiul universitar american, profesor de literatură americană şi teorie critică la University of North Carolina, Greensboro, Christian Moraru s‑a remarcat, înainte de plecarea în America, prin studii şi volume publicate în România, pe teme de teorie, critică şi istorie literară. Absolvent al secţiei de limbi clasice (latină-greacă) a Liceului „Ion Creangă“ din Bucureşti şi apoi al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti (1984), Christian Moraru şi-a susţinut doctoratul în Statele Unite, unde şi-a publicat, de altfel, majoritatea cărţilor. Cu o solidă formaţie teoretică, erudit, excelent cunoscător al literaturilor Europei şi Statelor Unite, Christian Moraru este, la ora actuală, unul dintre cei mai originali şi dinamici teoreticieni ai culturii. Menţionăm aici doar cîteva dintre titlurile sale: Rewriting: Postmodern Narrative and Cultural Critique in the Age of Cloning (2001), Memorious Discourse: Reprise and Representation in Postmodernism (2005), Cosmodernism: American Narrative, Late Globalization, and the New Cultural Imaginary (2011) şi Reading for the Planet: Toward a Geomethodology (2015). Christian Moraru a editat şi antologiile Postcommunism, Postmodernism, and the Global Imagination (2009) şi The Planetary Turn: Relationality and Geoaesthetics in the Twenty-First Century (împreună cu Amy J. Elias). Pe 30 iunie, la invitaţia Muzeului […]
Nu e spatiu. E ocupat de lupatori anti-DNA ca Horasangian si altii ca el :\
Subscriu comentariilor de mai înainte ! Cu adevărat, desfătare intelectuală. Nu am înțeles cum de nu i-a venit ideea dlui Simonca să-i ofere o rubrică permanentă în o.c. Ar fi fost o dovadă a interesului pentru a oferi câmp de manifestare concepției extraordinare a dlui Christian Moraru de a preface critica dintr-un rău necesar într-o disciplină sine qua non literaturii !
Provocare, si, deopotriva, desfatare intelectuala, de care literatura si publicistica literara de la noi nu prea beneficiaza prea des.
Este un interviu instructiv. Este confirmată disputa pe toate planurile dintre șaizeciști și optzeciști. Lipsa unui pluralism autentic, funcțional, inclusiv în lumea intelectuală, universitară, scriitoricească este corect identificată, dar contrazice ipoteza postmodernistă a spiritualității rețelare, opusă aceleia premoderne și, respectiv, moderne, a tensiunii dintre centru și periferie. Din nou, maioresciana teorie a formelor fără fond este confirmată: postmodernismul românesc este o proiecție bovarică, întrucât ,,funcționează” într-un context autohton – social, instituțional, mentalitar – premodern, de cele mai multe ori și modern, foarte rar.