„De fiecare dată cînd vine cineva pentru prima dată la Festival, e imediat recunoscut ca nou“

Festivalul care a pus România pe harta festivalurilor de jazz, Gărâna Jazz Festival, a ajuns, anul acesta, la cea de-a XX‑a ediţie, prilej cu care formatul clasic de patru zile a fost extins la cinci. Poiana Lupului, Hanul de la Răscruce şi Biserica romano-catolică din Văliug au găzduit, între 7 şi 11 iulie 2016, artişti renumiţi din străinătate, unii aflaţi prima oară la Gărâna, alţii deja prieteni ai Festivalului  – Wojtek Mazolewski Quintet, Kari Ikonen Trio, Louis Sclavis Trio, Food, KTU, Kurt Rosenwinkel, Arild Andersen, Helge Lien Per Mathisen Trio, Nils Petter Molvaer,  culminînd cu Jack DeJohnette Trio (format din toboşarul Jack DeJohnette, saxofonistul Ravi Coltrane și basistul Matt Garrison) –, dar şi din ţară, precum quartetul Liviu Butoi & French Connection, avîndu-i ca invitaţi pe renumitul pianist Mircea Tiberian, pe Sebastian Spanache Trio, Emil Bîzgă Quartet, JazzyBit, Nicu Patoi & Platonic Band, Sorin Zlat Trio sau Bega Blues Band.

Am stat de vorbă cu Simona Giura, director executiv al Festivalului, despre secretul longevităţii Gărâna Jazz Festival, despre atmosfera specială care s-a creat în toţi aceşti ani în jurul evenimentului, despre un tip special de public, care intră mai degrabă în categoria „prieteni“, dar şi despre aspectele pozitive şi negative ce ţin de organizarea unui astfel de festival.

 

 

Anul acesta, Festivalul de Jazz de la Gărâna a ajuns la a XX-a ediţie, un număr impresionant. Cum a evoluat Festivalul, care era formatul lui iniţial şi ce schimbări semnificative au avut loc de-a lungul anilor?

Gărâna a evoluat enorm în acești douăzeci de ani și a rămas, în același timp, exact la fel. Aceeași atmosferă, același format și, în mare parte, cam aceiași oameni. A început mic și neorganizat, cu cîțiva jazzmeni români veniți în va­canță, cu un jam session sau două în curtea unicului han din sat.

Acum vin mai mult de 100 de artiști și cam de 100 de ori mai mult public decît la început, deși majoritatea sînt prietenii, copiii și nepoții celor care au venit la primele ediții. Inițial, erau trei concerte în două seri. Am trecut prin trei și patru zile de festival, cu patru sau chiar cinci concerte pe seară. Anul acesta ne-am extins la cinci zile, am revenit la numărul inițial de concerte și am continuat cu scena de colaborări din satul de mai jos și scena pentru formații românești din hanul de la început. Am crescut ca festival, am crescut calitatea și impactul și ne-am extins audiența peste granițe. Am schimbat patru scene. Poiana Lupului este a doua casă a Festivalului. Și anul acesta au apărut, în masă, nepoții primilor fani.

Aveţi un public fidel, specializat. Cum vi-l cultivaţi? Primiţi feedback de la acesta – şi dacă da, cum îl valorificaţi?

Publicul este special. Foarte special. Mulți ne sînt acum prieteni. De fiecare dată cînd vine cineva pentru prima dată la Festival, e imediat recunoscut ca nou. Dar după numai o ediție devine parte din gașcă. Lumea ne știe la festival. Ne știe fețele și numele. Și nu se sfiește să ne spună ce doreşte, ce îi place și ce nu. La dorința oamenilor am redus din nou zilele la trei concerte. La dorința lor au fost invitate anumite trupe. Și, normal, există Facebook, unde sînt tone de postări pe zi în tot felul de grupuri dedicate Festivalului. Încercăm să interacționăm zilnic. Pînă la urmă, cred că sîntem foarte fideli unii altora.

 

Vă interesează şi deschiderea Festi­valului către un alt tip de public?

Sîntem mereu deschiși la noi idei și dorim ca mai multă lume să asculte jazz. Vin tot mai mulți străini, iar media de vîrstă scade puțin cîte puțin, de la an la an.

Care sînt cele mai frumoase experienţe pe care le-aţi trăit de-a lungul acestor ani în organizarea Festivalului?

Cred că și alți organizatori de festivaluri vor fi de acord… nu prea sînt experiențe frumoase în timpul organizării unui festival. Prea mult de lucru, prea multe probleme de rezolvat. Momentele frumoase încep odată cu primul artist sosit sau cu primul fan pe care îl recunoști. Și, probabil, cel mai frumos este spre sfîrșit, cînd te opresc oamenii să-ți mulțumească sau să te felicite. Este incredibil cînd vezi că lumea încă interacționează, că intră în vorbă pentru a-și spune opinia, pentru a-ți spune că ai făcut o treabă bună, o chestie faină.

Care sînt principalele probleme cu care vă confruntaţi în organizarea Festivalului?

Problemele au rămas și vor continua să fie legate de bani. Festivalul trebuie să rămînă accesibil pentru public, iar publicul festivalului nu este destul de mare pentru a putea sus­ține un festival cu artiști de talia celor invitați. Mai sînt problemele locului, ale Gărânei și muntelui, rar acelea sînt parte din peisaj. Le-am internalizat și noi, și publicul.

Ce criterii aveţi în selecţia formaţiilor şi cît de greu este să îi „rezervaţi“ pe artişti pe perioada festivalului?

A fost greu pentru mulți ani, rar și artiștii bîrfesc, și știu deja de Gărâna. Majoritatea vor să vină. Criterii… trebuie să ne placă în primul rînd nouă. Trebuie să vrem să-i ascultăm live. Și trebuie să fie buni. Foarte buni.

Ţările Nordice reprezintă un spaţiu intens promovat la Gărâna. Ce vă atrage înspre genul de jazz realizat de artiştii de acolo şi spre ce alte zone vă propuneţi să vă orientaţi?

E un anumit sound, un anumit feeling. Colaborează mult cu alți muzicieni și se simt influențele. Jazzul nordic este foarte contemporan și foarte european. Dar am avut mereu și jazz american. Cît despre alte zone… ne-ar plăcea să acoperim mai multe zone de pe glob. Depinde și asta de oportunități.

Ediţia cu nr. XX a adus şi un rebranding la nivel de imagine, de culoare. De ce aţi optat pentru alb-negru?

E un punct important în istoria festivalului. Am vrut să marcăm asta. Alb-negru a sărit în ochi, a fost observat imediat. A fost remarcat noul brand. Să-i spunem că e o nouă viață de acum încolo. Am început cu alb-negru. Vom vedea încotro mergem acum.

La Gărâna nu este doar jazz – au loc şi lansări, şi spectacole. Spre ce alte zone îşi propune să se dezvolte şi ce aduce în plus această orientare către evenimente conexe?

Nu cred că vom extinde mult zona evenimentelor conexe. Probabil, film, poate! Dar de ele este nevoie. Trebuie să spargă un pic șirul de concerte. Nu poți asculta muzică live non-stop, mai ales trupe diferite, fără un declic, un reset. Aceste evenimente conexe sînt un fel de metronom al festivalului, o bătaie sau două între concerte, un respiro.

Aţi adăugat scenei din Poiana Lupului şi Biserica catolică Văliug, precum şi curtea hanului La Răscruce, locul de unde a pornit festivalul. Pe viitor va exista o extindere şi mai mare?

Vom încerca. Dorim să extindem și să oferim și mai multe opțiuni. Poate o scenă de noapte. Dar nu cred că ne vom extinde mult. Am fost mereu contra concertelor concomitente și nu cred că vom adopta acest model.

Zakir Hussain spunea despre Gărâna că este o stare de spirit. Cum ai defini această stare?

Cred că a folosit această expresie pentru că nu a găsit o modalitate de a explica. Este o stare pe care o recunoști în alții, este o stare în care intri încet pe serpentinele dinspre Gărâna și pe care o pierzi brusc în prima dimineață de după. Pentru fiecare este probabil altfel. În comun sînt probabil un spirit de solidaritate între toți cei de acolo și un fel de deconectare de la realitatea de mai departe de scene.

Cum va arăta ediţia cu nr. XXI şi cum îţi imaginezi evoluţia festivalului în anii următori?

Nu am făcut predicții aproape niciodată. Dar dacă urmăm trendul de pînă acum, ediția va fi probabil foarte asemănătoare. Vor fi cîțiva artiști cunoscuți și mult-așteptați, cîteva surprize și cîteva revederi. Publicul probabil un pic mai mare, copiii lor cu un an mai maturi. Va fi la fel, dar destul de diferit pentru a ține apoi minte că a fost ediția XXI.

 

 

Interviu realizat de
Silvia DUMITRACHE

 

Fotografii de
Mircea ALBUŢIU