S-a conturat în Republica Moldova un curent care a primit numele de moldovenism; este exprimat de destui cetăţeni de acolo, care nu doresc nici Unirea cu România, dar nici o apropiere de Rusia. E un curent care a apărut de cînd Republica Moldova a devenit stat independent (27 august 1991) şi pe care nu avem cum să-l contestăm, ţine de o evoluţie istorică diferită. Fostul ambasador al Poloniei în Republica Moldova, Bogumil Luft (autorul unui volum cu două ediţii în Polonia – unde s-a epuizat primul tiraj, carte despre care Adam Michnik a scris elogios în Gazeta Wyborcza –, tradus apoi în România: Românii în goana după happy-end, Editura Polirom, 2015), ne declara într-un interviu publicat de revista noastră: „Cînd Moldova şi Muntenia s-au unit, la 1859, creînd primul stat românesc, partea estică nu făcea parte din noua structură statală. Partea estică a Moldovei a făcut parte din Imperiul Ţarist şi, mai apoi, din cel sovietic. Acel popor, care face parte din poporul român, a trăit o experienţă istorică diferită şi specială. Cu excepţia celor 22 de ani, cînd Basarabia a făcut parte din Statul român între 1918 şi 1940, în ultimele două secole, Basarabia n-a aparţinut României. Asta a dus la o experienţă proprie şi a creat o memorie colectivă care a modificat mentalitatea. Dacă majoritatea vorbitorilor de limbă română de acolo se consideră moldoveni, acesta este un fapt care nu trebuie discutat. Este absolut normal, nu trebuie condamnaţi. Ei spun: sîntem moldoveni şi vorbim limba română“. (Observator cultural, 21 august 2015).
Evoluţiile istorice diferite ale României şi ale Republicii Moldova s-a crezut că vor fi absorbite în elanul de entuziasm care s-a manifestat după 1990 pe ambele maluri ale Prutului, cu acele „poduri de flori“. Din păcate, nici la 25 de ani de cînd România şi Republica Moldova sînt „state frăţeşti“, cu o limbă şi o origine comune, o apropiere temeinică nu s-a produs, în aşa fel încît să putem vorbi, la modul realist, de o Unire a României cu Republica Moldova. Au fost 25 de ani de incertitudini, în care noi ne-am arătat fie dispreţul, fie dezinteresul faţă de Republica Moldova, care a trecut şi trece prin mari dificultăţi economice. Apropierea s-a produs sincopat, alternîndu-se perioade de răceală diplomatică cu o euforie de bîlci. Cele mai bune rezultate se văd în zona învăţămîntului, prin bursele oferite de Statul român elevilor, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din Republica Moldova. Numai că nu toţi cei care au primit burse s-au şi întors acasă, pentru a contribui la acestă apropiere. Echilibrul politic este marcat, pe de o parte, de situaţia din Transnistria, care rămîne o zonă de conflict şi unde Rusia continuă să-şi pună amprenta, şi, pe de altă parte, de numeroasele schimbări de guvern de la Chişinău, unde partidele proeuropene s-au dovedit, deseori, mari decepţii, prin modul precar, fraudulos şi neprofesionist în care au guvernat. Nu mai vorbim de comuniştii care au guvernat şi care au frînat o apropiere de Bucureşti.
Să ne amintim că şi în domeniul cultural realităţile nu au fost dintre cele mai fericite. România a avut tîrziu un ICR la Chişinău (polonezii acordau mare atenţie promovării lor culturale în Republica Moldova, cu cel puţin un deceniu înaintea noastră), multă vreme scriitorii noştri ajungeau mai repede la Paris sau la Berlin, decît la Chişinău. Aşa că, pe acest culoar basarabean, a defilat, ani la rîndul, un Adrian Păunescu, cu oftaturi patetice. De cîţiva ani, situaţia relaţiilor culturale dintre România şi Republica Moldova este ameliorată, TNB a făcut turnee la Chişinău, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău a venit la Bucureşti, teatrele independente din România şi Republica Moldova se cunosc, colaborează şi participă împreună la festivaluri, în delegaţiile României la tîrgurile internaţionale de carte participă – cum e şi firesc – scriitori din Republica Moldova, publicaţi şi promovaţi de editurile din România. Dar, să nu uităm că, uneori, în România, basarabenii sînt consideraţi „de mîna a doua“, iar în timpul guvernărilor comuniste, „analiştii“ îndemnau să nu ne mai preocupe deloc Republica Moldova, să nu ne legăm la cap cu o ţară care votează comunişti. Astăzi, sondajele de opinie arată că în Republica Moldova încă nu s-a ajuns la o masă critică majoritară care să susţină Unirea cu România.
Pe acest fundal, au apărut declaraţiile ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit: „Moldova trebuie să rămînă un stat suveran şi independent în cadrul unor graniţe sigure. Alăturarea României, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune, aici, în Moldova […]. Moldova nu este România. Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care şi faptul că Moldova este o ţară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite“. Una este să spui că România şi Republica Moldova sînt două state independente, alta este să afirmi că „Moldova nu este România“, negînd originea comună a celor două state şi creînd ambiguitate, căci există Moldova şi ca ţinut aparţinînd de România. În plus deranjează şi acest „trebuie să rămînă un stat suveran“, afirmaţie care contrariază, punînd între paranteze voinţa popoarelor de a se uni. Dincolo de „urecheala“ pe care şi-a primit-o ambasadorul James Pettit, ar trebui să ne întrebăm cît contează România în echilibrul de forţe din Estul şi Sudul Europei (acum, după ce Erdogan a bulversat orice idee de stabilitate şi de democraţie), dacă Statele Unite accentueză statu-quo. E clar că zona tremură, soluţii nu sînt, se temporizează, iar anxietatea a înlocuit „podurile de flori“. În acest moment, cetăţenii din Republica Moldova vor privi cu circumspecţie o Unire cu România, de teama unei reacţii belicoase a Rusiei, acestora livrîndu-se, în contrapartidă, oftaturi prelungi ale României. Pînă la urmă, unirea nu este numai în zapisuri, ci mai ales atunci cînd îi considerăm pe basarabeni fraţii şi egalii noştri, în „cuget şi simţire“.
……….. …. atunci cînd îi considerăm pe basarabeni fraţii şi egalii noştri, în „cuget şi simţire“. … „ …..
Istoria e una, diplomaţia e alta. Limba e comună. Problema de acceptare a „celorlalţi (Alba Iulia 2016) zguduie un continent întreg.
Zygmunt Bauman: Die Angst vor den anderen. Ein Essay über Migration und Panikmache/Suhrkamp Verlag, Berlin 2016/ Frica faţă de ceilalţi. Un eseu despre migraţiune şi producătorii de panică merită citit, discutat?
Sociologul Zygmunt Bauman constată că refuzarea celorlalţi nu poate fi o soluţie (în scrierea lui I. Kant „ spre pacea veşnica“ e formulată gîndirea că refuzarea celorlalţi nu poate fi o soluţie,.. ci numai ospitalitatea. Pentru Z.B. migraţiunea este o problemă etic-morală / Nicht Zurückweisung kann, wie es schon Immanuel Kant in seiner Schrift „Zum ewigen Frieden” formuliert hat, die Lösung sein, sondern allein „Hospitalität (Wirtbarkeit)”. Für Bauman, der sich auf Kant bezieht, ist Migration in erster Linie eine moralisch-ethische Herausforderung.).
……. „……. faptul că Moldova este o ţară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite ….. „ ………
România MARE 1918 (se apropie centenarul) era o ţară multietnică. Ce s-a întîmplat 1919-1941-1989? De ce?
România europeană 2016 a aderat 2007 la principiile civilizaţiei apusene AQUIS COMMUNAUTAIRE şi e partener în UE28-1. Republica Moldova e în faza de tranziţie. Incotr—o?
……….. „ … Aşa că, pe acest culoar basarabean, a defilat, ani la rîndul, un Adrian Păunescu, cu oftaturi patetice. … „….
Ce e de făcut? Care perspective? Care soluţii (Transnistria pămînt românesc….)?
….. … Acel popor, care face parte din poporul român, a trăit o experienţă istorică diferită şi specială… „….
Incadrînd istoria României europene într-un context şi un consens european ( Lucian Boia, Victor Neumann) care sunt necesităţile imediate, azi (Bratislava septembrie 2016….. iliberalismul) pentru cetăţenii pe ambele maluri ale Prutului?
Sibiu capitala culturală 2007 şi preşedinţia 2018 în UE28-1 sunt date calendaristice. Ce are de prezentat România euroeană 2016-2018 (tăbliţa muzeu „NATIONAL” Bruckenthal cu o blibliotecă în limba germană imensă a secolelor trecute/Habsburgice … e patrimoniu cunoscut şi viu azi??!?/ Richard Wagner- Habsburg, Bibliothek einer verlorenen Welt/ pagina 31 / Europa ist Maximum und Minimum zugleich. Das heißt, wem sein Minimum nicht zugesprochen wird, der läßt auch das Maximum nicht gelten. Man kann es auch anders nennen: Europa de Regionen. Ist es mehr als das Europa der Staaten, ist es weniger als das? Die EU hat Angst vor der Geopolitik, durch die sie erst entstehen konnte/ Europa este Maximum şi Minimun în acelaşi timp. Asta înseamnă, cui nu i se recunoaşte Minimumul al său, acela nu recunoaşte/acceptă Maximumul. Se poate spune altfel: Europa regiunilor. Această Europă a regiunilor este mai mult decît Europa statelor naţionale, sau este mai puţin decît atîta? UE are frică de geopolitică, prin care de fapt s-a constituit…. / ? limbile regionale aşa cum s-a proclamat la Alba Iulia 1918?…acceptarea …?).
Un centenar european e de privit şi se întîlneşte la Bratislava în septembrie 2016. Ce e de spus despre 1914-1916-2016 aceste state naţionale (… cîte sunt azi iliberale…) care s-au format 1918 ca state est-centraleuropene (Richard Wagner- Habsburg, Bibliothek einer verlorenen Welt/ pagina 31 / Die Ostmitteleuropäer bilden in der politischen Krise keine Ausnahme. Sie standen sogar mit ihren starken Männern in der Politik im Trend der Zeit. Ob es sich nun um Mannerheim, Smetona, Pilsudski, Horthy oder Carol II handelte……Metaxa in Griechenland, In Portugal Salazar. Unter den Autokraten… Ion Antonescu, Francisco Franco, Ante Pavelic, Dimitrie Ljotic, Milan Nedic…../ Cetăţenii est-centraleuropeni nu fac excepţie în epoca de crize. Cu bărbaţii lor mari în politică sunt în trendul epocii interbelice. )?
Republica Moldova după 1991?
Ce oferă UE28-1 cetăţenilor unui continent 2016 car se clatină, e zguduit de multe incertitudini şi crize?
Exemplele din România MARE 1918-1939-….1989 şi România europeană 20067-2016-2018 sunt în trendul european al epocii?
Cine scrie o istorie a României, nu numai a „românilor” (vînzarea şi eliminarea cetăţenilor evrei, saşi, şvabi pentru dolari, epurarea etnică…. brain drain… cît timp mai merge aşa??)?
Cînd? Unde?