Alegeri, la noi şi în lume

Să vedem ce s-a mai întîmplat prin lume. Şi prin România. În lume, o întîlnire a liderilor Uniunii Europene, prima după Brexit, s-a consumat în capitala Slovaciei. Au fost întîlniri mai mult informale, unii lideri cu alţi lideri, grupul de la Visegrád şi-a reafirmat poziţia şi intenţiile – adică nu se vor accepta cote de imi­granţi pe teritoriul Poloniei, Cehiei, Slovaciei şi Ungariei –, România a repetat şi ea că e alături de nucleul dur al UE – Germania, Franţa –, pregătită pentru relansarea proiectului european. „Nu vom reuşi decît împreună“ ar merge ca slogan. O Uniune Europeană din care am vrea să facem parte cu drepturi depline, rezolvînd şi chestiunea Zonei Euro şi a Schengenului, care ne-a creat destule nemulţumiri. Pe bună dreptate. Tehnic, sîntem pregătiţi, dar opoziţia – în primul rînd a Olandei – a tot amînat primirea României în clubul (select) al naţiunilor europene.

Urmează ca demersurile diplomatice româneşti să capete consistenţă, şi atît preşedintele Iohannis, cît şi premierul Dacian Cioloş – unul pe nemţeşte, altul pe franţuzeşte – să suplinească neputinţele comunicaţionale ale actualului ministru român de Externe. Care, altminteri, îl însoţeşte pe premierul român  la şedinţa plenară din această săptămînă, de la New York, a ONU. Interesant – şi de pritocit – de ce PM-ul israelian Bibi Netanyahu se va întîlni cu Barack Obama, iar prim-ministrul român cu omologii săi din Pakistan şi Autoritatea Palestiniană. E bine şi aşa, să fim mereu prezenţi, vocali, să spunem, mereu, loud &clear, ce vrem din ce se poate să vrem. Să fim prezenţi pe plan internaţional, acolo, cînd şi unde se trag sforile. Politice, economice, financiare. Altminteri, doar cu numirea Timişoarei drept capitală europeană a culturii nu o să fie mare scofală. Vor veni nişte fonduri europene, care vor fi tocate de către autorităţile române, ne vom mîndri iar că uite ce spectacole şi concerte şi expoziţii sîntem în stare să facem – şi chiar sîntem, la anul va fi iar Festival Enescu, şi tot aşa, băltim într-o dulce şi orgolioasă mediocritate –, şi cu asta, basta.

Dincolo de prezenţele noastre diplomaticeşti, mai importante sînt alegerile, de diferite facturi, care au avut sau vor avea loc prin lume. Alegerile prezidenţiale din SUA, care se inflamează de la o săptămînă la alta. Trump este pe un trend ascendant, iar noile atentate din SUA – că sînt sau nu „international plot“ sau „intentional plot“ , după cum s-a anunţat la CNN şi a comentat măiastru Dorin Tudoran – ar putea bascula definitiv alegerile. Acum a intrat vîrtos în luptă şi Barack Obama, alături de Hillary Clinton. Vom vedea cine va cîştiga abia în noiembrie. Alegerile parlamentare din Germania au fost un usturător eşec pentru CDU şi Angela Merkel – va mai candida oare pentru un nou mandat de cancelar în anul ce vine? –, ca şi cele, nu mai puţin importante, din Federaţia Rusă. Unde, previzibil, partidul lui Putin a cîştigat alegerile pentru Duma de Stat, cu o majoritate nu foarte confortabilă, cum era obişnuit. Pe locurile următoare, evident, s-au situat partidele care fac o opoziţie controlată, cu comuniştii lor cu tot, în timp ce opoziţia, extrem de vocală, dar ineficientă şi terorizată de aparatul uriaş pus în mişcare de Putin, nu reuşeşte mare brînză. Tot ce scria Garry Kasparov în studiul său despre viaţa politică din Rusia, „Vine iarna! De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere“, se confirmă, afirmaţie cu afirmaţie.

Cedările repetate al Occidentului în ceea ce priveşte abuzurile regimului autocratic impus de Putin au creat o situaţie politică internaţională greu de acceptat. România, ca şi SUA – sau invers –, nu recunoaşte rezultatele alegerilor din Crimeea, anexată în forţă şi prin varii manevre oculte (la vedere, altminteri) ale lui Putin şi Medvedev, marioneta lui Putin, din acelaşi aluat al corupţiei şi abuzurilor, dar cu oarece maniere care nu au arătat adevărata faţă a autocraţiei ruseşti. Alegerile din Franţa nu vor fi nici ele liniştite. Frontul Naţional şi Marine Le Pen stau la pîndă. Ca şi cele din Austria, ca şi referendumurile din Ungaria şi Scoţia. Doar la noi e linişte şi pace. Luptăm vîrtos împotriva corupţiei, că preşedintele merge pe Moldoveanu sau e în drum spre Negoiu. Ca paranteză, şi ca vechi montaniard, este riscul prea mare de a se întîmpla un accident pe astfel de trasee pentru ca preşedintele să nu fie sfătuit să renunţe la astfel de escapade montane. Să joace, eventual, tenis sau să facă lungi plimbări cu bicicleta, fără să pună pe jar ofiţerii SPP nevoiţi să sară din piatră în piatră pe cărările Făgăraşilor – unul dintre ei a şi căzut pe stîncile de pe marginea Lacului Bîlea. Este doar o sugestie şi ar trebui luat în calcul şi faptul că în septembrie, la mare altitudine, oricînd se poate iţi o furtună, o vijelie, ba poate chiar să şi ningă. Nu e de joacă, vremea se poate schimba în decurs de cîteva ore, şi ar fi riscant ca preşedintele României să se expună inutil.

Revenind la oile noastre, votul din Senatul României de a nu accepta punerea sub acuzare şi reţinerea generalului Gabriel Oprea, fost vice-prim-ministru al României şi ministru de Interne, a inflamat spiritele. PNL-ul, mama dreptăţii şi echităţii capitaliste, prin vocea inconturnabilă a copreşedintei Alina Gorghiu, a înfierat, precum Dolores Ibárruri masele de republicani în timpul Războiului Civil din Spania, gestul senatorilor români de a nu accepta reţinerea unui coleg. A intervenit şi Administraţia Prezidenţială, nemulţumită şi ea de votul din Senat – actuala purtătoare de cuvînt este o veche combatantă în acest domeniu al arestărilor şi al aşa-zisei lupte anticorupţie –, arătînd cu degetul obrazul, că aşa ceva nu se face.

Ne întrebăm, totuşi, dacă nu se face şi e obligatoriu doar un anume tip de opţiune, de ce se mai supune la vot? Procedurile să fie astfel aranjate ca să nu mai fie necesar un vot în Parlament. Ca în Rusia. Unde te umflă poliţia şi ofiţerii OMON fără prea multe menajamente sau mandate de arestare. Alegerile parlamentare din România ne vor arăta dacă şi cum se poate coabita politic între cele mai importante forţe politice actuale româneşti – PSD şi PNL –, aflate, paradoxal, azi la guvernare, împreună. Practic, noi nu avem opoziţie, dincolo de ieşirile la rampă ale unor lideri politici fără consistenţă şi audienţă majoră la masele de alegători. DNA-ul a rărit consistent numărul liderilor locali – aşa-zişii baroni –, astfel ca, la alegerile parlamentare, să apară multe nume noi. Nume noi cu metehne vechi, nu credem că se va schimba mare lucru în plan politic după alegerile din această toamnă-iarnă. Poate doar DNA să-şi revizuiască listele de muşterii. Europa e cu noi.