Lumina din uşa lui Iliuţă
- 21-10-2016
- Nr. 845
-
Mirela VIŞAN
- SOCIETATE
- 0 Comentarii
Iliuţă a venit la Institutul Oncologic Bucureşti acum doi ani, era un băiat în vîrstă de 15 ani, de abia intrase la liceu, era inteligent, înalt, slab, emotiv şi speriat de ceea ce i se întîmplă. Un copil era Iliuţă cînd a sosit aici şi a plecat un bărbat ieri, pentru totdeauna, în Bucovina lui din cer. În cei doi ani petrecuţi împreună cu uluitoarea lui mamă prin spitale, Iliuţă şi-a cuprins toată viaţa. Sau ceea ce a mai rămas din ea. Vinerea trecută, penultima dintre cele petrecute aici, am intrat în pumnul lui Iliuţă, toată, şi mă simţeam atît de uşoară, cînd mi-a strîns mîna puternic, la plecare. Respiram doar prin mîna dreaptă, eram respiraţie, prelungire a pumnului său mare. Toată forţa, fiinţa lui întreagă se afla acolo, crescuse în cei doi ani cît alţii într-o mie, era caldă, cuminte şi bună mîna lui, în ea am simţit, în acel moment, atingerea unei aripi. Uit mereu că, atunci cînd mergi printre îngeri, cel mai bine e să-ţi ascuţi urechea interioară şi să asculţi. Tăcerea recurge tot timpul la nişte „cuvinte“ anume, are limbajul ei special, şi apare doar atunci cînd eşti acolo, prezent. În cazul meu, lumina din pumnul […]