Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociația Culturală Control N anunță un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecții multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spații de joc, din patru orașe diferite: București, Timișoara, Craiova și Ploiești. După producția din toamna anului trecut a spectacolului Telefonul din colțul străzii (parte a modulului educațional cu același titlu, dedicat liceenilor din București), Control N propune iubitorilor de dans contemporan un nou proiect care să îi transpună într-o lume puternic senzorială și poetică, dintr-un București aflat într-un moment iminent apocaliptic.
Dorian se construiește plecând de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică și de imposibil de ocolit: sârșitul lumii va veni în 24 de ore. Pe 5 octombrie 2016. La ora 8.00. Dorian trăiește în București și mai are 24 de ore până când patul, masa, scaunele, televizorul și restul obiectelor din apartamentul lui nu vor mai exista. Dorian află vestea de la știri și decide să petreacă ultimele 24 de ore la el acasă, singur, așa cum își trăise și până acum viața de zi cu zi. Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecții multimedia. Jocul creat între mișcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului și imaginile surprinse în proiecțiile video va duce către descoperirea trecutului și prezentului din viața lui Dorian.
Conceptul, regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Oana Răsuceanu. Cu o activitate intensă ca scenarist de film, Oana a absolvit în 2007 un Master în Artă Coregrafică în cadrul UNATC și de atunci a derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor și coregraf. Printre spectacolele realizate de ea se află Telefonul din colțul străzii (spectacol de teatru-dans, după texte de Cristian Popescu), Dear Diary (spectacol de dans, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București), cât și o serie de spectacole pentru copii.
Dorian este construit în jurul unui singur actor-dansator: George Albert Costea. Membru al colectivului artistic al Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova, o prezență constantă în teatrele bucureștene (Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis) și în spațiul teatrului independent (Godot Café Teatru, Green Hours, UNTEATRU, Compania D’Aya), George a lucrat cu numeroși regizori, printre care Robert Wilson, Silviu Purcărete, Peter Schneider, Tim Carroll, Mircea Cornișteanu, Janusz Wisniewski, Răzvan Mazilu sau Vlad Cristache. În 2016, George a fost nominalizat pentru rolul din The History Boys. Povești cu parfum de liceu, în regia lui Vlad Cristache, la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Gala Premiilor UNITER).
Proiecțiile video sunt creația echipei formate din Iulia Rugină, Adrian Câmpean, Dan Adrian Ionescu și Mizdan. După ce a semnat regia și scenariul a trei lungmetraje (Love Building, Alt Love Building și Breaking News – alfat în post-producție), precum și alte numeroase scurt-metraje, Iulia Rugină este acum cea care a realizat conceptul proiecțiilor video care creează atmosfera puternic senzorială a vieții lui Dorian. Adrian Câmpean, un director de imagine german cu origini românești, a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din Munchen și a semnat imaginea unor scurt și medii metraje, premiate la importante festivaluri internaționale. Arhitectul și artistul vizual pe parte de video mapping și realitate vizuală Dan Adrian Ionescu, împreună cu Mizdan (pe parte de programare), întregesc echipa de creație a proiecțiilor video. Cei doi au mai lucrat împreună pentru video-mapping-ul și crearea realității vizuale pentru spectacolele O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții (Teatrul Național București, regia Bobi Pricop) și Kepler – 438b (Teatrul Odeon, regia Bobi Pricop). Dan Adrian Ionescu realizează și scenografia spectacolului, iar muzica este compusă de Mihai Dobre, membru fondator și vocal Șuie Paparude, cel care a lucrat în zona teatrului, printre alții, cu Andrea Gavriliu (Hotel PM – Teatrul German de Stat Timișoara, Dezorient Express – Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, d’ECOurage – Teatrul Național Cluj-Napoca) și Mihai Măniuțiu (Iarna – Teatrul Nottara, 3 ore după miezul nopții – Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, Goldberg Show – facerea lumii și alte întâmplări – Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași), semnând muzica spectacolelor.
Premiera spectacolului va avea loc în data de 30 octombrie, la teatrul UNTEATRU din București, urmată de reprezentații în 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie în același spațiu. Alte trei teatre – Teatrul Național “Mihai Eminescu” Timișoara (5 și 6 noiembrie), Teatrul Național ”Marin Sorescu” Craiova (14 și 15 noiembrie) și Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești (21 și 22 noiembrie) – vor găzdui întâlnirea publicului cu Dorian, oferindu-le spectatorilor ocazia descoperirii unui grup de artiști al căror scop comun este acela de a le oferi un produs cultural original și de a-i atrage către viitoare spectacole de dans contemporan.
“Prin dans, imagini video și muzică, fără niciun cuvânt rostit, Dorian este, de fapt, înainte de orice, o poveste despre cuvinte. Cele pe care nu le spunem niciodată și pe care atunci când ne facem curaj să le spunem, dacă ne facem vreodată curaj pentru asta, e deja puțin prea târziu.”, Oana Răsuceanu despre spectacolul Dorian.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Asociația Culturală Control N mulțumește Make a Point și partenerilor media: Zile și Nopți, Cinemap, Sunete, Cinemagia, Film Reporter, Cinefan, Liternet, Blogul Lu’ Otravă, Bazavan.ro, Ziarul Metropolis, AaRC.ro – All about Romanian Cinema, Filme Cărți.
Comunicat de presă Asociația Culturală Control N