Trupa, motiv şi suport al creaţiei în teatru-dans

„Dansaţi, dansaţi, altfel sîntem pierduţi!“, exclama Pina Baush în documentarul omonim semnat de Wim Wenders, în 2011, finalizat după dispariţia neaşteptată a coregrafei. E un îndemn cu o valoare testamentară la care mă trimite programul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia 2016. Criticul Marina Constantinescu, selecţionerul unic, pare să ia în serios afirmaţia întemeietoarei teatrului-dans şi asociază a 26-a ediţie a FNT cu dansul. Focus dans e o alegere pe jumătate asumată, pe jumătate impusă de oferta stagiunii precedente, pe care o repertoriază Festivalul. Dansul expus sau integrat teatrului, cu actori sau dansatori, în teatrele bucureştene şi în ţară, e genul în care Festivalul caută împrospătarea vizuală şi dinamică a scenei. Selecţia pune în valoare potenţialul implicit al dansului de a revitaliza limbajul teatral, dar şi aportul actorilor în dinamica reconfigurării graniţelor genului. O dublă determinare nu doar în termenii experimentului, ci şi ai explorării teatralităţii. Din lista celor 40 de spectacole selectate în Festival, şapte dintre cele vizionate se integrează genului teatru-dans, fără să punem la socoteală invitaţii internaţionali. Teza generică a FNT e susţiută de doi coregrafi emblematici ai ultimei jumătaţi de secol în dansul contemproan, Angelin Preljocaj şi Carolyn Carlson (ultima a susţinut în Festival şi un atelier […]