Show must go on!

În perioada 8-9 decembrie, a avut loc cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB). Cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) a fost o ediție-bilanț. Programul din acest an a inclus două seri de lecturi publice și dezbateri la Clubul Țăranului: pe 8 și 9 decembrie, precum și un eveniment dedicat studenților, realizat în colaborare cu De­partamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere de la Universitatea din București. În prima seară de lecturi publice și dezbateri de la Clubul Țăranului, cititorii au avut șansa de a se întîlni cu prozatoarele Irina Teodorescu (Franța), Veronica D. Niculescu, Lavinia Braniște și Irina Georgescu Groza, care au susținut lecturi publice din cele mai recente volume publicate, seara continuînd cu dezbaterea „Despre «scriitura feminină»: există o scriitură feminină sau este doar o etichetă comodă pentru critica literară și pentru jurnalismul cultural?“. Cea de-a doua seară i-a adus pe scena de la Clubul Țăranului pe Jan Koneffke (Ger­ma­nia), Marin Mălaicu-Hondrari, Vlad Zografi și Tudor Ganea. Tema serii a fost „Fuga de realitate: utopii, patrii adoptate, realism magic. Ce se întîmplă cu bunul și bătrînul realism?“.

114 scriitori invitaţi în 9 ani de festival

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect iniţiat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stă­nescu în 2008, o echipă organizatorică la care s-a adăugat Ioana Gruenwald, este cel mai vechi festival independent de literatură din România. Exista înainte de FILB o struțo-cămilă/chermeză proprie a Uniunii Scriitorilor, care se desfășura la Neptun sub titlul Festi­valul Internațional „Zile si Nopti de Literatură“, în care unii autori primeau sume mari sub forma unui premiu, dar care era închis publicului. Literatura era cea care mai mult pierdea decît cîștiga și murea cu zile și nopți. Desfășurîndu-se timp de 9 ani la Clubul Țăranului din incinta Muzeului Țăranului Român, FILB a venit de la început cu o atitudine cu totul diferită. Îmi amintesc că, la prima ediție, i-am cunoscut pe prozatorii maghiari Attila Bartis și György Dragomán, înainte de a le citi cărțile. Modul în care a decurs dialogul, contactul direct cu scriitorii și spiritul foarte relaxat, intim și călduros al festivalului m-au făcut să mă duc imediat să citesc romanele Plimbarea, Tihna și Regele Alb. Chiar și azi, prima imagine care îmi vine în minte despre cei doi scriitori este cea de la prima ediție FILB. Apoi, îmi amintesc o seară nebună cu Will Self și Jonathan Coe, care s-a tranformat într-un adevărat spectacol și la care am rîs încontinuu. Îmi aduc aminte de o lectură a lui Kei Miller de o muzicalitate și frumusețe care au amuțit o sală întreagă. Văd în fața ochilor fața alungită, de Modigliani, a Zeruyei Shalev și vocea ei citind în ebraică din Fărîme de viață. Nu pot uita vitalitatea lui Iván Repila și energia de anul trecut de pe ringul de la Literary Death Match, și multe alte momente emoționante. Cred că ceea ce au reușit organizatorii FILB-ului se obține foarte greu – senzația că literatura, atunci cînd primește un cadru favorabil, poate crea un sentiment al comunității, care respectă în același timp diferențele, paradoxurile, contradicțiile și ambiguitățile care ne definesc, adică tocmai condițiile în care scrisul însuși ia naștere. Cu un buget minuscul, realizarea celor 9 ani de festival se datorează în totalitate zbaterii organizatorilor, tenacității cu care ei au făcut acest festival în lipsa banilor, rupînd din propriul lor timp, muncind pe rupte și gratis, doar din dragoste pentru literatură. La ediția din acest an, organizatorii FILB au anunțat că aceasta este ultima ediție a Festivalului. Desfășurat sub sloganul „Adio arme?“ cu o grafică realizată de Laurențiu Midvichi (cel care a asigurat imaginea Festivalului din 2008), ediția de închidere FILB a fost mai restrînsă, conținînd doar două seri de lecturi și discuții. Însă chiar și în acest format restrîns, FILB și-a păstrat prospețimea. Prima seară a avut ca temă de discuție „Despre «scriitura feminină»: există o scriitură feminină sau este doar o etichetă comodă pentru critica literară și pentru jurnalismul cultural?“, o opțiune care s-a justificat prin componența primei seri de lecturi, la care au participat Irina Teodorescu, al cărei roman de debut, Blestemul tîlharului mustăcios,  a fost primit cu un adevărat succes de critică în Franța, Veronica D. Niculescu, care a venit cu primul roman, Spre văi de jad și sălbăție, după mai multe volume extraordinare de proză scurtă, Lavinia Braniște, care a publicat Interior zero (de asemenea un prim roman al unei autoare de proză scurtă) și debutanta Irina Georgescu Groza, care a debut anul acesta cu volumul Dincolo de ferestre la Casa de Pariuri Literare. Prima seară a fost moderată de Mihaela Dedeoglu.

Discuția legată de literatura feminină a avut, așa cum era de așteptat, accente politice. S-a vorbit despre lipsa unei discuții despre literatura masculină, despre un dublu standard care funcționează atunci cînd se vorbește despre literatura scrisă de femei, despre impactul pe care o carte scrisă de o autoare îl poate avea etc. În ceea ce mă privește, cred că întrebările ridicate de discuția pe această temă pot primi un răspuns simplu. Nu cred că ar trebui să vorbim de­spre literatura feminină prin opoziție cu literatura scrisă de bărbați, despre un anumit stil sau anumite teme care ar fi preponderente în cărțile scrise de femei. Există prejudecăți în ambele sensuri, poate mult mai multe în ceea ce privește literatura scrisă de autoare. Însă literatura adevărată este fie androgină, fie bisexuală, trăind sub semnul lui Tiresias. Un mare autor sau o mare autoare reușește să găsească în el însuși/ea însăşi alteritatea cea mai depărtată. Scriitoarele trebuie să fie în stare să iasă din natura lor feminină, iar scriitorii trebuie să fie în stare să iasă din natura lor masculină, pentru a încerca să afle ce înseamnă ca, scriind o carte, să îmbraci pielea celeilalte naturi. Lecția aceasta se regăsește în romanul Pupa russa al lui Gheorghe Crăciun. Feminismul a făcut o temă politică din această discuție și e bine că ea are loc și va continua pe viitor, însă restrînsă strict la nivel literar, în dezbaterile și analizele despre diferență, genul nu este atît de important. Dacă un personaj este bine construit și credibil, atunci nu are nici o relevanță dacă a fost scris de un scriitor sau de o scriitoare. De fapt, Virginia Woolf a tranșat această problemă cu mult timp în urmă. Este fatal pentru cel care scrie literatură să se gîndească la propriul sex. E fatal să fii doar femeie sau doar bărbat. Autoarea lui Orlando considera insuportabilă ideea de a scrie „ca o femeie“, de a imita o simțire și un complex afectiv considerate de o mentalitate colectivă ca fiind generic feminine. Etichetele legate de sex, rasă, clasă, regn reprezintă func­ții ale termenilor opoziționali dominanți, avataruri ale gîndirii majorității. Literatura poate fi o cultivare a minorității revoluționare. „Feminitatea“, în măsura în care ea intră în construcția literară, este o devenire care contaminează un întreg cîmp social și care răstoarnă relațiile simbolice de putere.

Fuga de realitate. Cum a reușit FILB

Pornind de la tema „Fuga de realitate: utopii, patrii adoptate, realism magic. Ce se întîmplă cu bunul și bătrînul realism?“, cea de-a doua seară i-a avut ca invitați pe Tudor Ganea, care a citit din romanul său de debut, Cazemata (Polirom, 2016), Vlad Zografi, care a citit din romanul Efectele secundare ale vieții (Humanitas, 2016), Marin Mălaicu-Hondrari, care a citit o serie din cele mai recente poeme, și Jan Koneffke. Discuția a fost moderată de Ovidiu Șimonca.

Nu voi vorbi însă despre dezbaterea din a doua seară, însă aș porni totuși de la o sintagmă din titlul acesteia  – „fuga de realitate“. Fiindcă tocmai despre asta este vorba în cazul FILB, despre o utopie și despre un refuz al realității. Organizatorii au crezut în destinul acestui Festival deși cunoşteau foarte bine piața culturală din România şi procesul chinuitor al aplicațiilor pentru finanțare. Erau conștienți că mecanismele lumii culturale sînt anchilozate și depășite de vreme și au reușit în ciuda acestor obstacole. Au crezut, altfel spus, în utopia lor, au făcut fund raising, au realizat tot ce se putea cu un buget minuscul. Iar pentru asta Bogdan-Alexandru Stănescu, Vasile Ernu, Ioana Gruenwald și neobosita, infinit inventiva Oana Boca ar trebui promovați și premiați. FILB ar trebui să fie deja în strategia culturală națională a Ministerului Culturii și a orașului București. În schimb, în timp ce o şuşă electorală de tipul Festivalul Rodica Popescu Bitănescu primește 216.000 lei, din bugetul Primăriei Capitalei, FILB a primit de la stat sume infime. În 9 ani de cînd există, organizatorii FILB au adus la București 114 scriitori din 25 de țări: Albania, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Israel, Jamaica, Republica Macedonia, Republica Moldova, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Olanda, Palestina, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia și România. FILB este singurul festival de literatură din România care a fost prezentat public la cel mai important festival din lume, Edinburgh Festivals (august 2015). Dacă îmi spuneai în 2008 că asta o să se întîmple în România, aș fi spus că este o utopie.

 

Oana, BAS, Vasile și Ioana, don’t give up. Show must go on!

Ce spun scriitorii despre FILB, puteți citi AICI.