Și au fost alegerile parlamentare din 2016. Partidul Social Democrat (PSD) și-a zdrobit adversarii politici. Cu mai mult decît dublul voturilor liberalilor, 45% pentru PSD, puțin peste 20% pentru Partidul Național Liberal (PNL), social-democrații s-au „jucat“ cu aceste alegeri (rezultatele prezentate aici sînt cele de la Camera Deputaților după numărarea a peste 99% din totalul voturilor valabil exprimate). Beneficiind de suportul total a două televiziuni de casă (este inutil a le mai menționa, toată lumea le cunoaște), PSD a mai distrus un mit: antipesedismul transilvano-bănățean. După cucerirea Capitalei la locale, au venit la rînd județele din Transilvania și Banat. A mai rămas pe metereze doar diaspora. Cu mențiunea că cele 103.000 de voturi din străinătate de acum nu înseamnă mare lucru în economia alegerilor.
Defalcate regional, rezultatele indică succesul total al social-democraților. PSD a fost primul atît în Oltenia (60,41%), dar și în Transilvania & Banat (33,12%). PNL a pîlpîit puțin în afara granițelor țări – vezi graficul de mai jos, cu PSD și PNL pe regiuni geografice (sursa BEC).
Cele trei județe de top pentru PSD sînt Giurgiu (peste 68%), Olt (67%) și Buzău (64%). În 22 de județe (din 41) social-democrații înregistrează majoritatea absolută a voturilor. În cazul PNL, județele în care aceștia excelează și au supremația sînt Sibiu (peste 39% din totalul voturilor), Alba (36%) și Cluj (27%). Pentru Uniunea Salvați România (USR), rezultatele mari, de peste 10%, sînt înregistrate în București (peste 179.000 de voturi și un procent de aproximativ 25%) și în județele Cluj (cca. 15%), Brașov (14%), Sibiu (14%), Ilfov (13%), Timiș (12%), Iași (10%), plus diaspora (28%). Care să fie sursa acestui succes social-democrat? S‑au scris sute de texte în acest sens. Mai adaug și eu unul.
Un prim factor important: există o Românie rurală (punînd la socoteală și orașele mici, cvasirurale, trecem de 50% din totalul populației) ce își duce existența după standarde economice și culturale cu mult diferite comparativ cu populația din urban. Acești locuitori suportă cu greu orice liberalizare economică. Aici PSD a avut bazin electoral dintotdeauna. Sigur, în funcție de anumite momente electorale, 1996, 2004, 2008, acești alegători, mai ales cei din Transilvania și Banat, au votat și pro-dreapta, pro-reformă, cum ar veni. Numai că, în momentele postelectorale, peste acești oameni s-a prăvălit violenta terapie de șoc. Adăugînd și dezindustrializarea furibundă de după 1996, avem sursa unui bazin PSD în continuă creștere. Ceea ce vedem acum este doar vîrful aisbergului. Nici un partid ce vrea să cîștige alegeri nu poate face abstracție de acești oameni, mai ales în condițiile în care PSD s-a comportat tot timpul mai protectiv cu aceste segmente electorale.
Doi la mînă: cînd au fost la putere, partidele de dreapta, de la Convenție la democrat-liberali, au guvernat prost. Reformele economice dure au extenuat cea mai mare parte din populația țării. Adăugînd și corupția din timpul acestor guvernări, avem încă o explicație pentru scăderea încrederii în cuvintele-cheie: modernizare și reformă. Mai punem la socoteală și dansul PNL dinspre dreapta spre stînga și invers (în funcție de interesul electoral de moment) și avem o explicație mai complexă.
Trei la mînă: liderii PNL s-au prezentat lamentabil. Fără sarcasm gratuit, Alina Gorghiu poate cel mult să fie președinte la o filială de cartier, nu șeful unui partid ce și-a propus să guverneze România. În fapt, eșecul liberalilor se poate citi lesne în faptul simplu că aceștia nu au putut nominaliza un candidat din propriul partid pentru funcția de prim-ministru. Să guvernezi țara propunînd un om care nu candidează, iată o noutate în politica românească post-1989. Și asta a contat din punct de vedere electoral.
Patru la mînă: măsurile economice din programul PNL au fost cvasiinexistente, iar atunci cînd au existat, au frizat ridicolul. Să propui neimpozitarea tuturor pensiilor, și a celor de zeci de mii de lei pe lună, și a celor de cîteva sute de lei, și asta într‑o țară în care ce mai mulți angajați cîștigă în jurul salariului minim pe economie, adică ± 1.000 RON/lună, ei bine, iată o aiureală marca PNL.
Cinci la mînă: inadecvarea discursului a fost o altă sursă a eșecului liberal. Să vorbești încontinuu arogant despre teleormanizare, și asta în condițiile în care norma românească o reprezintă sărăcia rurală și chiar urbană, fie ea din Teleorman sau de aiurea, iată un alt mod inedit de a-ți reteza craca de sub picioare. În plus, liberalii au subliniat continuu corupția social-democraților, uitînd că, pînă nu demult, au fost parteneri la guvernare cu pesediștii. Discursul găunos nu (mai) produce plusvaloare electorală.
În fine, sînt multe alte elemente de contabilizat, de luat în calcul. Rezumînd, ne confruntăm cu o situație paradoxală. Admițînd că există partide de dreapta care vor să reformeze din temelii societatea, cum fac ele această modernizare, atîta vreme cît jumătate din populația țării este săracă și precară cultural? Fac ele mai întîi reforma, și apoi vine dezvoltarea? Sau întîi investesc în educație, deci în dezvoltare pe termen lung, și mai apoi reforma vine de la sine? Deocamdată vedem că societatea românească este una destul de conservatoare. Oamenii nu mai pariază pe lupta anticorupție și pe reformă, mai ales acum, cu demonetizarea continuă a acestora. PSD nu este cu mult diferit față de partidele liberale. Este un pic mai blajin: te dojenește economic, dar te și mîngîie pe cap cu niște pansamente sociale. În acest cadru, procentele lor cresc. Nu este tocmai succesul PSD. Contabilizăm mai degrabă eșecul avîntului „modernizator“ de dreapta.