În săptămîna în care Radu Aldulescu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor, în săptămîna în care scriitori și critici literari și-au dat demisia din USR (Ștefan Baghiu, Paul Cernat, Bogdan Crețu, Alex Goldiș, Ștefan Manasia, Andrei Terian, Dragoș Varga), Mircea Cărtărescu a primit, la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“, Opera Omnia. Acest premiu, unul dintre cele mai prestigioase și mai bine susținute financiar (anul acesta, cîștigătorul a primit 30.000 de lei), a fost la originea unei controverse, în 2014, cînd laureatul s-a numit Gabriel Chifu. În 2015, cîștigătorul a fost Gheorghe Grigurcu, dar trebuie remacat că, acum un an, Mircea Cărtărescu s-a recuzat de pe lista nominalizaților.
Anul acesta, Mircea Cărtărescu a fost, din nou, nominalizat și declarat cîștigător, de un juriu condus de Nicolae Manolescu. Fără nici o îndoială, Mircea Cărtărescu era îndreptățit să primească Premiul Opera Omnia „Mihai Eminescu“, și nu acum, în 2016, ci cu mulți ani în urmă. Călin Vlasie, directorul editurilor Paralela 45 și, de la 1 ianuarie, al Cărții Românești spune: „Cei care iau în derîdere posibilitatea ca Mircea Cărtărescu să fie primul laureat român getbeget al Premiului Nobel pentru Literatură ori nu știu ce vorbesc, ori sînt mîncați de hulpave invidii dîmbovițene. Se deschide o ușă literaturii române, atît de puțin cunoscută dincolo de Nickelsdorf, iar proștii ancestrali trag de ea cu putere s-o țină închisă. Îmi vine să cred că nici Barbu și Vadim, cît de nemernic s-au purtat cu Mircea Cărtărescu, mai ales în EPOCACEA, nu ar fi împins cu atîta dambouleală în ușa întredeschisă. […] Restul e istorie de doi bani. Încă o dată, felicitări, Mircea, pentru Nobelul românesc – Premiul Național de Poezie «Mihai Eminescu!»“.
Problema care se pune este dacă, prin primirea premiului, Mircea Cărtărescu nu cauționează activitatea Uniunii Scriitorilor, condusă de Nicolae Manolescu? Dacă Mircea Cărtărescu nu devine părtaș, indirect, prin tăcere și prin acceptarea premiului, la valul de excluderi din USR, care au început anul trecut și au continuat anul acesta, cu o și mai mare pondere? Sînt întrebări pe care orice cititor, admirator și susținător al lui Mircea Cărtărescu și le poate pune. Deja avem cîteva reacții, tot pe Facebook. Mircea Cărtărescu a fost felicitat de Radu Vancu, care a adăugat: „Felicitările mele vin, totuși, à coeur serré – fiindcă Premiul Eminescu, în acest context, nu e doar despre literatură. Ci despre încercarea lui Nicolae Manolescu de a-l folosi pe Mircea Cărtărescu pentru o spălare de imagine a USR & a sa proprie. Bănuiala mea e că, știind foarte bine asta, MC a acceptat în acest an premiul (spre deosebire de anul trecut) pentru a mai anula o parte din tensiunile & disensiunile care fragmentează lumea literară românească – așa cum a făcut anul trecut acceptând deopotrivă Premiul USR & Premiul Observatorului cultural. Mă tem așadar că, fără să aibă vreo vină în trista istorie a Premiului Eminescu, fiind, de fapt, prima lui victimă, Mircea Cărtărescu va deconta negativ o bună parte dintre tensiunile acumulate în acești doi ani de contestări & de gherilă. Și e păcat – e instrumentalizat într-un război care nu era al lui“. La acest comentariu, Mircea Cărtărescu a răspuns: „Mulțumesc, Radu. Nu am nici o problemă, știu că am făcut alegerea corectă“.
Tranșant a fost și O. Nimigean, luni, pe 16 ianuarie: „Ieri, Mircea Cărtărescu a acceptat premiul de poezie de la Botoșani. Pentru cei foarte puțini care nu știu despre ce este vorba: premiul cu pricina, cîndva, de prestigiu, a fost compromis, acum doi ani, de scandalul Manolescu-Chifu. Acceptarea sa a încetat de a fi o onoare și, atîta timp cît îl va patrona Nicolae Manolescu, înseamnă o complicitate cu un abuz de cea mai joasă speță. Dacă adăugăm și contextul literar din ultima săptămînă, cînd încă șase scriitori au fost excluși de același Nicolae Manolescu din USR, cînd curge cu proteste și demisii din USR, devine și mai dezolantă dispoziția lui Cărtărescu, similară cu abdicarea morală, de a primi o asemenea distincție dubioasă și de a participa, astfel, la încercarea de reabilitare simbolică atît a premiului, cît și a patronului său. Pentru că a fost căldicel, adevărul și dreptatea l-au scuipat ieri din gura lor pe Mircea Cărtărescu. Rămînă-i vanitatea de a mai adăuga o distincție (am văzut de ce calitate), într-un șir fără număr, și cele aproximativ șapte mii de euro (ăsta e prețul conștiinței unui scriitor român important…)“. Și criticul Alex Goldiș îl felicită pe Mircea Cărtărescu, dar are o nedumerire: „Îl admir enorm pe Mircea Cărtărescu și îl consider cel mai important scriitor român postbelic, însă gestul său de a accepta (după ce se recuzase anul trecut) un premiu care încearcă să spele imaginea unei conduceri a Uniunii Scriitorilor corupte și discreționare, care intimidează și exclude scriitori pe bandă rulantă, e dezamăgitor și de neînțeles pentru toți cei care s-au manifestat public contra acestor abuzuri. Integritatea scriitorului român, pusă grav în pericol în ultima perioadă (cel mai critic moment de după 1989), ar fi putut beneficia de probitatea morală a lui Mircea Cărtărescu“. Între ironie și admirație, intervine și Ștefan Agopian: „Aflu cu bucurie că, în sfîrșit, scriitorul Mircea Cărtărescu a primit, la Botoșani, Premiul Național pentru Poezie «Mihai Eminescu». Un premiu important, care i-a onorat și pe alți mari scriitori, precum Chifu și Grigurcu. Bravo, Mircea!“.
Vor mai curge comentariile, se vor reaprinde focurile, Uniunea Scriitorilor va continua să-i trateze pe scriitorii contestatari ca și cînd ar fi inexistenți artistic. Încheiem cu o intervenție a ministrului Ionuț Vulpescu, cu un mesaj de felicitare pentru Mircea Cărtărescu: „Îl felicit pentru acest premiu, care se adaugă impresionantului său palmares. A 26-a ediție a Premiilor Naționale de Poezie «Mihai Eminescu» este, cu siguranță, un eveniment literar de rezonanță, care onorează nu numai Ziua Culturii Naționale, ci şi cultura română în ansamblul ei“.
Fiecare are dreptul la opinie, însă ceva mă nedumereşte.
Cum a stabilit Alex Goldiş că Mircea Cărtărescu este cel mai important scriitor scriitor postbelic român?
După premii?
Păi cum rămâne cu Marin Preda, sau cu Nicolae Breban, măcar cel antedecembrist?
Eu l-am citit recent pe Vasili Grossman în „Viaţă şi destin”. Au luat premiul Nobel Pasternak şi Soljenţiţîn, dar romanul lui Grossman este superior literaturii amândurora. Dacă cumva romanul îi apărea în timpul vieţii ar fi primit cu siguranţă acest premiu!
Iar despre Nicolae Manolescu, probabil că greşeşte că s-a implicat în disputele astea.
Dar domnilor de la cine aţi învăţat literatură română?
De la Beniuc, de la C. Stănescu, de la Dodu Bălan, sau chiar de la Eugen Simion?
Cred că literatura română de azi dacă mai spune ceva cititorilor este că a pus ordine în ea Manolescu!
Un pic de reţinere nu strică!