Ziua începe cu multe promisiuni. Ziua începe și pentru lumea din jurul meu, care se agită și se grăbește. Timpul, în mersul lui, agață corpuri străine mie. Fiind în apropierea mișcării generale, simt cum sînt furat din subvenția de liniște, îmi slăbește atenția, nu mă pot concentra. Profitînd de această stare, cineva fără formă, fără sunet, se furișează și ronțăie din agoniseala gîndirii mele. Cărăușii eroziunii sînt peste tot. Oricît te-ai apăra, e dificil să-ți păstrezi locul intact. În amalgamul social locurile sînt ocupate. După numeroase insistențe s-a oferit artiștilor o nișă provizorie. Performanța cognitivă, statornicia în acumulări, imaginația nu impresionează, sînt socotite neproductive de contabili retrograzi care au sarcina de a hotărî locul fiecăruia şi vor să impună o versiune simplificată a realității. Să vă cuprindă stupoarea citind încadrarea artiștilor în nomenclatorul profesiilor, „prestator de servicii“. Atît am avut de spus, restul e trecut sub tăcere. Arta nu e nocivă, nu-l privează pe om de aer și hrană, rămîne în discuție ce tip de utilitate are. Cei din grupul majoritar (blocați în griji) nu reacționează la convertire în secta artei, în mintea lor sîntem niște exhibiționiști.
Forțînd utilitatea, ar folosi unicornul să tragă căruța cu sfeclă. Aria de răspîndire a artei e restrînsă, în vremuri de stagnare spirituală domnia știutului suferă o amînare. Din lipsă de idei originale, în toate profesiile se consemnează abateri, se fac variațiuni pe gîndirea altora, urmînd cu nonșalanță să și le însușească în proprietate personală. Oglinda recepționează, dar nu mai reflectă. „Te poți împodobi cu penele altora, dar nu poți zbura cu ele“– Lucian Blaga. Se mai întîmplă să folosești penele tale și să nu poți zbura.
Epoca e tolerantă, dar nu ține seama de victime. Mă simt alungat. Îmi rămîne șansa de a mă înscrie într-o cursă solitară. Non-acțiunea, momentele de relaxare, lipsa de apetit sînt periculoase, precum și starea de defensivă. Pot fi stăpîn și fără pensulă ori pensulă fără stăpîn.
Mulțumindu-mă numai cu știutul, risc să obțin doar o colecție de metafore. Voi hoinări preferînd umbletul prin hățișuri, călăuzit de știut și atras de neștiut. Cînd mă rătăcesc, apelez la cei ce știu să citească urmele. Evit liniștea stabilității, nu reacționez la ademenitoarele soluții cu o marjă de siguranță, mi-ar roade din libertatea încercărilor, din spiritul de aventură și din asumarea riscurilor. Mă ține speranța că pot produce o mărturie. Pentru calmare vă ofer un ceai de sunătoare. Nu luați în seamă ce am spus, este rezultatul unei experiențe personale.