Negocierea e soluţia

  • Recomandă articolul
După numirea lui Sorin Grindeanu și instalarea noului guvern PSD-ALDE, susținut și de UDMR și de minorități, ar fi trebuit ca situația incertă din săptămînile ce au urmat votului din 11 decembrie să se limpezească și să înceapă punerea în aplicare a mult invocatului și puțin comentatului program de guvernare. Dar lucrurile s-au precipitat. O vizită intempestivă a președintelui Klaus Iohannis la o ședință a Guvernului, pe motiv că ar urma să se dea ordonanțe de urgență privitoare la grațiere și  la modificarea Codurilor de procedură penală (nu știm nici azi dacă a fost, în realitate, o încercare ascunsă de a promova la iuțeală și pe șest aceste ordonanțe), a generat reacții în lanț. La nivel de comunicare, nici Guvernul, nici Preșe­dinția nu au stat foarte bine. Și a ieșit lumea în stradă, ca și președintele, care a marcat o bună lovitură, nu doar de imagine. În prima linie a demonstranților care au mărșăluit din Piața Universității pînă la Arcul de Triumf era o pancartă – lată cît două benzi de circulație – pe care scria, vizibil și mare: „Iliescu lîngă Vișinescu“. No comment, spunem și noi, ca și ex-președintele Ion Iliescu la ieșirea de la Parchetul General. Am mai […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.