Am crezut-o pe Lucia!

Unul dintre avantajele de a nu scrie „la cald“ despre un eveniment artistic – pe lîngă cîteva importante dezavantaje – este acela că poţi panorama reacțiile apărute deja în presă, fie ea electronică sau tipărită. Dacă după spectacolul cu Văduva Veselă, regizat de Andrei Șerban, observam, nu cu bucurie, o paletă îngustă de opinii, exprimate alminteri în destul de multe articole, acum, după ultima premieră a Operei Naționale București, cu Lucia di Lammermoor în viziunea aceluiași regizor, lucrurile par a sta cu totul altfel. Tonurile de alb și negru – dacă se întîmpla să coexiste în interiorul unei critici a Văduvei – nu erau înconjurate de prea multe tonuri de gri, formîndu-se astfel un climat general al părerilor intransigente față de acel spectacol. În cazul Luciei, tonurile de alb, negru și gri sînt mai numeroase, făcînd – din ce am citit pînă acum – peisajul mult mai colorat. Mi-a plăcut spectacolul. Pentru că nu pot uita locul real al culturii în România acestor ani, orice pledoarie convingătoare și condusă cu profesionalism – menită să reziste în fața unui potențial public nou, îngrozitor de nou, în lumea plină de speranță a artelor spectacolului – cred că trebuie aplaudată. Cred, de asemenea, […]