Ziua internațională a Francofoniei sărbătorită la Bruxelles

  • Recomandă articolul

Institutul Cultural Român Bruxelles prezintă joi, 16 martie 2017, în premieră, spectacolul de teatru Fugato Labile pour Camille Claudel, în regia Lianei Ceterchi, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, Ambasadei României în Regatul Belgiei și al agenției de impresariat artistic EAM Management, și va avea loc la Palatul artelor frumoase (BOZAR).

„Fugato labile pour Camille Claudel” de Georgette Garbès-Putzel a avut premiera mondială în 2015, și este un omagiu adus artistei Camille Claudel, femeie de geniu, elevă, prietenă şi iubită a sculptorului Auguste Rodin, ale cărei lucrări au depășit faima ilustrului său profesor.


Premiera la Bruxelles va avea loc în prezența autoarei. Spectacolul este jucat în română, cu supratitrare în limba franceză.

«Această piesă îmi este aproape de inimă, iar Camille, căreia am dorit să îi redau viață, a vrut, de asemenea, la un moment dat în existență, dar mai ales în carieră, să „crească” în afara „umbrei marilor copaci” [la fel ca Brâncuși, care a părăsit atelierul sculptorului Auguste Rodin după trei luni, afirmând „La umbra marilor copaci nu crește nimic”]. Acesta este modul în care eu am încercat, prin acest exercițiu dramatic, mult mai târziu, să o scot de sub umbra puternică a lui Rodin și să destram demența legendară, care i-a fost asociată mult timp, fără context. De aici și titlul meu și munca de doi ani pe care i-am închinat-o: Fugato Labile pentru Camille Claudel.» explică autoarea Georgette Garbès-Putzel pentru ICR Bruxelles.

Născută într-o familie burgheză înstărită, Camille Claudel era veselă, corectă, devotată artei sale și indiferentă jocurilor înaltei societăți: un spirit liber, cu un mod inacceptabil de viață la momentul respectiv. S-a născut cu un secol prea devreme. S-a născut fericită și creativă. A murit singură și nefericită. Fugato Labile pour Camille Claudel este povestea dragostei, a artei și a provocărilor de a fi diferit.

Muzeul Naţional de Artă al României deține două lucrări ale artistei Camille Claudel: Sculptorul Rodin (gips patinat) şi Tors de femeie (bronz), în Sala de artă franceză din secolele XVIII-XIX, alături de pictorii Claude Monet, Paul Signac, Alfred Sisley şi de sculptorii Auguste Rodin şi Antoine Bourdelle.

„Așa cum limba franceză unește 220 de milioane de oameni din cinci continente, tot așa teatrul, ca limbaj universal, unește diversele forme de exprimare spectaculare. Mi se pare emblematic și deloc întâmplător să omagiem Ziua Francofoniei amintindu-ne de destinul remarcabil al lui Camille Claudel. Geniala sculptoriță, atât de ocultată în viață, își face auzită “vocea” după mai bine de 70 de ani de la moartea ei. Camille este simbolul Artistului care își depășește epoca, simbolul vizionarului, al deschizatorului de drumuri. (…) Camille Claudel în cadrul celebrării Zilei Francofoniei slujește exact dezideratele organizației OIF, creată pentru a intensifica dialogul între culturi și între civilizații, pentru a susține drepturile omului, pentru a sluji promovarea educării și a formării, pentru a proteja și a promova diversitatea expresiilor culturale”, declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi, despre premiera de la Bruxelles.

România, în calitate de stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), celebrează în fiecare an Ziua Internaţională a Francofoniei, care mobilizează acţiunea a 80 de state şi guverne francofone din cinci continente, în favoarea principiilor sale fundamentale vizând atât promovarea păcii, democraţiei şi a dezvoltării durabile, cât şi respectarea drepturilor omului.

Organizarea spectacolului Fugato Labile pour Camille Claudel la Bruxelles a fost posibilă cu sprijinul companiei Atlassib.

Comnicat de presă ICR Bruxelles

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }