România la Leipziger Buchmesse 2017

  • Recomandă articolul

Săptămâna aceasta, între 23 și 26 martie, România participă la cel mai important târg de carte dedicat promovării lecturii și literaturii contemporane, Leipziger Buchmesse.
Prezența României este susținută de Ministerul Culturii și Identitității Naționale, cu sprijinul Centrului Național al Cărții și al Rețelei Traduki.
Programul ediției din acest an este unul special, gândit ca o avanpremieră la ediția din 2018, când România va fi țară invitată de onoare.

„Ne bucurăm foarte mult că în 2018, după 20 de ani de la prima apariţie cu acest statut a României la Leipzig, vom putea să aducem autorii şi cărţile din literatura română, o literatură atât de interesantă, aproape de publicul german”, a mărturisit Oliver Zille, directorul Târgului de Carte de la Leipzig.

Peste 20 de invitați iau parte la evenimentele plănuite pentru ediția din acest an a Leipziger Buchmesse: scriitori, traducători, editori și manageri culturali. În centrul atenției vor fi două teme: promovarea autorilor tineri și celebrarea apropierii centenarului Unirii.
Pentru a aduce cât mai bine în atenția cititorilor germani literatura română tânără, organizatorii au conceput un format special de eveniment: „Disco Titanic: Literatura Română Tânără”, un proiect prin care trei scriitori români contemporani consacrați – Mircea Cărtărescu, Gabriela Adamesteanu și Filip Florian – recomandă, fiecare, câte doi autori români necunoscuți în spațiul literar german. Pe lista acestora din urmă aflându-se nume precum: T.O. Bobe, Simona Sora, M. Duțescu, Radu Pavel Gheo, Adina Rosetti și Dan Coman.
Programul evenimentelor este completat de două mese rotunde pe teme de istorie și cultură, precum și de evenimente dedicate unor autori români traduși deja în limba germană (Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Filip Florina, Daniel Bănulescu sau Alexandru Ecovoiu).
Un eveniment aparte îl constituie masa rotundă dedicată literaturii pentru copii și tineret, la care iau parte scriitorii Ioana Nicolaie, Adina Rosetti și T.O. Bobe.
Standul României de la Leipzig găzduiește și o serie de evenimente organizate de Pop Verlag, o editură care, de ani de zile, promovează consecvent literatura română în spațiul de limbă germană.

________________________________________

Ca un preambul la ediția din acest an a Leipziger Buchmesse, în luna septembrie a anului trecut, 8 editori germani, austrieci și elvețieni, alături de directorul Târgului de Carte de la Leipzig, au sosit la București pentru o serie de întâlniri profesionale cu editorii români, în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană.

Programul manifestărilor
Hala 4. E404
@Romania, România, Leipziger Buchmesse
Joi, 23 martie
• 12.00 – 13.00, la standul României
Jurnal de Cața. Interferenţe literare germano-române.
Jürgen Israel si Frieder Schuller citesc din cărțile noi apărute la Editura POP din Ludwigsburg. Moderator: Michaela Nowotnick.
Organizator: Editura Pop
• 14.00 – 15.00, la standul României
Peste frontiere – lectură discuţie pe marginea a două publicații literare din Ludwigsburg, două punți de legătură între Est și Vest.
Participă: Norbert Weiß (Signum), Mićo Cvijetić, Benedikt Dyrlich, Leńka, Christine Maria Ruby, Georg Aescht, Peter Gerisch, Dato Barbakadse, Wjaceslaw Kuprijanow, Frieder Schuller, Barbara Zeizinger.
Organizator: Editura Pop în colaborare cu Sorbischen Künstlerbund e. V.
Vineri, 24 martie
• 11.00–12.00, Forum Ost Südost
„Disco Titanic: Literatura Română Tânără” – Gabriela Adameşteanu prezintă doi tineri autori români
Participă: Gabriela Adameșteanu, Radu Pavel Gheo, M. Duțescu. Moderator: Bogdan Alexandru Stănescu. Traducere: Jan Cornelius
• 14.00–15.00, la standul României
Literatură universală din România
Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Herbert Ohrlinger, Ernest Wichner şi Georg Aescht vorbesc despre literatura contemporană din România. Moderator: Georg Aescht.
• 15.00 – 16.00, la standul României
Daniel Bănulescu și Ernest Wichner, în dialog, despre romanul „Diavolul vânează inima ta” (Editura Pop, 2016). Traducere: Jan Cornelius
• 16.00–17.00, Forum Ost Südost
„Disco Titanic: Literatura Română Tânără” – Filip Florian prezintă doi tineri autori români
Participă: Filip Florian, Adina Rosetti, Dan Coman, Moderator: Bogdan Alexandru Stănescu. Traducere: Georg Aescht
• 17.00, la standul României
Happy Hour Rumänien. Concert Aida și noi
Sâmbătă, 25 martie
• 11.00–12.00, Café Europa
Despre istoria culturii ultimului secol. (1918–2018)
Unirea de la 1918 şi dezvoltarea culturii româneşti moderne. În prim plan: literatura, artele plastice, muzica şi arhitectura
Participă: Richard Swartz, M. Duțescu, Gabriela Adameșteanu. Moderator: Ernest Wichner. Traducere: Carmina Peter
• 12.00–13.00, la standul României
Poveşti colorate. Noua literatură pentru copii din România
Participă: Ioana Nicolaie, T. O. Bobe, Adina Rosetti. Moderator: Jan Cornelius
• 13.00–14.00, la standul României
Alexandru Ecovoiu și Jan Cornelius despre tradiție și modernitate în literatura contemporană din România.
• 16.00–17.00, Café Europa
Despre istoria literaturii moderne în România:
De la Urmuz, la Max Blecher, până la Mircea Cărtărescu.
Participă: Ernest Wichner, Carmina Peter, Mircea Cărtărescu, Simona Sora. Moderator: Bogdan Alexandru Stănescu. Traducere: Georg Aescht
• 17.00–18.00, Forum Ost Südost
„Disco Titanic: Literatura Română Tânără” – Mircea Cărtărescu prezintă doi tineri autori români
Participă: T. O. Bobe, Simona Sora. Moderator: Bogdan Alexandru Stănescu. Traducere: Jan Cornelius
Duminică, 26 martie
• 11.00 – 12.00, la standul României
„Pe catarge lenevește mânia…“ / „Rădăcini aeriene“. Interferențe literare Berlino-Timișorene.
Participă: William Totok, Edith Ottschofski. Moderator: Michaela Nowotnick.
Organizator: Editura POP
• 13.00 – 14.00, la standul României
„Neputinta cuvântului“. Interferenţe literare europene. Viorel Marineasa, Robert Serban, Daniel Bănulescu, Irma Schiolaschwili, Micho Mossulischwili şi Dato Barbakadse – volum în limba germană.
Participă: Dato Barbakadse, Georg Aescht, Maja Lisowski, Irma Schiolaschwili, Uli Rothfuss, Barbara Zeizinger și Traian Pop.
Organizator: Editura POP

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }