România la Salonul Cărții de la Paris

  • Recomandă articolul

România va fi prezentă la ediția din acest an a Salonului Cărții de la Paris, desfășurată între 24 și 27 martie 2017, cu un stand și cu o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Sloganul participării românești de anul acesta la Livre Paris este „Diagonales et confluences franco-roumaines”/ „Diagonale și confluențe franco-române”.
Nume de prima mână, scriitori, traducători, editori, invitați francezi și români de prestigiu, diplomați vor participa la lansări, dezbateri despre literatură, poezie românească și basarabeană. Manifestările la standul României se vor deschide, vineri, 24 martie, de la ora 11.30, cu dezbaterea „Europe et latinité – des passeurs de savoir”, moderată de Virgil Tănase, la care sunt invitați E.S. Adrian Cioroianu, Ambasadorul României pe lângă UNESCO, Radu Boroianu, Președintele ICR, Victor Neumann, profesor universitar, Dumitru Țepeneag, scriitor, Vida Gábor, scriitor.
Printre cele mai importante evenimente de la standul României de la Paris se numără omagierea scriitorului Dumitru Țepeneag, care a împlinit 80 de ani, lansarea volumelor „La mémoire des feuilles mortes” de Marie-Hélène Fabra-Brătianu (Éditions LʼHarmattan), „La vie commence vendredi” de Ioana Pârvulescu (Éditions du Seuil, trad. Marily Le Nir), „Exuvies” de Simona Popescu (Éditions Non Lieu, trad. Sebastian Reichmann), „Le marchand de premières phrases” de Matei Vișniec (Éditions Actes Sud, trad. Laure Hinckel).
La dezbateri și lansări vor participa editorii Odille Serre și Paul Otchakovsky-Laurens, traducătorii Marily Le Nir, Laure Hinckel și Nicolas Cavaillès, scriitorul Richard Edwards, cercetătorul Matei Stârcea-Crăciun.
În cadrul Salonului de Carte de la Paris vor avea loc dezbaterea Poésie – la voie de l’irremplaçable, moderată de Bogdan Ghiu, și lansarea revistei de poezie La Traductière. Revue Internationale de poésie et art visuel. Un alt eveniment va fi lansarea volumelor cu poezie română în limba franceză, publicată la editura Vinea: Le Vampire passif/Vampirul pasiv – manuscrit facsimile de Gherasim Luca, Épine dont je me gagne/Spini din care mă câștig de Miron Kiropol, Plomb/ LʼIntegrale de lʼoeuvre poetique de George Bacovia, Itinerar I/Itinéraire I de Aurora Cornu.
La Salonul de Carte de la Paris vor fi și două evenimente dedicate unor artiști plastici: Ion Grigorescu și Tudor Banuș. La standul de țară vor fi expuse, pe o suprafață de 70 metri pătrați, volume apărute la 30 de edituri românești, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR. Concepția și designul grafic al standului românesc aparțin arhitectului și graficianului Răzvan Luscov.
Aflat la cea de-a 37-a ediție, Salonul Cărții de la Paris a fost creat în 1981. În 2016, Salon du Livre a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenți la peste 800 evenimente și un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze.
În 2017, Maroc este țara invitată de onoare la Livre Paris.

Programul complet al evenimentelor:
Diagonales et confluences franco-roumaines
Paris, 24-27 martie 2017

24 martie 2017
11.30-12.30, Standul României, J86
Dezbatere : Europe et latinité – des passeurs de savoir
Moderator: Virgil Tănase
Invitați: E.S. Adrian Cioroianu, Victor Neumann, Dumitru Țepeneag, Vida Gábor, Radu Boroianu

14.00-14.45, Pavillon de la Roumanie, J86
Lansarea volumului: La mémoire des feuilles mortes, Éditions LʼHarmattan
Moderator: Matei Cazacu
Invitați: Marie-Hélène Fabra-Bratianu, E.S. Adrian Cioroianu, Gabriel Badea-Păun

15.15 – 16.45, Standul României, J86
Dezbatere: Poésie – la voie de l’irremplaçable
Moderator: Bogdan Ghiu
Invitați: Simona Popescu, Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Jean Poncet, Ion Mureșan, Cosmin Perța, Călin Vlasie, Rodica Drăghincescu, Dinu Flamând
Lansarea revistei: La Traductière. Revue Internationale de poésie et art visuel
Moderator: Linda-Maria Baros
Invitați: Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Șerban Axinte

17.45- 18.30, Standul României, J86
Lansarea volumului : La vodka du diable de George Arion, Genèse Édition
Moderator: Cristina Hermeziu
Invitați: George Arion, Danielle Nees
Lansarea volumelor: Hôtel Universal de Simona Sora, trad. Laure Hinckel, Editions Belfont și Les jeux Paralympiques, Edilivre, trad. Carina Nedov de Dan Ciupureanu, Dernier été en Bretagne. Le Récit d’exil d’Ada D’Albon, Lulu.com
Moderator: Cosmin Perța
Invitați: Laure Hinckel, Cristina Hermeziu, Ada D’Albon, Șerban Axinte, Dan Ciupureanu,

18.45 -19.30, Standul României, J86
Lansarea romanului: Le marchand de premières phrases de Matei Vișniec Éditions Actes Sud, trad. Laure Hinckel
Moderator: Cristina Hermeziu
Invités : Matei Vișniec, Laure Hinckel

25 martie 2017
11.00-11.45, Standul României, J86
Dezbatere : Bucarest/Paris-Paris/Bucarest: lectures et amitiés & lansarea volumului Parisul personal de George Banu
Moderator: Matei Vișniec
Invitați: George Banu, Basarab Nicolescu, Dumitru Țepeneag

12.15 – 13.00, Standul României, J86
Lansarea volumului : In abstracto, Éditions Marguerite Waknine, trad. Nicolas Cavaillès
Moderator: Cristina Hermeziu
Invitați: Nicolas Cavaillès, Franck Guyon , Séverine Gallardo , Petre Răileanu

13.30 – 14.15, Standul României, J86
Lansarea romanului : La vie commence vendredi de Ioana Pârvulescu, Éditions du Seuil, trad. Marily Le Nir
Moderator: Cristina Hermeziu
Invitați: Ioana Pârvulescu, Marily Le Nir, Odile Serre

14.45 – 15.30, Standul României, J86
Lansarea volumului : From static oblivion de Ion Grigorescu, Éditions Avarie
Moderator: Giuliana Prucca
Invitați: Ion Grigorescu, Alain Oudin

16.00 – 17.00, Standul României, J86
Dezbatere în jurul cărții Bucarest, 77 boulevard Dacia, une histoire franco-roumaine de Richard Edwards, Éditions Non lieu
Moderator: Matei Vișniec
Invitați: E.S. Luca Niculescu, Cyrielle Diaz, Richard Edwards, Michel Carassou

17.15 – 19. 55, Standul României, J86
Poezie română în limba franceză publicată la editura Vinea – Lansarea volumelor : Le Vampire passif/Vampirul pasiv –manuscrit facsimile de Gherasim Luca, Épine dont je me gagne/Spini din care mă câștig de Miron Kiropol, Plomb/ LʼIntegrale de lʼoeuvre poetique de George Bacovia, Itinerar I/Itinéraire I de Aurora Cornu
Invitați: Nicolae Țone, Sorin Barbul, Mihail Gălățanu, Mihai Kiropol, Dinu Flamand, Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Fervonia Novac, Aurora Cornu, Petre Răileanu.

26 martie 2017
10.30 – 11.15, Standul României, J86
Lansarea volumului : Royaume de Sasha Kozak de Iulian Ciocan, Belleville Éditions, trad. Florica Courriol
Moderator: Florence Noiville
Invitați: Marie Trébaol, Dorothy Aubert, Florica Courriol, Iulian Ciocan

11.45 – 12.30, Standul României, J86
Aniversare Dumitru Țepeneag
Moderator: Virgil Tănase
Invitați: Odile Serre, Paul Otchakovsky-Laurens, Radu Boroianu, Virgil Tănase, Jean-Louis Courriol

13.00 – 13.45, Pavillon de la Roumanie, J86
Lansarea volumului: Exuvies de Simona Popescu, Éditions Non Lieu, trad.Sebastian Reichmann
Moderator: Aida Vâlceanu
Invitați: Simona Popescu, Sebastian Reichmann, Jérôme Carrassou

14.15 – 15.00, Standul României, J86
Dezbatere: France & Roumanie – deux avatars de l’ « space littéraire»
Moderator: Cristina Hermeziu
Invitați: Radu Boroianu, Irina Teodorescu, Fanny Chartres

15.30- 16.15, Standul României, J86
Dezbatere: Tratat de hermeneutică a sculpturii abstracte. Perspectiva Endogenă Brâncuși – Simbolismul Hylesic, avec un dossier en français de Matei Stîrcea-Crăciun
Moderator: Victor Neumann
Invitați: Radu Boroianu și Matei Stîrcea-Crăciun

16.45-17.45, Standul României, J86
Lansarea volumului: Lectures de Jean-Luc Marion de Anca Vasiliu et Cristian Ciocan, Editions du Cerf
Invitați: Anca Vasiliu și Jean-François Colosimo

18.00-18.45, Standul României, J86
Dezbatere : Retrospectivă Tudor Banuș – «Le jardin aux sentiers qui bifurquent» (Jorge Luis Borges)
Moderator: Oana Ionel
Invitați: Radu Boroianu și Tudor Banuș

27 martie 2017
11.00- 12.00, Standul României, J86
Masă rotundă: (À) l’ecole des traducteurs
Moderator: Bogdan Ghiu
Invitați: Radu Boroianu, Rosie Pinhas-Delpuech, Marie Vrinat-Nikolov, Santiago Artozqui

14.00- 15.00, Standul României, J86
Întâlnire între editori români și francezi
Moderator: Cosmin Perța
Călin Vlasie (Editura Paralela 45), Laura Albulescu (Editura Art) și Jérôme Carrassou (Editura Non Lieu), Marie Trébaol et Dorothy Aubert (Editura Belleville)

Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cărții, Institutul Cultural Român din Paris.

Parteneri:
Teatrul Național din București și Societatea Română de Radio.

Comunicat de presă ICR

object(WP_Term)#13059 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }