Miercuri, 12 aprilie, ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio propune un rafinat dialog muzical între Vivaldi și Piazzolla, sub bagheta dirijorului italian Gian Luigi Zampieri, cu participarea violoniștilor Gabriel și Simina Croitoru. În partea a doua a programului, orchestra va interpreta Simfonia nr. 1 în re major de C. P. E. Bach.
Două secole și jumătate îi despart pe Antonio Vivaldi, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori ai secolului 18, și pe Astor Piazzolla, creatorul unui nou gen muzical în America Latină, nueva tango, o muzică la granița între folclorul argentinian, muzica clasică și jazz. Ceea ce îi unește sunt Anotimpurile, compoziția originală scrisă de Vivaldi în 1721, un grup de patru concerte pentru vioară, orchestră de coarde și continuo, și revizitată de Piazzolla în 1970, în Estaciones Porteñas – Anotimpurile din Buneos Aires.
Discipol al lui Franco Ferrara, dirijorul italian Gian Luigi Zampieri s-a dedicat, încă din anii ’80, prezentării operei lui Astor Piazzolla şi este considerat de critică drept unul dintre experţii de seamă pe scenele internaționale: a realizat transcripții și orchestrații interpretate în toată lumea (Vladimir Spivakov, Lalo Schifrin, Jorge Calandrelli, Ettore Stratta).
Cu peste 1.000 de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală. Din 2008, Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument care i-a aparţinut lui George Enescu.
Deţinătoare a 23 de premii obţinute la competiţii naţionale şi internaţionale, Simina Croitoru este o tânără interpretă cu o puternică personalitate, formată în buna tradiţie a şcolii violonistice româneşti.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Biografii
Gian Luigi Zampieri
Gian Luigi Zampieri, născut în 1965 la Roma, este reprezentant al şcolii italiene de dirijat, fiind unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara. A urmat studiile la Accademia di Santa Cecilia şi apoi la Accademia Chigiana, obţinând in 1988 Diploma de onoare.
În calitate de organist şi dirijor, s-a perfecţionat cu muzicieni de prestigiu precum Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Ghenadi Rojdestvenski şi Leonard Bernstein. La vârsta de 15 de ani a devenit organist la Basilica di Santa Maria in Trastevere din Roma, unde a activat timp de 20 de ani. În 1997 a câştigat Concursul international ”A. Pedrotti”, fiind primul dirijor italian laureat al acestui concurs.
Lansat din anii studenţiei in cariera dirijorală, Gian Luigi Zampieri a condus prestigioase orchestre din România (filarmonicile din Bucureşti şi din Craiova, Orchestra de Cameră Radio), precum şi din străinătate (Orquestra Sinfônica de Ribeirão Preto – São Paulo, Brazilia; Orquestra Sinfônica do Theatro da Paz – Pará, Brazilia; Orquestra Sinfônica de Porto Alegre – Rio Grande do Sul, Brazilia; Orquestra Sinfônica Jovem de Goiás, Brazilia; Haifa Symphony Orchestra – Israel; Orchestra Filarmonică din Cracovia, Polonia; Orquesta de Euskadi – Țara Bascilor; Orchestra Universităţii Mexico City; Orchestra Simfonică Radio Moscova, Teatro San Carlo din Napoli, Orchestra din Padova; Orchestra Sinfonica Siciliana; Orchestra Internazionale d’Italia; Orchestra di Roma e del Lazio; Orchestra Sinfonica Abruzzese; Orchestra Sinfonica di Sanremo; I Filarmonici di Verona; Roma Sinfonietta; Opera din Tirana – Albania; Orchestra „Haydn” din Bolzano; Arena din Verona; Opera din Roma; Orchestra „J-Futura” din Trento).
A colaborat cu numeroşi solişti renumiţi, printre care Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Florin Ionescu-Galaţi, Filip Papa, Vlad Dimulescu, Oxana Corjos, Adrian Petrescu, Stan Zanfirescu, Mariana Sirbu, Arnaldo De Felice, Peter Soave, Francesco Manara, Francesco Pepicelli, Enrico Dindo, Ricardo Gallén, Nello Salza, Peter Sadlo, Shirley Verrett.
De mai mulţi de ani se ocupă de repunerea în valoare a repertoriului simfonic italian al secolului XX (Fano, Respighi, Pizzetti, Malipiero, Rota, Ghedini, Ferrara). De la mijlocul anilor 80 s-a dedicat prezentării operei lui Astor Piazzolla şi este considerat de critică drept unul dintre experţii de seamă pe scenele internaționale: a realizat transcripții și orchestrații interpretate în toată lumea (Vladimir Spivakov, Lalo Schifrin, Jorge Calandrelli, Ettore Stratta, etc.). Concertele sale sunt inregistrate și transmise de Radio România, RAI, Radio Vatican, Tv Spaniola, Radio Rusia, Uniunea Radiourilor Europene de la Geneva.
Intrat de tânăr în lumea cinematografului, a îngrijit ediţia italiană a filmului Amadeus de Miloš Forman (1985). Din 1986 este profesor titular de studii orchestrale la conservatoarele italiene de stat. În octombrie 2011 a dirijat concertul de deschidere al stagiunii Orchestrei de Cameră Radio din Bucureşti prezentând în primă audiţie absolută propria compoziţie ”Non nobis Domine, portret al lui Jacques de Molay”, interpretată cu ocazia aniversării procesului care a hotărât desfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri.
Dirijorul Gian Luigi Zampieri deţine titul de merit de Cavaler al „Ordine Constantiniano di San Giorgio”. În prezent este dirijor invitat al Filarmonicii din São Carlos (Brazilia) şi Dirijor permanent al Filarmonicii Oltenia din Craiova (România).
(Teodora Cîrciumaru)
Gabriel Croitoru
Cu peste 1.000 de apariţii scenice violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezenţă în viaţa muzicală în triplă postură de solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca şi profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Dinamismul, elocvenţa interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte şi recitaluri susţinute pe scenele tuturor Filarmonicilor din România şi pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, „Gewandhaus Orcheter” Leipzig, Orchestra de cameră „Regina Sofia” Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-west Symphony. Astfel a avut ocazia să colaboreze cu dirijorii: Leopold Hager, Jacques Bodmer, Odon Alonso, Arturo Tamayo, Emanuel Krivinne, Rudolf Baumgartner, Jean Leber, Michel Tabachnik, Paul Nadler, Hiroaki Masuda, Claude Bardon, Alan Tongue, Cem Mansur, Horia Andreescu, Ion Baciu, Ludovic Baci, Iosif Conta, Cristian Brâncuşi, Paul Popescu, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Gheorghe Costin, Vlad Conta, Petre Sbârcea, Dorin Frandeş, Camil Marinescu, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galaţi şi mulţi alţii.
A susţinut recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., ţări din fosta URSS, Ungaria, România.
Din parcursul evoluţiei sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidenţiază participarea la viaţa competiţională naţională şi internaţională. În ţară, Gabriel Croitoru a participat şi a câştigat numai Premii I la toate ediţiile concursului „Cântarea României”, este deţinătorul Marelui premiu şi al trofeului „Lira de Aur” de la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală „C.Porumbescu” Suceava. Este câştigătorul Premiului I la Concursul Internaţional de vioară „Henryk Wieniawski” Lublin, Polonia (1979) şi la Concursul Internaţional de vioară „Pablo Sarasate” Pamplona, Spania (1991), precum şi al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Este de asemenea câştigătorul multor altor premii importante, printre care: Premiul II (premiul întâi neacordat) la Concursul Internaţional de vioară „Tibor Varga” Sion, Elveţia, Premiul al III-lea la Concursul „N.Paganini” Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul „Fritz Kreisler”, Viena, Austria şi a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca „un violonist excepţional, având o tehnică impecabilă”, după ce a câştigat Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internaţional „Zino Francescatti” Aix-en-Provence, Franţa (1987).
Arta sa interpretativă a fost captată şi se regăseşte în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune (în perioada 1987 – 2008) şi pe 8 CD-uri.
Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument ce a aparţinut lui George Enescu.
In ultimii ani, artistul a participat la turneele naţionale „Vioara lui Enescu la sate” și „Duelul Viorilor: Stradivarius vs Guarneri”, evenimente ce l-au purtat pe scene din numeroase localităţi din întreaga ţară, unde a fost aplaudat de mii de spectatori entuziaşti alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail.
Împreună cu violonistul Liviu Prunaru şi pianistul Horia Mihail a susținut în decembrie 2016, cu prilejul Zilei Naționale a României două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC.
Simina – Ioana Croitoru
Violonista Simina Croitoru şi-a încheiat în vara anului 2015 cursurile de Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (UNMB) la clasa prof. univ. Dr. Gabriel Croitoru. Este o tânără interpretă cu o puternică personalitate, formată în buna tradiţie a şcolii violonistice româneşti, care ştie cum să îşi urmeze direcţia proprie de evoluţie artistică. Pe lângă atenta îndrumare a celor doi părinţi-violonişti Ioana şi Gabriel Croitoru, Simina are şi experinţa unui an de studii la Academia de muzică Franz Liszt din Weimar, Germania. Acum este preocupată de îmbogăţirea repertoriului şi de rafinarea virtuozităţii sale instrumentale.
Chiar de la începutul drumului ei spre marea muzică, în viaţa Siminei Croitoru educaţia şi instrucţia muzicală s-au împletit armonios cu prezenţa ei la diferite concursuri şi apariţiile pe scenele de concert. Până acum, tânara violonistă este deţinătoarea a 23 de premii obţinute la competiţii de gen, naţionale şi internaţionale, între care Marele Premiu la: Concursul Paul Constantinescu (1997), Concursul internaţional W.A.Mozart Târgovişte (2004), Trofeul Lira de aur Concursul Ciprian Porumbescu Suceava (2004), Premiul I absolut la: Concursul internaţional pentru tineri violonişti Citta di Stresa, Italia (1998), Premiul I la: Olimpiada Naţionala a Liceelor de Artă (2000, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009), Concursul internaţional G. Georgescu (1997), Concursul naţional de vioară Remember Enescu (1997), Concursul Sigismund Toduţă, Concursurile Jeunesses Musicales (1999), Garabet Avachian (2002), Giovanni talenti Rovere d’oro San Bartolomeo, Italia (2003), Mihail Jora (2005), Cornelia Bronzetti (2005), Premiul II la: Concursul Ion Voicu (2008), Concursul W.A.Mozart pentru duo (2008), premiul IV la celebrul şi pretenţiosul Concurs internaţional de vioară Schontal, Germania (2009) şi alte premii speciale pentru cea mai bună interpretare a unor opusuri cuprinse în programul respectivelor competiţii.
În 2001 Simina Croitoru a fost şi elevă a Colegiului PRO prezidat de soprana Mariana Nicolesco, iar în 2004 a beneficiat de îndrumarile profesorului Wolfgang Marschner la cursurile de măiestrie ţinute în Sondershausen, Germania.
De la debutul său ca solistă (avea doar opt ani) într-un concert cu orchestra Bucureşti dirijată de Mădălin Voicu şi până în prezent, violonista Simina Croitoru are peste 50 de apariţii ca solistă-concertistă alături de orchestrele Filarmonicilor din Oradea, Ploieşti, Braşov, Sibiu, Cluj, Târgu Mureş, Craiova, Botoşani, Bacău, Arad, Râmnicu Vâlcea, Filarmonica George Enescu Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Regală de Cameră, orchestrele simfonice din Galaţi, Suceava, cea a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, orchestrele E. Nechifor şi Jeunesses Musicales, orchestrele Filarmonice germane din Sonderhauser şi Jena. În acelaşi timp a susţinut recitaluri în foarte multe săli de concert sau teatru din Bucureşti.
În aceste condiţii este firesc ca Simina Croitoru să cunoască un repertoriu bogat şi divers şi să se simtă în largul ei pe orice scenă de concert. Apariţiile sale au trezit interesul mai multor posturi de radio şi televiziune care au invitat-o să participe la diferite emisiuni: Radio România Cultural, TVR Internaţional, Super Nova, Canale 5 Italia.
Din 1999, Simina Croitoru a fost solicitată de mai mulţi organizatori să participe la diferite turnee de concerte în străinătate: Fundaţia Klaus Brambach (în Germania 1999), Liceul de muzică George Enescu Bucureşti – în Germania (2001, 2004, 2007) Elveţia (2004), Turcia, Ungaria (2004, 2005), Austria (2004, 2005, 2007), Republica cehă (2005, 2007), Fundaţia Ars Pontem (în Germania 2003, 2005). În anul 2008 a avut două turnee individuale în Italia şi Austria.
Prezenţă electrizantă pe scena de concert, plina de farmec şi expresivitate, violonista Simina Croitoru are capacitatea rară de a relaţiona instantaneu cu publicul din sala de concert.
Comunicat de presă Orchestrele și Corurile Radio România