Macron, Joffre și Berthelot

Franța are un nou președinte. Cele două tururi ale scrutinului prezidențial au decis, după luni întregi de polemici, combinații, aranjamente, presupuneri, dușmăneli, scenarii și paraspeculații de tot felul, ca noul președinte să fie Emmanuel Macron. Un outsider pînă mai ieri, liderul unei formațiuni pînă de curînd necunoscute. Devenit rapid liderul unei minorități politice articulate, care a reușit ceea ce nu au fost în stare politrucii cu vechi stagii din Partidul Socialist și republicanii de tot felul. Liderul unui partid realmente „en marche“, de care nu doar Franța avea nevoie. Ca exemplu că se poate și cînd se pare că nu se poate face nimic. Aduce ceva nou, mai ales un suflu și puțină speranță.

Francezii se aprind repede și apoi o țin una și bună cu Marseieza. De acest imn al solidarității și al fraternității avea nevoie și Franța, divizată, după cum s-a văzut, peste poate, dar mai ales Europa, Uniunea Euro­peană, supusă unor presiuni de destrămare pe care cu greu le-ar fi putut prevedea/intui părinții ei fondatori. Dacă oțelul și cărbunele au fost primele premise ale viitoarei Uniuni Europene, acum migrația, emigrația și imigrația celor care dau buzna peste o Europă buimăcită au fost, sînt premisele unor vaste nemulțumiri. Care așteaptă soluții concrete. Dincolo de aspectele sociale, din ce în ce mai acute, atît în țările din Vestul, dar mai ales din Estul și Sud-Estul continentului. Dincoace de toate crizele politice din ultimii ani, provocate de Rusia sau Turcia – nemembre ale Uniunii Europene, dar afectînd grav relațiile cu UE și ale membrilor UE, care au tratat diferit diversele incidente, unele grave: raptul Crimeei, de exemplu –, nevoia de păstrare a Uniunii a rămas intactă. Și după ieșirea intempestivă din UE a Marii Britanii – o prostie, la urma urmelor, consecința unei retorici agresiv populiste ale unor manipulatori de tipul și genul Nigel Farrage sau Boris Johnson, încă nici azi nu e clar pentru briți ce se întîmplă cu Regatul (încă?) Unit –, provocările și intențiile de părăsire a UE nu au lipsit.

Povestea/ideea cu destrămarea UE nu a dat roade. În mai multe capitale ale Europei – că tot sărbătorim în aceste zile cu mult tam-tam Ziua Europei (dar și Ziua Victoriei) –, votul popular a respins accederea la putere a celor care au tot vehiculat idei extremiste. Partidele de extremă dreapta nu au reușit să acceadă nicăieri la putere, dincolo de vîlvătăile politice iscate. La fel s-a întîmplat și în Franța, unde Frontul Popular și candidata Marine Le Pen au fost înfrînți cu un scor categoric în turul al II-lea al prezidențialelor. Intenția noului președinte Macron, de a uni o țară și un popor profund divizate, nu e rea deloc. A spus-o limpede în prima cuvîntare de după anunțarea rezultatelor, din curtea interioară de la Luvru. Dar misiunea nu-i ușoară, viitoarele alegeri parlamentare, care bat la ușă, vor confirma în ce măsură efectele produse de apariția partidului En Marche vor putea fi valorificate în viitoarea configurație a Parlamentului Franței.

Dreapta și stînga, așa divizate cum sînt, par ieșite de pe eșichierul politic al actualității, dar jocurile nu sînt făcute încă. Editorialiștii de marcă ai presei franceze, de la veteranul Jean Daniel la consacrații Giesbert și Christian Makarian – întîmplarea face să am la îndemînă un morman (e lesne a face asociații utilizînd acest cuvînt, ca și succesuri, ambele legate de fosta, inubliabila familie prezidențială română, greu de făcut altminteri varia comparații etc.) de publicații franceze de ultimă oră –, sînt unanimi în a avea rezerve și a păstra o anume distanță în ceea ce privește viitorul politic al Franței și al Europei în imediat. Lăsînd la o parte entuziasmele populare care au străbătut Hexagonul mult iubit de multă lume, nu doar datorită Parisului, dar mai ales a mii de fire ce leagă Franța de întreaga lume. Limba franceză a fost, secole de-a rîndul, lingua franca într-un spațiu ce îmbrăţişează și azi cel puțin două continente, nu avem cum să ignorăm o situație de fapt. Complicată, gravă, cu multe probleme de rezolvat. Atît în Franța, cît și în lume.

În timpul entuziasmelor legate de victoria lui Macron, a trecut neobservată o știre CNN. Care poate spune ceva și poate să însemne ceva. În cele 100 de zile de mandat ale președintelui american Donald Trump s‑au creat 300.000 de noi locuri de muncă. Iar șomajul în SUA a scăzut la cel mai de jos nivel din ultimii 20 de ani. Și o spune CNN, care numai pro-Trump nu poate fi considerat. De ce pomenim de acest amănunt – probleme sociale? Acestea sînt de actualitate peste tot în lume. Și la Caracas, unde violen­țele continuă și se moare de foame, la propriu, și în Rusia și Turcia, partenere europene care vor da bătăi de cap și președin­telui Franței, nou alesul Emmanuel Macron. Felicitările și telefoanele de felicitare au curs pe bandă rulantă la adresa lui Macron, dar chestiunile grave și răspunderea de pe umerii celui mai tînăr președinte al Franței rămîn. Și nu sînt puține. Să-i urăm la rîndul nostru toate gîndurile bune de reușită, pentru că de Franța am fost și noi, românii, mereu alături. Împreună.

Nu degeaba frații Capșa au inventat prăjiturile Joffre, în onoarea Mareșalului Joseph Joffre, cu ocazia vizitei la București din 20 august 1920, și tortul Maréchal, de ciocolată, cu cremă rece, ganache, ciocolată și frișcă, în onoarea zîmbărețului, burtosului – soldații români îi spuneau Burtălău – și mîncăciosiului general al Franței Henry Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze. Care nu a ajuns Mareșal, dar a fost și a rămas Mare Prieten al României. De acolo și expresia de veselie și bucurie la chefliii de odinioară: „Să trăiești, mareșale!“, „Ăla cu strada, nene?“, „Ăla, neică, ăla, să trăiești, mareșale!“. Ideea unei prăjituri Macron n-ar fi rea. Cine s-o inventeze?